Ca la noi, la toată lumea

1989.

2023.

O distanță temporală de peste trei decenii, suficientă să estompeze și să cicatrizeze un eveniment major din istoria României, dar nu într-atât, încât să nu mai suscite un interes expiator.

Această privire peste timp, sigură, dar nu total detașată, a dat rod în Libertate al lui Tudor Giurgiu.

Pelicula este o frescă de amploare a haosului sângeros din Sibiu, începând cu decembrie 1989, când apropierea dintre sediile Miliției, Armatei și Securității a dus la schimburi de focuri în care au murit oameni din toate părțile, și care a rezultat în arestarea altora, de asemenea, din toate părțile.

Se va vorbi mult despre valoarea documentară a acestei producții. Probabil că vor fi laude din nenumărate direcții (chiar și numai poveștile pe care le-am auzit eu însumi îi confirmă veridicitatea), dar și unele acuze referitoare la ficționalizare sau omisiuni, după cum însuși Tudor Giurgiu mărturisea că ar fi primit în cadrul diverselor proiecții din țară.

Mie, unuia, mi se pare că întâia calitate a filmului este valoarea sa universală.

Da, e vorba despre românii și revoluția lor, dar arbitrariul, paranoia, debandada, estomparea liniilor dintre dușmani și aliați, oportunismul odios, disoluția autorității și tot restul manifestărilor omenești și sociale care însoțesc astfel de cataclisme antropice sunt recognoscibile de oriunde din lume.

Tudor Giurgiu și echipa sa au dreptate când merg pe la diverse festivaluri internaționale cu creația lor. Li se vor recunoaște meritele artistice, atât cele legate de realizare, cât și faptul că au surprins o variantă locală a unui mecanism istoric care se poate întoarce la momente din Roma antică, din perioade de interregn papal, din Revoluția franceză sau Revoluția culturală din China.

Stilistic și narativ, Libertate e structurat în două.

Prima parte, cea a violenței fizice și a confruntării armate e intensă, derutantă senzorial și brutală fără menajamente. Suntem departe de faimosul Nou Val Românesc cinematografic, cu cadre prelungi, statice, cu supe sorbite zgomotos.

Lucrurile se întâmplă, iar tu, spectatorul, te ții de ele cum poți și nu speri decât să supraviețuiești. Material, nu știu cât de realist e filmul, dar senzația asta trebuie să fie autentică, fără doar și poate.

Spre cinstea ei, regia acestei bucăți m-a trimis cu gândul la o secvență antologică din Children of Men sau la întreg coșmarul din Black Hawk Down.

Cea de-a doua parte a peliculei domolește ritmul acțiunii, fără a-l lăsa să treneze și îl mută într-un univers carceral inedit – un bazin de înot gol.

În deja îndelungata sa istorie, cinematografie a adunat destule ipostaze ale acestui gen filmic, dar, și eliberat de orice mândrie patriotică, nu ezit să mă declar profund impresionat de amploarea ecosistemului de tipologii umane pe care Tudor Giurgiu îl compune și îl strunește fără greșeală.

Sunt multe personaje în Libertate, atât de multe, în a le reține și organiza mental, m-a ajutat că în foarte multe dintre roluri am regăsit actori pe care îi știam de aiurea. De fapt, aceasta a fost una dintre micile plăceri ale filmului, a-i dibui pe cât mai mulți, precum în The Longest Day, care colcăie de staruri.

Ha, uite-l pe Marius Manole în rol de doctor, nu prea îi merge.

Pe tipul ăla îl știu din Nunta lui Krecinski.

Ăsta e Papadopol, s-a cam îngrășat.

Iulian Postelnicu din Oameni de treabă, la fel de expresiv în felu-i placid.

Ăsta e puștanul din Un pas în urma serafimilor, văd că prestația bună de-acolo n-a fost o întâmplare.

Toma Cuzin, sfâșietor ca într-o tragedie antică.

Mirela Oprișor, oricând te poți baza pe ea.

Andi Vasluianu, nu putea să lipsească, în prima scenă nu prea e convingător, dar a doua îi iese de minune.

Și tot așa.

Bineînțeles, pentru craiovenii ca mine, Libertate prezintă un interes special din punct de vedere actoricesc, pentru că protagonist este Alex Calangiu de la Teatrul Național ”Marin Sorescu”.

