Un cuplu de coțefene atacând furibund o pisică, pentru a-i da timp puiului lor căzut din cuib să ajungă undeva în siguranță.
O privighetoare roșcată pe o ramură golașă, cântând de zor.
O codobatură galbenă, dând agitată din coadă, pe un mal de pârâiaș din zona Gilortului.
Cântecul mierlei din parcul de lângă Sala Polivalentă din București, înainte să intru la concertul lui Jean-Michel Jarre.
Guguștiucii care deveniseră de-ai casei, care aproape ne mâncau din palmă când le puneam grăunțe pe pervazul balconului.
Un cazuar din grădina zoologică din Aachen, impasibil, ca și cum ar fi vrut să demonstreze că e, într-adevăr, rudă cu dinozaurii.
O familie de chire mici, care mai că nu m-au atacat pe scăfârlie, pentru că mă apropiasem nepermis de mult de cuibul lor (deși era pe apă).
O pupăză căutând tacticoasă insecte prin Grădinile Turia din Valencia.
Un cormoran scufundându-se aci și ieșind la suprafața la vreo cinci metri distanță, într-un răstimp mai scurt decât mi-a ieșit mie la calculele umane.
Bibilicile de la casă bătrânească a bunicilor mei de la Goicea Mare.
Un lăcar vociferând de zor de pe vîrful unei trestii.
Un sturz cu gâtul galben, netulburat sub banca pe care stăteam.
O rață dând de mâncare la pești (da, da, am văzut asta aievea) în voliera din Oceanograficul din Valencia.
O pereche de ghionoaie verzi dând ocol trunchiului unui copac.
Un fazan (mascul în perioada de împerechere, cu culorile vii), stând pitit printre ierburi, crezând că nu îl văd.
Familia statornică de lebede stabilită în stufărișul de la Lacul Tanchiștilor din Craiova.
Pescărușii care îți luau bucăți de ananas de pe scobitori, la un restaurant de pe malul Bosforului.
O gaiță catadicsind să se arate printre frunzele unui copac din Voineasa.
Un stârc cenușiu, văzut ziua, pe malul lacului din Parcul ”Nicolae Romanescu”.
Un cuplu de prigorii, cu culorile strălucind în soare.
O vrabie furând un dumicat din mijlocul unei mulțimi de porumbei înfometați.
Un păun cu coada ridicată cu trufie.
Un uliu planând în fața buggy-ului pe care în conduceam prin masivul Cozia.
Un cârd de pelicani plutind pe balta Bistreț, organizați în cerc, ca să împingă pești spre interior și să se înfrupte din ei.
Câțiva șorecari zburând în cerc deasupra unei miriști proaspăt treierate.
Un pițigoi agățat de sita de la fereastrea camerei unde stăteam.
Un stârc galben, cu penele de la cap înfoiate.
O barză neagră (minune a naturii) pe lacul de la Bistreț.
Lișițele cu semnele lor distinctive, roșii sau albe, de la Lacul Tanchiștilor din Craiova.
Egretele mici albe din Parcul ”Nicolae Romanescu”.
O sumedenie de berze pe un teren de fotbal neutilizat de mult de pe lângă Parcul Tineretului din Craiova.
O bufniță luându-și zborul pe fundal de crepuscul.
Un cuc, cu ciuful lui cu tot.
Stolul imens de rândunici de la Mânăstirea Pătrunsa.
Flamingi roșcovani, frumoși, dar cu sunete oribile, la Oceanograficul din Valencia.
Pitulici zburdalnice, cu piuitul lor aproape imperceptibil.
Stolurile de ciori care anunță ploaia.
Acel unic corcodel, vizitator miraculos în Grădina Botanică din Craiova, în perioada aceea de după închiderile parcurilor din timpul pandemiei, când natura, lăsată în pace, a explodat pur și simplu.
Toate acestea sunt contacte ale mele nemijlocite cu lumea păsărilor și, adunate, explică încântarea pe care o am față de Wingspan.
Este un joc de societate care are această tematică și care e făcut cu multă inteligență, dar și cu multă dragoste de natură.
Din punct de vedere al mecanismului ludic, Wingspan este un joc de gestiune de resurse, prin care îți sporești portofoliul de păsări, care să aibă cuiburi cât mai încăpătoare și care să facă ouă cât mai multe, cu condiția, bineînțeles, să ai ce să le dai să mănânce.
Regulile sunt complexe, dar nu inuman de complicate, ca un un Agricola, de pildă, și pot fi descifrate și explicate relativ ușor, iar odată înțelese, devine pasionant să exploatezi varietatea de strategii pe care le poți folosi.
Wingspan folosește un ansamblu de componente, inclusiv cărți și zaruri, iar asta genereaza un element de hazard care diminuează, ceea ce e benefic, experiența pe care o are un jucător cu mai multe partide la activ.
Cea mai elocventă dovadă în acest sens și un argument al inteligenței cu care Elizabeth Hargrave a elaborat acest joc este că eu însumi am câștigat chiar prima partidă pe care am parcurs-o, în contextul în care adversari îmi erau sora și cumnatul, jucători cu vechime.
Trebuie să fi contribuit și legătura tainică stabilită dintru început între mine și Wingspan, favorizată de cel mai frumos element al jocului – ilustrațiile de pe cărțile de joc.
Acestea au fost realizate de Natalia Rojas, Ana Maria Martinez și Beth Sabel și ar fi putut foarte bine să fie schematice și doar să servească drept suport pentru mecanismul general al jocului.
Însă creatorii Wingspan au vrut să profite de această ocazie să promoveze un pic de zoologie consistentă, dar distractivă, așa că fiecare carte nu prezintă doar o imagine a păsării respective și proprietățile necesare în scopul jocului, dar și arealul, numele latinesc, amplitudinea aripilor (vezi titlul jocului), precum și câteva curiozități.
Încordarea intelectuală priciniută de joc este neprețuită, dar cred că beneficiul cel dintâi este ilustrat de ce mi-a povestit sora mea, la care l-am descoperit:
Mi-a spus că îl au și niște prieteni ai lor, care au și o fetiță de 7-8 ani.
Fetița nu înțelege mare lucru din mecanismul jocului, nici nu prea are cum, dar adoră să admire cărțile și a ajuns să știe o sumedenie de păsări și detalii despre ele.
Așa putem crește o nouă generație de iubitori de natură, care să o înțeleagă și să o protejeze.
Căci suntem parte a ei.
P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un joc de societate mai frumos decât mi-a fost să văd vreodată.
