Sa privim pictura! (LI)

Papa Inocentiu al X-lea

Pentru ca in romanul recenzat de curand apare numele lui Diego Velazquez, m-am gandit sa expun si o pictura a acestui mare maestru spaniol.

Fiind vorba despre un portret, nu interpretarile domina, ci impresiile. Papa Inocentiu al X-lea este infatisat ca un exponent al puterii, nu numai spirituale, ci si temporale, dar nu putem spune ca ne aflam in fata unui instrument de propaganda, asa cum e cazul lui Napoleon al lui David. Cu toate intentiile sale laudative, Velazquez nu s-a abatut de la forma realista care i-a caracterizat si cele mai metaforice lucrari.

Gratie penelului sau, il admiram pur si simplu pe un om care vrea sa domine si stie sa o faca, dar care este uman in atitudinea sa superioara. Greu sa nu te pleci in fata fastului discret care il inconjoara, in fata posturii relaxate, dar energice si, mai ales, in fata privirii.

Referitor la asta, inevitabil mi-am adus aminte de o alta pictura in care spectatorul este redus la umila ipostaza de examinat. Dar parca privirea inghetata a Omului cu turban rosu al lui Van Eyck este mai inspaimantatoare, ca a unui om de stiinta pentru care nu esti decat un simplu obiect de studiu. Cea redata de Velazquez pare, totusi, a spune: De te vei supune, iti va fi bine. De nu

P.S. O alta impresie care imi staruie in minte este ca Papa Inocentiu al X-lea seamana cu un mare actor al zilelor noastre, Gene Hackman.

Sa privim pictura! (XLVIII)

Micul cersetor

Ce ma impresioneaza la aceasta pictura a lui Bartolomeo Murillo este modul cum este sugerata mizeria. Nu vedem nicio plaga sau urma de murdarie pe trupul acestui copil, ciudat de neted si de curat; cu toate acestea, nu ne indoim ca se zbate in josul societatii.

Lumina intretine aceasta sugestie prin intensitatea ei, nici coplesitoare, nici linistitoare, ci maladiva si care lasa un gust de strepezeala in gura. In plus, in partea din dreapta jos exista niste resturi pe care oamenii mall-urilor le-ar confunda cu ramasite dintr-o apetisanta salata de fructe de mare. Cred, insa, ca Murillo a vrut sa ofere speciei paduchilor un omagiu pentru fidelitatea exasperanta cu care au insotit mizeria umana dea lungul veacurilor.

Ce ma mai intriga este si ipostaza personajului. Preocuparea ar da de inteles ca se afla intr-un moment de relaxare, dar umbra din partea stanga care se impotriveste luminii din fereastra ma face sa cred ca acest mic cersetor are de asteptat intr-o ascunzatoare pana ce ecourile ultimului sau furtisag se vor stinge.

Sa privim pictura! (XLI)

La maja desnuda

La maja desnuda

La maja vestida

La maja vestida

Pot sa va provoc din nou la un joc al deosebirilor, asa cum am facut-o la picturile lui Georges de la Tour.

Dar ce imi doresc mai mult este sa va indemn sa reflectati asupra arsenalului de seductie al unei femei.

La maja desnuda este un nud frumos, care poate sta alaturi de Venus din Urbino sau de Olympia ca valoare. Dar La maja vestida este tabloul care dezvaluie tainele puterii sexului neinspirat numit slab: privirea lasciva si gesturile lenese care parca invita la pacat.

Cronologic, La maja desnuda a fost pictata prima; admirabil este insa umorul lui Francisco Goya, care, acuzat de indecenta, a acoperit carnurile, dar nu eliminat ispita din a doua pictura.

Nota: Am lasat titlurile in spaniola pentru ca au o frumusete aparte in limba in care s-au nascut.