Un mare regizor merge în Barcelona și vede operele unui mare arhitect.

Peste ani, se întoarce, realizează un eseu vizual cu acestea și le încredințează unui mare compozitor, care le îmbibă cu o coloană sonoră hipnotică.

Rezultatul este mai puțin un documentar, deși sunt momente în Antonio Gaudí când ni se oferă și crâmpeie de informații, de cele mai multe ori sub forma unor paralele între trecutul și prezentul, de atunci, adică 1984, al unor monumente.

Ca ansamblu, creația lui Hiroshi Teshigahara este mai mult o experiență onirică, pe care cineastul o compune conform personalității sale și gusturilor sale.

De aceea, Casa Batlló, care mie mi s-a părut că palpită de viață, sau Casa Milla (zisă și La Pedrera), cu acoperișul ei suprarealist, sunt doar o încălzire pentru descătușarea supremă a lirismului sintaxei audio-vizuale, care are lor în Parcul și Cripta Güell.

Aici, muzica lui Toru Takemitsu atinge desăvârșirea osmozei cu imaginile surprinse de Teshigahara. Uneori în contrapunct cu estetica acestora, alteori în deplină consonanță, sunetele conferă simboluri noi formelor sinuoase și organice plăsmuite de geniul irepetabil al lui Gaudí.

M-a suprins, dar nu neplăcut, modul deloc apoteotic, ci discret, în care regizorul nipon își sfârșește eseul la Sagrada Familia. Am simțit o evlavie laică, o admirație care depășește barierele culturale, iar micile stângăcii de filmare, cum ar fi o cameră un pic mișcată, par adecvate momentului.

Cine poate rămâne imobil sufletește la vederea Fațadei Nativității?

Fiecare curbură, fiecare ciudățenie arhitecturală, fiecare ipostază inedită sunt mângâiate de Hiroshi Teshigahara cu ochiul camerei de filmat.

Scriu aceste rânduri conștient că logosul este neputincios în a reda senzațiile în care te cufundă poezia audio-vizuală din Antonio Gaudí.

Acesta este motivul pentru care nici nu vă prezint imagini din film, ci dintr-un album grandios, dedicat modernismului catalan, pe care mi l-a adus din Barcelona un prieten, mână spartă.

Îl rugasem să îmi aducă un pliant, ceva minor, despre operele lui Gaudí, și m-am pomenit cu un volum care mai că mi-a rupt mâinile când l-am ridicat prima dată.

Adi, ești parte din Sagrada Familia a vieții mele!