Ale vieții valuri

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Știu că am cunoștințe limitate în domeniul muzicii clasice, dar mă gândeam că, după câțiva ani de audiții la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova, nu voi mai simți acea senzație că nu mi-ar ajunge o viață pentru a cunoaște măcar o câtime din acest tezaur inestimabil al umanității.

Cele două compoziții din cadrul celui mai recent spectacol de acolo mi-au demonstrat fără putință de tăgadă că ar trebui să mă relaxez și să mă bucur de o călătorie fără sfârșit.

Simfonia concertantă în Mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 125 de Serghei Prokofiev este prima dintre aceste noi teritorii explorate de orchestra craioveană.

Debutul a avut ceva din gravitatea coloanei sonore pe care compozitorul rus a plăsmuit-o pentru Aleksandr Nevski, mai ales bucata aceea a atacului ca o stihie a cavaleriei teutone.

Apoi, creația lui Prokofiev evoluează spre un fel de circ macabru, în care clovnii mai degrabă ne sperie, decât ne fac să râdem. Se simte tranziția de la lumea bine ordonată (cel puțin în teorie) a secolului al XIX-lea la cea bântuită de nevroze și de căutări de sens a secolului XX.

Toți muzicienii au fost întrebuințați serios pentru convulsiile acestei compoziții, dar primus inter pares la efort a fost Atanas Krastev. Tânărul violoncelist bulgar a venit cu mânecile suflecate, semn că era pus pe treabă, pe care a săvârșit-o ca un sculptor, prin consistență fizică și profundă aplecare spirituală.

Cea de-a doua componentă a programului acelei seri a fost Simfonia în Si bemol major, op. 20 de Ernest Chausson.

Atmosfera generală a acestei bucăți muzicale a fost una încurajatoare, ca o inspirată contrapondere a tulburării induse de cea dintâi. Asta nu înseamnă, însă, că totul a curs lin și jovial.

Au existat momente de subtil nadir emoțional, un mesaj util, căci optimismul nu exclude tristețea ocazională, iar viața nu e universul roz din Barbie.

Toate acestea s-au reflectat și în figura interesantă a dirijorului bulgar Christo Pavlov, bonomă, dar cu o anume sclipire în ochi, ca și cum ar fi vrut să ne spună:

Vă ghidez către lumină, dar nu vă scutesc de provocări.

Mă supun acestei lecții și o aștept pe următoarea.

Imaginile au fost surprinse de amicul meloman Daniel Botea.

Propagandă cu ștaif

By Iulian in Filme 0 Comment

Un film rusesc din anul 1938 nu poate fi decât de propagandă.

Un fapt ușor amuzant este că Aleksandr Nevski i-a ieșit atât de apăsat lui Serghei Eisenstein, încât, pentru a nu periclita aranjamentele care dus la Pactul Ribbentrop-Molotov, pelicula nici n-a rulat în cinematografe inițial.

Amorul dintre cele două state totalitariste n-a durat, însă, mult, așa că, după 1941, această superbă frescă hagiografică a luptei din Evul Mediu a unui cneaz rus împotriva invaziei cavalerilor teutoni a revenit la menirea-i dintâi, aceea de a organiza adevărul maniheic.

Nu prea e loc de subtilități în acest antagonism, dar o minte contemporană lucidă, conștientă de scopul filmului, și un ochi antrenat cu magia cinematografiei vor desluși dincolo de părtinire câteva calități deosebite.

Narațiunea e organizată pe secvențe care corespund vag actelor unei piese de teatru, iar fiecare este compusă cu maxim de efect scenic și retoric.

Dezbaterea publică din Novgorod este un exemplu, dar și mai abitir se vede măiestria de dirijor de impresii a lui Eisenstein în scenele care îi au în prim-plan pe detestații și detestabilii cavaleri teutoni. Înfățișările, gesturile, chipurile, sau aerul mistic abominabil nu sunt nici măcar tușe îngroșate, ci veritabile șanțuri trase cu dalta, însă funcționează. Tot ansamblul filmic ți-i plasează mental în tabăra opusă, chiar și în cazul tău, privitor de secol XXI, relaxat și pe deplin încrezător în propria obiectivitate.

