Despre dragoste si alti ingeri

Acum ceva timp am facut o promisiune ca voi citi o carte de Jane Austen pana la finalul lui 2009. Daca ne referim strict la termenul limita, nu mi-am tinut-o, dar l-am depasit doar cu cateva zile.

Mi-am ales Persuasion, pentru ca avea reputatia unei carti scrise cu mai multa gravitate decat celelalte pe care le stiam. A fost o alegere foarte inspirata, pentru ca mi-a demonstrat ca plapanda si fragila scriitoare engleza a inteles mai multe despre sufletul omenesc, si cel feminin, in special, decat o fac condeierii contemporani care redau intorsaturi abracadabrante ale fluxului constiintei sau memoriei involuntare.

El si ea se simt atrasi unul de altul si par a fi sortiti unei casnicii. Numai ca averea si pozitia lui sociala nu sunt de invidiat, iar ea este destul de tanara, astfel ca asculta sfatul unei prietene mai in varsta si mai cerebrale, si ii respinge cererea in casatorie. Jignit, el pleaca si se consacra carierei, castiga avere si status social si, dupa ani, se intoarce in zona unde locuieste ea, devenind activ in mondenitatile specifice romanelor lui Jane Austen: vizite, serate, baluri.

Ea nu a incetat niciodata sa il iubeasca, iar paginile in care stanjeneala ei si pornirea de a evita situatiile penibile abia inabusa dorinta de a-l vedea si de a fi in preajma lui sunt de departe cele mai bune ale cartii. Lor li se adauga finetea, dublata de precizie, cu care Austen infatiseaza alte personaje, precum surorile ei, pline de ceea ce noi am numi fitze, un alunecos var curtenitor si exagerat de snobul ei tata.

Cea mai placuta senzatie pe care o provoaca aceasta carte este sa vezi ca, desi intre cei doi sunt indesate prejudecati, ratiuni, mandrii sau simtiri contradictorii, traseul relatiei lor curge inexorabil catre triumful dragostei. Cum sa nu te bucuri cand vezi ca oamenii au si puterea sa fie fericiti, nu numai sa se autodistruga?

Persuasion este o carte despre dragoste, scrisa cu dragoste, care merita citita cu dragoste.

Recenzie care participa timida la concursul BookMag.

Senzational! Un film care m-a facut sa ma simt incult!

jabc-posterM-am apucat sa vad The Jane Austen Book Club pentru simplul motiv ca voi organiza in Craiova un proiect similar celui care reprezinta osatura filmului. Mai multe tipe, de varste si personalitati diferite, plus un tip adus in grup de motive sentimentale, se intalnesc periodic si discuta cate o carte a lui Jane Austen. Nu ma asteptam insa sa dau peste o comedie romantica frumos gandita, bine jucata si cu unul dintre cele mai naturale happy end-uri pe care le-am intalnit vreodata.

Eu sunt familizarizat cu doua, hai trei, dintre cele sase carti ale autoarei engleze si, cu toate acestea, tot am gustat finetea cu care personaje, situatii si teme din universul fictiv al lui Austen incep sa se regaseasca in filmul nostru, fie reiterate, fie in contrapunct. Langa mine, insa, bestiala mea sora, care are in portofoliu toate romanele, gusta din plin finetea scenariului, ceea ce mi-a produs un complex de inferioritate, imposibil de reprimat.

In afara de caracterul general agreabil al peliculei, am mai remarcat cateva lucruri: Hugh Dancy, actorul principal din Confessions of a Shopaholic, unde nu are prea mult foflei, are aici o interpretare super amuzanta; un american joaca la calculator Fifa, deci fotbal european (!!!); Maria Bello apare la un moment dat imbracata intr-un parpalac care pare facut din covor.

Obiectiv personal nou setat: sa citesc una din cartile Persuasion, Mansfield Park sau Northanger Abbey pana la sfarsitul anului.

Suportabila usuratate a unui film

Becoming Jane este un fel de Shakespeare in Love despre Jane Austen, adica o fictiune cu trimiteri la realitate si, ca un facut, diferenta dintre cele doua filme este si cea dintre cei doi scriitori.

Shakespeare este grandios, Jane Austen este placuta ca stil.

Shakespeare are personaje puternice, mai mari decat viata insasi, Jane Austen are personaje schematizate, dar interesante.

Shakespeare e conflictual, Jane Austen e pasnica.

Shakespeare este perpetuu surprinzator, Jane Austen nu iti da frisoane prea multe si isi incheie romanele cu dulci happy end-uri.

Jane Austen e o scriitoare buna, Shakespeare e Shakespeare.

Shakespeare este barbat, Jane Austen este femeie (nu radeti, daca veti privi ambele filme in profunzime, ca si operele celor doi, veti putea remarca diferentele fundamentale dintre spiritul masculin si cel feminin).

Luptand cu dogma

Femeie intr-o societate retrograda. Nasol. Intelectual intr-o societate dogmatica. Si mai nasol. Cum ar fi insa cumularea acestor doua nefericite conditii? Iese exact experienta lui Azar Nafisi, pe care aceasta si-o descrie in Citind Lolita in Teheran.

Contemporana si martora directa a revolutiei islamice din Iran, scriitoarea a avut neplacutul privilegiu de a experimenta pe propria piele bancul urmator – pesimistul spune: mai rau de atat nu se poate!; optimistul spune: ba se poate! O generatie intreaga s-a strofocat impotriva despotismului regimului sahilor, ca sa se trezeasca intr-o republica islamica in care femeile nu puteau iesi afara decat cu val si insotite.

Dupa un astfel de soc, singura metoda a cuiva de a-si pastra integritatea psihica este revolta prin toti porii si o interiorizare accentuata. Adica tocmai ce am numi conventional literatura. Vocatia de profesoara nu o paraseste pe Azar Nafisi nici atunci cand descrie cu o ciudata ura plina de seninatate prigonirea femeilor din Iran sau cand prezinta caderea cate unei rachete irakiene in apropierea casei sale drept un fapt cotidian. Ceea ce este surprinzator in Citind Lolita in Teheran este ca memoriile sunt structurate conform logicii unui curs de literatura. Cartea are patru mari sectiuni, dedicate fiecare cate unui autor drag scriitoarei: Nabokov, F. Scott Fitzgerald, Henry James, Jane Austen, iar amintirile si opiniile literare se imbina pe nesimtite, fara sa se stanjeneasca vreun moment unele pe altele. E un sentiment placut, de comuniune, sa impartasesti pasiunea pentru niste mari scriitori cu o persoana dintr-o zona care pare atat de indepartata.

Intelectualul din Azar Nafisi este ciudat de asemanator cu intelectualul roman: urla launtric din toti bojocii impotriva nedreptatii, dar sovaiei prelung atunci cand e nevoie sa actioneze concret. Asa ca, desi vine de departe si are unele accente orientale, Citind Lolita in Teheran e o carte accesibil de orientala.

P.S. Pentru ca n-am putut sa scap de gura lui ca sa-mi scriu articolul in liniste, va prezint si parerea colegului meu Gabi referitor la ce am scris mai sus: Sunt de acord cu ce scrii tu acolo, ca te vad concentrat!:)))))))))))))))))))))))