Cei patru P ai marketingului modern

Conform teoriei clasice a marketingului, enunțată de Philip Kotler, cei patru P sunt Produsul, Prețul, Plasarea și Promovarea.

Dar vremurile se schimbă, iar acum cei patru P sunt Personalizare, Personalizare, Personalizare, Personalizare.

Dacă nu mă credeți, uitați-vă numai la jucătorii de la Wimbledonul care stă se încheie; Djokovic are o semnătură stilizată pe toate articolele, Federer are inițialele numelui îngemănate, iar Nadal nu ne-a oferit la ediția această ocazia să admirăm taurul schematic de pe încălțări.

Nu e de mirare că setea de personalizare este insațiabilă și se manifestă în toate colțurile economiei de piață.

Iar întru astâmpărarea acestei nevoie vine Goodiebags.

Conform propriilor spuse, această firmă își propune să consolideze conexiunea dintre o marcă și aceia care o consumă sau o poartă sau o folosesc, prin înlesnirea realizării unor materiale promoționale personalizate, rezultând o experiență, plăcută și utilă.

Afirmația de mai sus, cum că personalizarea nu mai cunoaște limite în zilele noastre e susținută și de varietatea ofertei celor de la Goodiebags.

Aveți un prieten cu mentalități mai curioase, dar la care țineți mult și ați vrea să-i faceți niște cadouri personalizate?

E greu de crezut că nu veți găsi ceva pe Goodiebags care să i se potrivească.

Ce mi se pare interesant este că astfel de produse personalizate pot fi folosite și în scopuri care transcend comercialul.

Marketingul este și arta de a plasa în sfera publică o idee.

Eu, unul, de pildă, susțin de ceva vreme pe aceea a folosirii și refolosirii sacoșelor de cumpărături, pentru a limita astfel utilizarea pungilor de plastic, care încep să sufoce natură și pe noi toți odată cu ea.

Pe o sacoșă precum cea de mai sus i-aș ruga pe cei de la Goodiebags să inscripționeze mesajul M-a folosit ieri, mă folosește și azi, mă va folosi și mâine, aș adăuga o planetă Terra zâmbitoare și pun prinsoare că n-aș mai stârni mirare în rândul precupeților și precupețelor când le-aș preciza că nu e nevoie de pungă de plastic.

Ba mai mult, îndrăznesc să-mi imaginez că ei înșiși ar începe să propună asta clienților.

Hai că se poate!

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul

A furore Normanorum, libera nos, Domine!

”Ferește-ne, Doamne, de furia oamenilor nordului”, se rugau locuitori de pe o arie geografică întinsă de pe coastele insulelor britanice până pe malurile Mării Baltice.

Căci viața acestor oameni medievali, și așa năpăstuită, era mereu sub spectrul amenințării unui raid al vikingilor.

A nu se înțelege, însă, că aceștia năvăleau câtă frunză și iarbă.

Dimpotrivă, veneau în cete reduse, atacau, jefuiau/siluiau/ardeau cât puteau și se întorceau să-și depene pățaniile la un pahar de hidromel.

Această filosofie a raidului cu forțe reduse, dar cu impact și o mare libertate de mișcare se reflectă inclusiv în universul ludic pe care ni le-au lăsat, ilustrat de jocul Vulpea și gâștele.

Menționat chiar de o saga islandeză de secol X, acesta face parte din familia de jocuri Tafl, care prezintă o caracteristică unică – protagoniștii nu beneficiază de forțe egale.

În acest caz, disproporția este extremă: unul dintre jucători manevrează o singură piesă – vulpea, iar celălalt 18 – gâștele.

Obiectivele celor două părți diferă: vulpea are nevoie să înhațe cât mai multe gâște, ca să le împiedice să o încolțească și să o imobilizeze; gâștele sunt condamnate să acționeze în falangă, pentru a o prinde pe prădătoare la strâmtoare.

Reguli simple, însă aplicarea lor lasă loc unor foarte intense provocări cognitive.

În primul rând, modul de gândire diferă în funcție în ce ipostază vă aflați.

Ești cu vulpea? Atunci e musai să activezi latura de gherilă, care exploatează libertatea de mișcare și oportunismul.

Ești cu gâștele? Atunci e imperios necesar să privești în ansamblu, să nu te lași sedus de individualism și să te miști încet, pentru a valorifica avantajul numărului.

În Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia de Selma Lagerlöf, pe care am citit-o, recitit-o și răscitit-o când eram mic, gâștele reușeau cumva să evite colții jupânului Smirre.

În jocul de față, lucrurile nu mai stau așa.

Nu vă împăunați că sunteți imbatabili cu vulpea.

Provocarea adevărată este să ajutați gâsculițele (nicio aluzie misogină, e doar afecțiune) să lucreze în echipă.

Iar asta e o lecție care merită exersată oricând.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un joc de care, zice-se, Regina Victoria a Marii Britanii era foarte pasionată.

