Uitandu-ma prin istoricul premiilor Oscar, am constatat ca au existat numeroase editii cand, daca as fi fost stapanul absolut al Academiei, parca nu m-ar fi lasat inima sa dau doar o statueta pentru cel mai bun film, ci le-as fi dat tuturor celor 5 candidate cate una.

Asa ca, impreuna cu prietenii de la libraria online Libris, lansez concursul 5 statuete in loc de una, care are un premiu mai mult decat tentant – 1001 de filme de vazut intr-o viata (cand am vazut albumul asta prima data intr-o librarie, am stat o ORA sa-l rasfoiesc).

Ca sa participati la acest concurs, trebuie sa lasati un comentariu la acest articol, in care sa precizati un an din istoria Oscarurilor, filmele de atunci si, cel mai important, de ce credeti voi ca fiecare dintre ele ar fi meritat statueta cea mai importanta.

Va castiga acela care va intruni aceste conditii:

– va da informatii exacte – adica sa nu bage Braveheart si Gladiator in acelasi an, iar la capitolul asta nu cred sa fie probleme, dar, oricum, va recomand IMDB-ul, ca sursa de documentare;

– va oferi cea mai frumoasa, cea mai argumentata, cea mai originala, pe scurt, cea mai cumva, pledoarie pentru alegerea sa.

Ca sa va distingeti participarea la concurs de eventuale alte comentarii, aveti grija ca primul rand al textului vostru sa fie „PENTRU CONCURS”.

Daca vreti sa va referiti la vreun an cand candidau 10 filme, cum se intampla la inceputurile acestui premiu si in zilele noastre, de cativa ani, puteti sa va referiti doar la 5 pelicule, ca, daca stati sa spuneti ceva la toate, mi-e ca va plictisiti si renuntati :).

Indiferent ca sunteti persoane pe care le cunosc personal, pe care le stiu din mediul online sau cu care n-am avut nicio treaba pana acum, singurul avantaj pe care vi-l puteti crea este dat de ce scrieti.

Concursul dureaza pana pe 17 iunie 2011, iar castigatorul va fi anuntat pe data de 18 iunie.

Atunci o sa va spun si opinia mea, proprie si personala, despre provocarea din titlu.

VA UREZ INSPIRATIE MAXIMA! 🙂

REZULTATUL CONCURSULUI:

Desi nu au fost multi participanti, mi-a fost greu sa decid, pentru ca sarcina pe care si-au asumat-o nu a fost usoara si a presupus ceva efort.

Dar, dupa lungi deliberari, am hotarat sa ii acord premiul Ancai Ungurenus, pentru pasiunea usor intunecata pe care a pus-o in a-si exprima opinia.

Felicitari ei, dar si tuturor participantilor si va mai astept la concursuri de-astea „enervant de grele” (expresia ii apartine unei amice, pe care o tenta premiul, dar n-a avut suficienta incredere in propriile pareri si i-a fost lene sa se documenteze un pic :P).

Opinia mea:

Asa cum va promiteam la inceput, au fost destui ani in istoria Oscarurilor cand cursa pentru cel mai bun film mi s-a parut stransa, dar 1965 mi se pare a fi cel mai remarcabil. Uitati si motivele:

My Fair Lady – castigatorul, un musical construit dupa schema ratusca cea urata care se transforma intr-o lebada frumoasa, cu dialoguri savuroase, melodii excelent integrate in actiune si cu interpretari sublime; Rex Harrison e seducator prin aroganta si misoginismul care se suprapun unor eficace metode pedagogice, Audrey Hepburn e delicioasa in transformarea ei de la o florareasa mahalagioaica la o suava si delicata printesa pe care contemporanii o cred de prin estul Europei, iar restul distributiei intregeste pe masura o creatie care te binedispune pana in varful unghiilor.

Mary Poppins – un alt musical, dar unul care exploreaza fantasticul intr-un mod care bate la fund toate fanteziile tâmpiţele din ziua de azi. E uimitor si fascinant sa vezi pana unde poate merge imaginatia umana, iar mie ar trebui sa mi se spele creierul ca sa pot disocia personajul Mary Poppins de Julie Andrews, care pare ca s-a nascut pentru rolul asta. A, si sa nu uit: Supercalifragilisticexpialidocious :).

Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb – cred ca sunteti de acord cu mine ca titlul e suficient sa te atraga inexorabil. Iar dupa ce il vedeti, veti experimenta bizara senzatia de a rade cu hohote cu fiori reci la sira spinarii; n-o mai fi Razboi Rece, dar pericol nuclear exista, iar filmul lui Kubrick ne arata cat de mult atarna viata noastra de toanele si maniile catorva potentati. Care au nume care de care mai hilare (presedintele Merkin Muffley, colonelul Lionel Mandrake, generalul Jack Ripper sau colonelul Bat Guano) si care sunt interpretati fabulos de Peter Sellers (in tripul rol), George C. Scott, Slim Pickens sau Sterling Hayden.

Becket – marii nedreptatiti ai premiiilor Oscar, Peter O’Toole si Richard Burton compun un duel grandios, nu numai din punct de vedere actoricesc, dar si din cel al valorilor pe care le intruchipeaza: ambitie vs. credinta, prietenie vs. datorie. Filmul e fastuos, elegant, subtil (scenariul se bazeaza pe o piesa de Jean Anouilh), iar intr-o singura aparitie de cateva minute, John Gielgud, in rolul regelui Frantei, contureaza cea mai simpatica intruchipare a duplicitatii pe care am vazut-o vreodata.

Zorba the Greek – daca nu l-ati vazut in intregime, sigur stiti scena de final, din care ati incercat sa invatati sirtaki, ca sa va dati mari la petreceri. Dar dansul nu e decat incununarea unei creatii care a facut mai mult decat istorie in cinematografie: a perturbat mentalul colectiv – au fost si inca mai sunt oameni care cred ca Anthony Quinn e grec, desi el e mexican get beget. Nici restul distributiei nu e mai prejos: Alan Bates, Irene Papas sau Lila Kedrova traiesc, sufera si spera intr-un mediu arid, numai bun pentru a imbina inaltatoare reflectii cu ardente pasiuni omenesti.