Mecanismul suspansului

Sa ridice mana toti cei care nu au vazut niciodata un film regizat de Alfred Hitchcock; pregatiti-va sufleteste, caci am de gand sa va ofensez:

Voi credeti ca ati trait cu adevarat pana acum?

Pentru toti ceilalti, cei care au fost fascinati, oripilati si nelinistiti de creatiile acestui mare maestru al morbidului si suspansului, am o veste buna:

Exista o carte, intitulata Hitch (pe care eu am avut ocazia sa o citesc prin bunavointa celor de la TargulCartii.ro), scrisa de John Russell Taylor, care intra in culisele vietii si activitatii acestui cinest, intr-un mod care reuseste cumva sa imbine si gustul pentru picanterii, dar si analiza serioasa.

Prima parte, a copilariei, tineretii si debuturilor sale regizorale este cea in care m-am cufundat cel mai mult din punct de vedere al interesului, deoarece reprezentau o terra incognita pentru mine, iar anumite amanunte din perioada cand nu era un nume greu la Hollywood sunt haioase foc: pataniile cu o rola de pelicula pe care au introdus-o in Elvetia precum contrabandistii, sau mofturile facute de cate un artist sau altul.

Dupa ce Hitchcock isi construieste soclul pe care isi va ridica apoi monumentul, si cariera sa, si cartea devine mai lineare. Marturisesc ca am apelat la o lectura selectiva si am ocolit paginile despre filmele pe care nu le-am vazut (ar fi fost curata sinucidere intelectuala, nu credeti?), insa le-am infulecat mental pe cele despre productiile care mi-au trecut prin fata ochilor, precum Shadow of a Doubt, Rear Window, Notorious, Spellbound, To Catch a Thief, North by Northwest, Rebecca, Strangers on a Train sau Lifeboat. Par multe, dar cartea de fata mi-a dezvaluit ca mai am destule de descoperit.

Ca orice cititor al erei digitale,mi-a dat ghes pardalnica de curiozitate sa citesc si ce au scris altii despre lucrarea lui John Russell Taylor. Multe voci il acuzau pe autor ca s-a aventurat cam prea departe cu interpretarile psihanalitice, ca personalitatea lui Hitchcock nu e musai reflectata in fiecare cadrul al peliculelor lui.

Eu, unul, nu am avut vreo astfel de reactie, pentru ca i-am privit consideratiile ca pe litere de evanghelie, ci tot ca pe niste eforturi, precum cele umile ale subsemnatului, de a deslusi sensuri intr-o creatie. Efort furil, uneori, dar indicat pentru antrenarea propriei materii cenusii.

Hitch nu este cartea definitiva despre acest sadic genial, insa e una care te face sa uiti de trecerea timpului.

Exact ca filmele lui.