Dar Eisentein n-a fost doar un iscusit propagandist, ci un artist veritabil, așa că există și o doză de încântare când îi privești pe acești Darth Vaderi multiplicați și îmbrăcați în alb.

Șarja cavaleriei lor în debutul bătăliei de pe lacul înghețat este zenitul sintaxei magice imagine-sunet. Tot acum am înțeles pe deplin și de ce legenda care învăluie acest film îi datorează mult coloanei sonore a lui Serghei Prokofiev.

Așa cum un Hans Zimmer sau John Williams s-au format profesional și artistic și sub influența modului cum acesta a îmbogățit auditiv o expunere vizuală, este limpede că atât de faimoasa secvență a încleștării armate dintre ruși și teutoni a influențat realizările de gen până în zilele noastre.

Braveheart, Gladiator, The Lord of the Rings sunt doar câteva titluri de producții în care se regăsesc crâmpeie din imensul spectacol orchestrat de Serghei Eisenstein.

Da, în filmul din 1938 se observă niște stângăcii, niște butaforii, niște copilării de execuție, dar ansamblul este grandios și copleșitor.

Propagandă să fie, monșer, dar să ne dea pe spate măcar!

Terapie prin sinestezie (2)

By Iulian in Special 0 Comment

Sărbătorile de anul acest vor fi puternic văduvite din punct de vedere social.

Mai vine și tulpina a noua de Covid să dea o lovitură serenității atât de necesare perioadei.

Ce e de făcut?

Căutăm metode alternative de a pune mintea în acea stare de fină beatitudine de care am nevoie pentru a da piept cu un 2021 care rânjește de după 2020 cu un aer sardonic.

Având la dispoziție aroma difuzorul de la Aroma Land, m-am prefăcut într-un fel de alchimist intelectual și pornind de la câteva uleiuri parfumate, am scornit niște experiențe sinestezice de mai mare frumusețea.

Cu aroma de portocale m-am lăsat cuprins de nostalgia din superba povestire Mandarinele de Ryūnosuke Akutagawa, un autor japonez deosebit, care merită descoperit dincolo de capodopera sa, Rashōmon, căreia i-a fost asigurată nemurirea de ecranizarea strălucită a lui Akira Kurosawa.

În tot acest timp, pe fundal a rulat Dragostea celor trei portocale de Serghei Prokofiev, operă satirică, dar nu lipsită de lirism.

Altă zi a fost dedicată mărului, fruct pe care eu îl ador, dar căruia episodul petrecut în Grădina Edenului i-a conferit o faimă cam proastă. Mântuirea a venit de la unul dintre aceste uleiuri volatile, care și-a combinat izul cu lectura cărții lui Emil Rebreanu, Adam și Eva, pe care unii o pun mai prejos decât marile sale romane, dar pe care eu o apreciez în mod deosebit pentru tușele rapide prin care scriitorul redă fiecare dintre epocile istorice pe care le parcurge o dragoste nemuritoare.

Deoarece Pasărea de Foc se hrănea cu mere de aur, creația de neuitat a lui Igor Stravinski a fost alegerea firească pentru partea sonoră a acestei experiențe multisenzoriale.

Printre uleiurile aromaterapie pe care mi-a fost dat să le încerc s-a numărat și cel de scorțișoară, una dintre acele mirodenii care i-am împins pe europeni la a înfrunta necunoscutul și mările pentru a o procura. Așa m-am reîntors la un minunat album editat de Larousse, Mari exploratori, și am lecturat capitolele despre Columb, Vasco da Gama sau Magellan, legănat de 1492: Conquest of Paradise, album de excepție al lui Vangelis, pe care Oscarurile l-au ocolit, dar nu și prețuirea posterității.

Un mare păcat al oricărui final de an este că unii se îmbată și se îndoapă.

Am făcut-o și eu, dar altfel:

M-am îmbătat cu arome diverse și m-am îndopat cu bunătățile culturii universale.

Sărbători fericite și sigure tuturor!