In cadrul Festivalului Shakespeare, dar in afara operei bardului din Stratford, am vazut si piesa Ce pacat ca-i tarfa, in prezentarea trupei engleze Cheek by Jowl.
A inceput pe la 8, dar ar fi fost mai adecvat la 5, dat fiind subiectul: incest intre frate si sora, razbunarea unei amante isterice, uneltirile unui servitor cu o prea mare pasiune pentru stapan. De retinut ca autorul, John Ford pe nume, a trait la scurt timp dupa Shakespeare, deci violenta si degenerarea pe care le-am vazut nu sunt neaparat contemporane in fond.
In forma, insa, da. De cum am intrat in sala, am remarcat postere cu Breakfast at Tiffany’s, dar si cu Vampire Diaries, pe peretii unei camere cu luminozitate de lupanar. Un numar de dans alert marcheaza debutul, iar chestiunile care iti imping limitele tolerantei la scandalos nu intarzie sa apara: un tip isi arunca bulendrele de pe el si se indreapta in fesele goale spre baie (am marturii de la altii carora pozitia in sala le-a oferit un alt unghi ca s-a vazut si mai mult de atat).
Mi-a luat cam doua duzini de minute sa ma acomodez cu abordarea premeditat kitschoasa si cu subiectul mai greu de digerat al piesei, dar, dupa aceea, am inceput sa apreciez ce se putea aprecia, adica performantele actoricesti si efectul muzica-lumina-ipostaze al anumitor scene. Fara a-i egala pe cei de la Globe sau Propeller, cei de la Cheek by Jowl au demonstrat forta interpretativa si declamatorie si au excelat la capitolul sincronizare a miscarilor; un moment remarcabil a fost cand, in timpul unei topaieli colective, fiecare actor mai avea suflu sa isi rosteasca si replicile.
Cu exceptia calugarului jucat de un interpret de culoare cu un accent exotic si o superba gravitate a dictiei, personajele sunt atinse de diverse tare morale, unele mai maladive ca altele. Preferatii mei (in contextul piesei, ca altfel m-as feri de ei ca Uciga-l toaca de tamaie) au fost servitorul cel alunecos, un veritabil hitman lasciv, si vaduva cea naroada, care a afisat un repertoriu nemilos de hazliu de reactii exagerate si sunete guturale.
Un bonus pentru doamnele si domnisoarele din public (hai, hai, Anda si Dana, sa nu negati, ca nu va cred) s-a constituit in disponibilitatea unora dintre interpretii masculini de a se lasa la bustul gol, etaland pectorali enervant de pronuntati si de egali.
Festivitatea de dupa a reprezentat un moment de umor involuntar care n-a facut decat sa incheie minunat un eveniment de care sunt entuziasmat si mandru: Festivalul International Shakespeare, Craiova, editia 2014.
Sursa imagini: www.tncms.ro