Asa cum spunea Mario Vargas Llosa, cand cuiva ii vine sa scrie ceva, simte acest imbold ca pe tenie care nu-i da pace.

Si pe mine m-a mancat una, de lungimea medie, asa ca m-am pus pe scris si am plasmuit aceasta poveste intitulata Floare Albastra, in care sexul se confunda cu dragostea, cinismul cu idealismul si poezia cu umorul.

Iata primul ei capitol:

Erau aceiasi de acum o saptamana. Grasul spilcuit care vorbea mult, fara sa spuna nimic si scundacul cu ochelari, span si acru. Totusi, ceva era schimbat, grasul asuda si mai mult, iar scundacul era pamantiu. Ma trezisera cu noaptea in cap, asta dupa ce ma ignorasera copios in timpul intalnirii anterioare, cand ma chinuiam sa fac pe ghidul prin dezolantul muzeu al urbei. Urmand sfatul amicului care ma solicitase in aceasta ingrata ipostaza, agumentand ca era in joc un contract baban, imi concentrasem incursiunea in arta pe sectiunea de nuduri.

Grasul vorbi primul.

– Va suntem profund recunoscatori ca ne onorati cu o asa matinala prezenta si tinem neaparat sa va spunem  ca vizita organizata de dumneavoastra in acel impresionant lacas al culturii a fost pe cat de atractiva, pe atat de instructiva.

– Mda.

– Intuind ca sunteti o persoana caracterizata de cea mai aleasa discretie, am dori sa apelam la ajutorul dumneavoastra intr-o chestiune pe care cuvantul „delicata” nu o descrie suficient.

– Care ar fi aceasta, ma rog?

– Ca urmare a incitantei experienta artistice pe care ne-ati facilitat-o si, de ce sa nu recunoastem, catalizati de fervoarea bahica pe care ne-a indus-o, esalonat in mai multe seri, partenerul nostru de negocieri, acelasi care v-a recomandat pe dumneavoastra, am decis sa recurgem la serviciile unei profesiuni nefericite, dar necesare.

– Cioclii?

– Umorul dumneavoastra este foarte inspirat, dar nu ne ajuta prea mult in situatia de fata. Sunt convins ca, in calitate de barbat, intelegeti perfect la cine ma refer.

– Sa zicem ca m-am prins.

– Bun, acum voi detalia partea care va priveste pe dumneavoastra; la finalul activitatilor pe care vi le puteti imagina (nu, nu voiam sa imi imaginez nimic), colegul meu (cu atat mai putin pe el) a constatat ca un dispozitiv de procesare, care se afla in camera unde au fost convocate persoanele specializate pe care am avut onoarea a vi le sugera mai devreme, a disparut.

– De ce n-ati anuntat politia?

– Deoarece conjunctura nu era de natura sa stimuleze cooperarea autoritatilor, in plus, nu aveam cum sa le furnizam vreun detaliu relevant.

– Adica?

– Nu le-am fi putut oferi descrierea persoanelor in cauza si nici vreun alt reper.

– Dar le-ati…

– V-am mentionat deja de starea noastra de eferverscenta, asa ca o sa intelegeti de ce nici eu, nici colegul, nu ne amintim cu cine am avut placerea sa interactionam.

– Le-ati contactat totusi cumva, nu?

– Da, telefonic.

– E simplu atunci, cautati numarul in memorie si sunati-le din nou, dati-le o prima si luati-va lucrusorul inapoi.

– Ma tem ca si dispozitivul mobil de pe care s-a efectuat solicitarea a disparut in cursul acestui proces.

– Mai stiti unde le-ati gasit numarul?

– Starea de efervescenta…

– Mai tineti minte zona unde ati fost?

– Ma vad nevoit din nou sa invoc starea de efervescenta, in plus, am procedat cu toata discretia de care am fost in stare, astfel ca existenta unor martori este exclusa.

– Nasol.

– Acum ca v-am atras atentia asupra impasului in care ne gasim, va voi cere in mod nemijlocit cooperarea. Pe scurt, vrem sa recuperati acel dispozitiv de procesare de la persoana care si l-a insusit.

– Ati auzit de proverbul ala cu acul in carul cu fan?

– Ne este familiar (de ce oare incepe sa ma enerveze pluralul asta?), dar avem netarmurita incredere in capacitatile dumneavoastra. Cineva care intelege subtilitatile artei va gasi o solutie si intr-o astfel de misiune.

– Vreti sa sun la toate din ziar si sa le intreb: Care ati furat, fa, un dispozitiv de procesare de valoare inestimabila?

– Cred ca aceasta ar fi cea mai sigura cale spre pierderea sa iremediabila. Ce va recomandam este sa apelati la fiecare si, cu discretia care va caracterizeaza, sa recuperati dispozitivul de la aceea care il detine in mod ilicit.

– Doar nu va imaginati ca l-o tine pe noptiera de langa locul muncii, nu?

– Bineinteles ca nu, de aceea ne bazam pe spiritul dumneavoastra de observatie si pe deductiile logice pe care le-ati evidentiat in timpul vizitei la muzeu.

– Pana cand ar trebui sa va recuperati dispozitivul?

– Doua saptamani mai putem ramane in oras, fara riscul de a trezi suspiciuni; dupa aceea, situatia poate deveni critica. Acel dispozitiv nu este proprietatea noastra exclusiva.

– Din punct de vedere spiritual, nu cred ca am destula vlaga pentru asa ceva.

– Suntem siguri ca aceasta hrana pentru intelect va va stimula si va acoperi si cheltuielile presupuse de contractarea unor astfel de servicii.

Imi intinse un plic atat de gros, ca zona cu lipici nu il mai putea inchide cu totul, iar eu n-am avut suficienta demnitate, sa nu numar ce e inauntru. Gras afurisit, ai reusit sa ma cumperi.

– In regula, o sa incerc.

– Excelent, stiam ca putem conta pe dumneavoastra. Acum ca am demarat deja aceasta colaborare, imi permit sa va mai furnizez un amanunt.

Grasul se uita intrebator la scundac, acesta scutura din cap, astfel incat sa vad pana unde ii merge chelia.

– In momentul de maxima exaltare a simturilor, persoana in cauza i-a soptit la ureche colegului meu:

„Si s-a dus iubirea noastra/ Floare albastra, floare albastra”.

[purchase_link id=”7203″ text=”Descarca!” style=”button” color=”red”]