Încă din adolescență, când mi se cristaliza pasiunea pentru istorie, am avut un interes aparte pentru Cele Șapte Minuni ale Lumii Antice, acele monumente dispărute, cu o excepție, care continuă să înflăcăreze imaginația posterității.

Subiectul îmi este drag și pentru că a constituit tema pe care am abordat-o la chiar primul atelier de istorie și civilizație pe care l-am realizat cu niște copii acum câțiva ani, un proiect care a crescut de atunci în mod îmbucurător.

În timp, mi-am construit o mică bibliografie în acest sens, iar cartea lui Bettany Hughes a venit și s-a impus deja ca principala sursă de informații și de considerații asupra poveștilor acestor edificii legendare.

Autoarea îmi era cunoscută din diversele documentare televizate pe care le urmărisem și e parte a acelei liste de dascăli de la care am avut de învățat, chiar dacă nu i-am cunoscut niciodată personal.

Entuziasmul care îi dublează erudiția transcende simplul rol de prezentatoare și transformă o producție televizată care o are în prim plan o aventură fascinantă, la care nu esți spectator, ci părtaș.

Această bucurie a retrăirii trecutului se regăsește și în carte.

Bettany Hughes nu se mulțumește să adune informații despre Cele Șapte Minuni ale Lumii Antice din puținele izvoare existente, ci merge pe urmele lor, atinge palidele lor rămășițe, le integrează în peisajul mai larg al tehnicilor și moravurilor din epocile contemporane realizării lor, astfel încât reconstrucțiile lor scrise sunt mai veridice decât faimoasele reconstituiri tridimensionale pe care le găsim pe Internet.

Această remarcabilă slujbașă a muzei Clio nu istorisește doar despre edificiul în sine, ci și despre ecoul pe care l-a avut de-a lungul secolelor, despre influențele culturale pe care fiecare dintre minuni le-a avut în mod subtil asupra mentalului colectiv, inclusiv prin expresiile lor din foarte modernul mediu al unor jocuri pe calculator precum Assassin’s Creed sau God of War.

În permit să îi recomand doamnei Hughes ca, într-o ediție viitoare a cărții să includă referințe și la extraordinarul joc de societate 7 Wonders al lui Antoine Bauza sau la filmele care se încumetă să recreeze o astfel de minune, cel mai sugestiv fiind, bineînțeles, The Colossus of Rhodes al lui Sergio Leone.

Foarte pătrunzătoare mi s-a părut analiza psihologică a acestui fenomen mental prin care se îndreptăm admirația vecină cu venerația către clădiri grandioase din vremuri apuse, care ne conectează cu acele generații care sunt de mult oale și ulcele, dar care ființează în noi, prin uimitorul mecanism îngemănat al geneticii și transmisiunii culturale.

De aceea, închei prin a-mi schița propria listă a unor Șapte Minuni ale Lumii care au avut ocazia să mă copleșească nemijlocit:

Petra din Iordania

Mont Saint-Michel din Franța

Atomiumul din Belgia

Castelul Neuschwanstein din Germania

Catedrala Gotică din Franța (trișez un pic aici, dar cum e oare cu putință să alegi între Notre-Dame din Paris sau suratele ei din Amiens, Rouen, Rheims sau Chartres?)

Fațada lui Antoni Gaudi a Sagradei Familia din Spania

Capela Sixtină din Italia

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru că mă ajută să învăț și mai mult despre ceva ce știu și îmi place.