Papa Inocentiu al X-lea
Pentru ca in romanul recenzat de curand apare numele lui Diego Velazquez, m-am gandit sa expun si o pictura a acestui mare maestru spaniol.
Fiind vorba despre un portret, nu interpretarile domina, ci impresiile. Papa Inocentiu al X-lea este infatisat ca un exponent al puterii, nu numai spirituale, ci si temporale, dar nu putem spune ca ne aflam in fata unui instrument de propaganda, asa cum e cazul lui Napoleon al lui David. Cu toate intentiile sale laudative, Velazquez nu s-a abatut de la forma realista care i-a caracterizat si cele mai metaforice lucrari.
Gratie penelului sau, il admiram pur si simplu pe un om care vrea sa domine si stie sa o faca, dar care este uman in atitudinea sa superioara. Greu sa nu te pleci in fata fastului discret care il inconjoara, in fata posturii relaxate, dar energice si, mai ales, in fata privirii.
Referitor la asta, inevitabil mi-am adus aminte de o alta pictura in care spectatorul este redus la umila ipostaza de examinat. Dar parca privirea inghetata a Omului cu turban rosu al lui Van Eyck este mai inspaimantatoare, ca a unui om de stiinta pentru care nu esti decat un simplu obiect de studiu. Cea redata de Velazquez pare, totusi, a spune: De te vei supune, iti va fi bine. De nu…
P.S. O alta impresie care imi staruie in minte este ca Papa Inocentiu al X-lea seamana cu un mare actor al zilelor noastre, Gene Hackman.
