Astăzi este 22 decembrie, data la care comemorăm, că nu pot să zic celebrăm, începutul a ceea ce numim, în lipsă de un termen mai clar, Revoluția de 1989.

Un moment crucial al istoriei recente a României, care a marcat căderea regimului comunist.

Pentru cei tineri, viața sub acest regim nu este cunoscută decât o poveste pe care o spun cei mai în vârstă, unii inexplicabil de nostalgici.

Pentru a o înțelege mai bine, profesorii și elevii pot utiliza ceva ce aceștia din urmă apreciază fără doar și poate – jocurile pe calculator.

Iată trei dintre ele, care descriu foarte sugestiv aspecte ale vieții sub Cortina de Fier.

Papers, Please – poate cel mai cunoscut dintre jocurile din această listă, o creație ludică simplă în esență, dar foarte intensă, atât din punct de vedere cognitiv, cât și narativ. Jucătorul preia rolul unui ofițer de frontieră într-o țară socialistă fictivă pe nume Arstotska, iar misiunea lui este să permită accesul doar acelor indivizi care întrunesc condițiile valabile în acel moment.

Acesta este un element cheie al jocului, deoarece aceste condiții se schimbă de la o zi la alta și, pe lângă provocarea pentru memorie și atenție, acest fapt este ilustrativ pentru arbitrariul care domnea într-o dictatură.

La finalul fiecărei zile de lucru, protagonistul primește o sumă mică de bani, pe care trebuie să o drămuiască, pentru a-și întreține familia și a achita cheltuielile traiului într-o lume în care cadrul socio-economic este în continuă degradare.

Nu e de mirare că printre direcțiile pe care le poate urma jucătorul sunt și acelea de a se implica în activități subversive sau a primi mită.

***

Martial Law – un joc simplu, dar nu lipsit de profunzime, care funcționează mai degrabă precum un mic roman grafic interactiv, în stilul superbului To the Moon.

Titlul evocă starea de asediu declarată în Polonia spre finele regimului comunist, dar nu influențează prea mult atmosfera jocului, care, în ciuda mijloacele-i reduse, redă excelent viața în acea perioadă, nu doar în țara respectivă, ci în toate membrele blocului socialist.

Protagonistul este un tovarăș cam năpăstuit, divorțat, care, în Ajunul Crăciunului, vrea să ajungă la fiica lui, să îi dea cadou niște mandarine. Pentru asta, trebuie să le procure, iar de aici începe un periplu prin locuri foarte familiare: străzi cenușii, blocuri mari de beton, cozi la alimentară.

Jucătorul are un dram de libertate de alegere, adică poate să fie agresiv sau cooperant, poate să stea cuminte la coadă sau poate să se bage în față.

Jocul nu durează mult și, iar diversele scenarii pot fi parcurse ușor, concluzia lor conjugată fiind limpede:

În marea de privațiuni și deznădejde a comunismului, solidaritatea dintre oameni a fost principala mântuire.

***

The Feast – spre deosebire de celelalte două jocuri, care redau și material atmosfera dintr-un regim comunist, acesta este unul alegoric și își propune să transmită senzația de a fi prins într-o societate represivă, în care înșiși cetățenii sunt complici ai autorității dictatoriale.

O tânără vine acasă la mama ei, pentru o masă festivă, la care participă alți câțiva vecini, dintre care unii arată sau se comportă cam ciudat.

Ba, mai mult, e martora și a unei orori, nu vă spun ce anume, ca să fie impactul deplin, când o să descoperiți singuri.

Rolul pe care ți-l asumi ca jucător este fie să pui sub semnul întrebării bizareria și absurdul a ce se întâmplă, fie să accepți pe nemestecate mizeriile care ți se servesc, la propriu și la figurat.

Orice decizie are un impact, iar jocul are diferite tipuri de deznodământ, variind de la disidență dureroasă la conformism grotesc.

Jocul este conceput aproape ca o piesă de teatru și nu mă pot abține să nu mă gândesc cum ar arăta pe o scenă reală, incluzând chiar și diversitatea posibilelor turnuri ale acțiunii.

Ar fi, într-adevăr, acel tip de teatru angajat și cutremurător pe care îl caută mulți creatori contemporani și nu prea îl găsesc.