O alegere inspirată, pentru că figura-i încruntată, care nu i-a servit prea bine într-o comedie precum Avarul, duce aici foarte bine prim-planurile pe care Tudor Giurgiu i le oferă cu larghețe, devenind astfel punctul focal al filmului și principala sa sursă de ambivalență.

A fost sau n-a fost?

Nu vom ști niciodată pe deplin.

Ce știm cu siguranță e că românii au făcut un film matur, cu care putem ieși oriunde în lume.

Și la Oscaruri, și la Film în sat.

Sursă imagini: www.cinemagia.ro.

Gazdă a acestei avanpremiere ne-a fost Cinema Inspire Craiova, care va aduce filmul pentru marele public începând cu 5 octombrie 2023.

Film în sat despre sat

Cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului.

Motivația juriului Nobel pentru acordarea premiului către Mario Vargas Llosa poate constitui și descrierea demersului artistic realizat de Paul Negoescu în multilaureatul film Oameni de treabă.

Pelicula are o structură americană, impecabil adaptată stilistic și caracterologic la universul rural românesc (în cazul de față în Botoșani), unde factorii de putere sunt primarul, popa și șeful de post și unde Omerta e lege.

Ilie (zis și Iliuță, pentru apropiați) e un polițist care se târâie prin viață și mai are un singur dor: să-și cumpere o livadă.

Când e aproape să își vadă amărâtul de vis împlinit, se vede prins în ițele unei crime, pe care partenerul lui tânăr și zelos de la oraș se încăpățânează să o elucideze, deși semnalele de la mai marii comunități sunt să bage totul sub preș.

Suntem martorii deja familiarului proces prin care se fac aluzii, amenințări și oferte voalate, cu toate consecințele nefaste pe care le știm.

Din punct de vedere al realizării, Oameni de treabă uzează de vechiul mecanism al cadrelor prelungi în care îi urmărim pe actori fumând sau mâncând sau pur și simplu șezând. Meritul regizorului este că a învățat din excesele iluștrilor înaintași și a dozat procedeul suficient de bine, încât nu e supărător și e mai mult o cale de a ne apropia de povară sufletească pe care protagonistul o duce pe umeri, aproape literal.

Adus de spate, obosit de viață, obosit de moarte, Iulian Postelnicu își asumă o interpretare foarte dificilă, de placiditate punctată de excelente momente de expresivitate, ceva de genul creației care i-a adus lui Cassey Affleck Oscarul pentru Manchester by the Sea. Deznădejdea și rebeliunea care se deșteaptă treptat în sufletul său țin filmul închegat și interesul treaz în ciuda mizei sale deloc glorioase.

Distribuția are accentul moldovenesc și prestația necesare, însă nu cred că a fost, este și va fi vreun spectator din generația mea sau mai în vârstă care să nu fi fost impresionat de prezența scenică a lui Vasile Muraru.

Ca unul care a crescut cu scheciurile ușurele care îl aduceau împreună cu răposatul Nae Lăzărescu, personajul său de aici este un monument de subtilitate. Fără artificii actoricești, Vasile Muraru reușește să redea un ipochimen respingător, chiar dacă nu îl vezi întreprinzând nimic abominabil.

Este însăși fața samavolniciei care le-a adus în pragul disperării și ale cărei efecte se văd în explozia de la Crevedia sau în crima din Grădina Botanică din Craiova sau în tragedia de la 2 mai.

Tocmai pentru că Oameni de treabă reușește să surprindă asta cu lăudabilă eficiență artistică, îi rog pe realizatori să nu mai catalogheze filmul drept comedie și să schimbe afișul ăla oficial, care e o minciună sfruntată.

Filmul nu e amuzant decât prin ciclicitatea unui scene minore.

În rest e amar, cu un dram de umanitate.

Așa cum e viața în România în general.

***

Am vizionat această producție cinematografică pe un tăpșan de la Cernăteștii de Dolj, sub cerul înstelat, zgribulit un pic din cauza frigului nocturn de vară târzie, în cadrul proiectului Film în sat, inițiat de inimosul Toma Cuzin, care a înțeles că arta poate fi un liant între rural și urban, o mână întinsă către semeni care nu au atât de mult la acces la ea, dar care o pot aprecia la fel de mult.

Remarcabil este și spiritul de festival autentic pe care l-a generat acest proiect, o vibrație de care purcoiul de bani cheltuit cu Craiova Intencity e încă departe.

Imaginile suprinse de amicul Daniel Botea sunt elocvente în acest sens.