Eram mai deunăzi în fața televizorului, am nimerit la începutul de la Raiders of the Lost Ark pe un post și, deși îl știam aproape pe de rost, pur și simplu nu m-am putut desprinde de el și l-am văzut încă o dată.

Au reușit Steven Spielberg et comp. o combinație de acțiune, pseudo-erudiție și umor care e de-a dreptul irezistibilă.

Nu e de mirare atunci câtă plăcere am simțit regăsind această formulă reluată foarte inspirat în jocul Lost Horizon.

Trama narativă, personajele și stilistica acestuia sunt vădit și asumat preluate din capodopera filmică amintită.

În perioada interbelică, un fost soldat, sarcastic, dar omenos, pleacă în căutarea unui prieten dispărut în Tibet, face echipă cu o tipă cu limbă ascuțită, cu care are și un vag trecut amoros și îi împiedică pe naziști să descopere niște artefacte misterioase, care le-ar da o putere nepermis de mare.

Pe parcurs călătorește pe tot mapamondul (Tibet, India, Maroc, Germania, Hong Kong), are de-a face cu personaje pitorești, supraviețuiește multor încercări și rezolvă tot felul de enigme.

Curat Indiana Jones, însă jocul are un merit colosal, acela că, deși folosește locuri comune, le insuflă o viață nouă.

Acest aer proaspăt și captivant e rodul mai multor calități îngemănate.

Una este realizarea de excepție. Decorurile prin care are loc acțiunea sunt superb conturate, cu un realism augmentat de unele tușe de somptuos, care nu fac decât să sporească aerul de aventură documentată și spectaculoasă.

Am folosit deliberat termenul ”documentată”. Un alt lucru care se distinge este câtă grijă pentru detalii istorice și culturale au manifestat realizatorii.

Exemple sunt nenumărate, de la informațiile despre Societatea Thule la modul fidel în care este redat Castelul Wewelsburg, cu forma sa triunghiulară aparte.

Nici titlul jocului nu este întâmplător ales, căci protagonistul Fenton Paddock are de deschis poarta către Shambala, miticul regat din Tibet, iar romanul omonim al lui James Hilton (precum și ecranizarea extraordinară a lui Frank Capra) a contribuit masiv la a impune Shangri-La și legenda unei Atlantide tibetane în conștiința colectivă.

Nu în ultimul rând, ca orice joc de aventură (numit odinioară ”Quest”), și Lost Horizon te provoacă în a-ți pune mintea la contribuție întru rezolvarea a tot felul de situații, unele uimitor de ingenioase, multe presărate cu un strop de umor. Îmi vin acum în minte realizarea discului de patefon sau ațâțarea unui mascul mânios de Argali, capra sălbatică a culmilor himalayene.

Ecranizări de jocuri video s-au mai văzut.

Unele sunt execrabile.

Mă încumet să spun că din Lost Horizon ar ieși un film a-ntâia, pentru simplul motiv că e conceput ca un film interactiv.

Un film pasionant, erudit și amuzant.

Nu sunt niciodată de ajuns astfel de prilejuri să evadăm din realitatea cotidiană și să ne întoarcem mai bogați la ea.