Un vot pentru Cleopatra

By Iulian in Filme, Special 12 Comments

Citeam mai deunazi capitolul din Vietile paralele ale lui Plutarh despre Marcus Antonius, iar finalul, plin de tragedie si grandoare, prin care stralucitul si pezevenchiul roman si-a gasit sfarsitul, insotit fiind in moarte de Cleopatra, mi-a adus aminte de un film marcant al copilariei mele.

Asa ca am dat cateva click-uri sa il caut pe IMDb, ca sa-mi stimulez si mai mult amintirile, si am ramas contrariat. Cleopatra, regizat de Joseph Mankiewicz, cu Elizabeth Taylor, Richard Burton si Rex Harrison, castigator a patru premii Oscar, nu are decat nota 6.8!

Stiu, multi au criticat filmul pentru ca este prea lent si prea lung. Ce-i drept, are peste 3 ore (chiar mi-aduc aminte ca TVR-ul l-a dat in doua parti la Telecinemateca), dar eu nu m-am plictisit niciun moment la el. Cum as fi putut? Cand n-avem parte de interpretarile unor actori care au intrat in istorie la fel ca si personajele pe care le joaca, avem unele dintre cele mai grandioase scene care s-au realizat vreodata si asta intr-o epoca in care CGI insemna probabil „Cati Gagii Introduceti in cadru?” In Cleopatra sunt mii si sunt reali.

Si cu toate acestea, nu are decat 6.8! Asa ca m-am hotarat sa organizez si eu un fel de referendum si sa indemn lumea sa intre pe IMDB, sa isi faca un cont la care nu va petrece mai mult de 2 minute si pe pagina filmului Cleopatra sa dea un 10 acestui clasic intre clasici.

Sa ne strangem suficienti si sa ducem aceasta creatie cinematografica la un 7 si ceva, un scor care, daca nu-i face intru totul dreptate, macar nu il mai injoseste, trimitandu-l in plutonul mediocritatii!

Din vremuri fara CGI

By Iulian in Filme 0 Comment

Razboiul Rece a fost o perioada incordata pentru intreaga omenire, dar pentru realizatorii de filme, indeosebi cei axati pe thriller-e, a fost mana cereasca.

N-am nici cea mai vaga intentie sa enumar cate filme de spionaj s-au facut in perioada aceea, dar, vazand The Spy Who Came in from the Cold, mi-am dat inca o data seama ca peliculele contemporane care mizeaza pe inteligenta scenariului nu le depasesc pe cele de acum 40-50 de ani decat prin faptul ca sunt mai agitate din punct de vedere al montajului.

The Spy Who Came in from the Cold s-ar incadra perfect in ideea enuntata de Eliade in volumul eseistic Oceanografie, cum ca un popor serios citeste romane politiste, iar unul neserios romane siropoase. La finalul povestii care il are ca protagonist pe Richard Burton am avut o impresie familiara, dar oricand binevenita, ca am asistat la un spectacol care mi-a activat cativa senzori ai intelectului si i-a pastrat palpaind pana la final, satisfacand in acelasi timp nevoi de ordin estetic, prin interpretari reusite, imagini mestesugit construite si un scenariu elegant.

Inceputul filmului il gaseste pe Burton in avanpostul inclestarii Est-Vest, in Berlin, in ipostaza de agent al Occidentului care asista cu neputinta cum toti informatorii de peste zid ii sunt anihilati prin actiunile unui spion advers, iar seful direct ii propune un plan iesit din comun pentru anihilarea celui care le face atatea probleme.

Nu stim care e raspunsul lui Burton, dar, in scenele imediat urmatoare, il regasim in situatia unui fost cadru militar, lasat la vatra, cazut in patima alcoolului si mustind de ranchiuna (sunt sigur ca, in contextul actualelor scandaluri cu pensiile, l-am vedea la televizor). Aceasta brusca trecere isi are rostul ei, iar actiunea are meritul ca este in asa fel croita, incat ii ofera privitorului satisfactia deductiilor, fara a-l lipsi insa de placerea surprizelor.

Scenariul si interpretarile isi fac servici reciproce. Replicile inteligente ofera suficienta materie prima actorilor, care o intrebuinteaza la maxim si scot personaje memorabile. Richard Burton e turbulent si arogant, asa cum il stim si din alte creatii ale sale, dar are un licar in ochi, nelinistitor pentru partenerii sai de ecran, fascinant pentru noi care (credem ca) stim mai multe. Oskar Werner, in rolul unui spion est-german care intra in complicata urzeala initiata de Burton, se remarca prin nerabdarea evidenta si, surprinzator, buna credinta, pe care o imprima personajului sau.

Pe langa divertismentul intelectual, The Spy Who Came in from the Cold puncteaza si la capitolul realism al substratului: in inclestari geopolitice, oamenii devin entitati dispensabile.

Sa privim pictura! (XXXVII)

By Iulian in Sa privim pictura! 1 Comment

Portretul lui Henric al VIII-lea

Unor pictori precum Hans Holbein cel Tanar trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca sunt atat artisti, cat si documentaristi. Prin intermediul lor, putem vizualiza crampeie din istoria petrecuta acum multe secole.

Acest portret ne ofera o imagine a vestimentatiei engleze din secolul al XVII-lea si e foarte putin probabil sa nu fie cineva impresionat de inumana minutiozitate cu care Holbein a redat detaliile – alegeti-va o particica a tabloului, concentrati-va atentia asupra ei si nu veti inceta sa va minunati.

Mai mult, tabloul ofera si cea mai apropiata de realitate imagine a unui personaj istoric, pe cat de controversat, pe atat de rasfatat de cinematografie. A fost un om cult, dar crud, pasional, dar si pragmatic, a instaurat o noua oranduire a bisericii in tara sa din motive asupra carora nu s-au pus toti de acord inca. Si, nu in ultimul rand, a iubit, dar a si urat femeile.

Nu e de mirare ca dintre nenumaratii actori care l-au intruchipat, multi nu i-au evidentiat decat cateva dintre aceste trasaturi. Cel mai reusit portret cinematografic este cel realizat de marele actor englez Sir Charles Laughton intr-un film (The Private Life of Henry VIII) plin de umor, dar si de destula exactitate istorica. Richard Burton face si el o treaba excelenta in Anne of the Thousand Days, creionand un Henric al VIII-lea la fel de patimas, dar mai intunecat, iar Robert Shaw, fara a avea vreo asemanare fizica izbitoare cu personajul real, ii surprinde latura colerica intr-un rol secundar in extraordinarul A Man for All Seasons. Alegerea lui Eric Bana in The Other Boleyn Girl mi s-a parut neinspirata, iar cea a lui Jonathan Rhys Meyers in miniseria The Tudors de-a dreptul catastrofala.