Chiar când scriu aceste rânduri are loc la Craiova, la Ramada Plaza, Festivalul de Vinuri Wine Tonic.
Dincolo de nenumăratele experiențe gustative (să nu cumva să ratați standul celor de la Eliada), o plăcere anume pentru mine a fost să admir etichetele sticlelor de vin.
Mai greu a fost să aleg zece dintre ele și inuman de dificil a fost să le ierarhizez.
Dar am scos-o la capăt, iar mai jos aveți Top 10 opere de artă de la Wine Tonic.
***
10. Crama Catleya, pentru marea de cuvinte care ilustrează numele vinului, o metaforă care mă trimite cu gândul către foșnetul de arbori sau talazurile mării sau o mulțime neliniștită.
***
9. Crama Roy & Dîmboviceanu, pentru că au înțeles că farmecul unei opere de artă nu înseamnă întotdeauna să o arăți ca întreg, ci doar ca o parte.
***
8. Crama 1000 de chipuri, pentru că au ales un fragment dintr-o pictură de-a pururi fascinantă – Omul cu turban roșu de Jan Van Eyck.
***
7. Crama Domeniile Franco-Române, pentru cum te împietrește cu privirea o Medusa excelent redată în perspectivă.
***
6. Crama Oprișor, pentru perspectiva naivă, dar eficace, precum și pentru farmecul motivelor populare utilizate.
***
5. Crama Purcari, pentru superba juxtapunere vizuală, care îmi aduce aminte de una dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am ascultat vreodată la un concurs Eurovision – Silent Storm.
***
4. Crama Basilescu, pentru un lăutar cu țambal de gât și înaripat ca un înger. Cum să reziști la așa ceva?
***
3. Crama Vinaltus, pentru mai multe motive: eterica strălucire pe un cer de noapte liniștită a lunii din nume; enigmatica prezență a furnicilor; cuvântul ”picote” care în franceză înseamnă ”furnicături”, atât de potrivit pentru senzațiile pe care ți-o trezește un vin de calitate.
***
2. Distribuitorul Wine Point, pentru acest vin străin, a cărui etichetă este în întregul ei o veritabilă poveste, pe care am înțeles-o ca pe un fel de Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei Vinului, realizată în stil de gravură de Albrecht Durer.
***
1. Crama Dradara, pentru acest omagiu inegalabil adus capacității minții omenești de a transforma haosul lumii în cuvinte, în povești, în sens și speranță.