Cei șapte ani de-acasă, iar colectarea tot de-acolo

Azi am jucat rolul unui membru al unei cvardii civile a curățeniei urbane:

Cu un ton tăios, dar politicos, i-am spus unui cetățean care venea la magazinul de la parterul nostru și care aruncase un muc de țigară în grădină să se ducă să îl ia.

N-a protestat, dar nici drag nu i-a fost.

De fapt, nu cred că îmi pasă cum s-a simțit.

E momentul să facem un pas înainte pe calea desăvârșirii individuale și societale, iar asta se poate reflecta și în modul cum gestionăm deșeurile pe care le produce fiecare dintre noi.

Unele dintre aceste deșeuri nu mai pot fi valorificate, dar nu sunt majoritare.

Dacă pe cele mai multe le transformăm în deșeuri reciclabile colectate separat, atunci acel concept atât de frumos de economie circulară nu mai e doar o himeră, ci poate deveni realitatea de care avem nevoie.

Deoarece în perioada martie-iunie 2021 Iridex Group Salubrizare va dota cartierele de case din Craiova cu pubele de colectare separată (deșeuri menajere; plastic și metal; hârtie și carton) și va instala în puncte fixe igloo-uri verzi pentru colectarea sticlei, nu strică să fim pregătiți cu toate informațiile și micile trucuri care vor face din această nouă organizare una sănătoasă și fructuoasă.

Colectarea separată începe de la tine de acasă, unde poți depozita, în patru saci sau recipiente diferite cele patru tipuri de deșeuri pe care le generezi: deșeuri menajere; plastic și metal; hârtie și carton; sticlă.

Pentru a putea colecta o cantitate mai mare de PET-uri, cartoane sau doze de aluminiu, presează-le. Astfel, vor ocupa un volum mai mic.

Va fi nevoie ca deșeurile din PET, plastic sau metal care conțin resturi de băuturi sau alimente să fie spălate și uscate, înainte de a fi colectate separat.

Astfel colectate separat deșeurile, le vei depozita în cele 3 pubele aflate în curtea casei, colorate distinct în funcție de tipul de deșeu pe care îl va stoca: negru, galben și albastru.

Ce rol are fiecare dintre aceste pubele?

Pubela neagră va fi folosită pentru deșeuri menajere (resturi de carne și pește, gătite sau proaspete, resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frișcă), ouă întregi, mucuri de țigări, conținutul sacului de aspirator, scutece, absorbante, veselă din porțelan/sticlă spartă.

Pubela galbenă va fi pentru plastic și metal – recipiente de plastic pentru băuturi și produse lactate, pungi de plastic și folie, doze de aluminiu, dopuri metalice, conserve de metal.

Pubela albastră va fi folosită pentru hârtia și cartonul în care se vor putea precolecta pungi de hârtie, cutii de carton, cărți, caiete, ziare, hârtii, flyere, cărți poștale, plicuri, maculatură și ambalaje Tetra Pack.

Iar pentru sticlă vor exista în puncte fixe igloo-uri verzi, unde se vor putea precolecta borcane fără capac, damigene de sticlă, sticlă fără capac, ambalaje din sticlă de la produse cosmetice, pahare sticla, toate in forma lor întreagă (nu bucăți de sticlă, cioburi, etc.) și curate.

De menționat că Iridex Group Salubrizare va demara procedura de colectare separată în Craiova în iulie 2021, după ce distribuirea pubelelor și toate detaliile administrative vor fi fost puse la punct.

După cum vedeți, cetățeni, posibilitatea de a face o treabă bună se încheagă, hai să profităm de ea!

Credit foto: una dintre imagini este de la cei de la Iridex Group Salubrizare, iar cealaltă este a amicului Daniel Botea, care e deja chitit pe reciclare.

Pariori au fost, pariori sunt încă

Nu știu cum e pe la voi prin urbe, dar pe aici se găsesc localuri de pariuri cu duiumul.

Unii ar spune că e un flagel, dar onestitatea istorică mă obligă să menționez că jocurile de noroc s-au născut cam o dată cu civilizația.

Vă prezentam acum ceva timp Jocul regal din Ur, vechi de aproape 5000 de ani.

Un amănunt semnificativ al poveștii sale, pe care ne-o spune foarte simpatic Irving Finkel, este că acea tăbliță de lut esențială pentru descifrarea regulilor conține și descrieri ale unor metode savante de a paria.

Nu e o întâmplare că acea civilizație căreia îi datorăm multe, cea romană, era caracterizată și de un apetit insațiabil pentru jocurilor de noroc.

Pe site-ul ancientgames.org găsiți câteva exemple, bine documentate.

Din această tradiție a patimii pentru risc vine și Sponsio, un joc modern, cu o structură care putea foarte bine să fie abstractă, dar care reușește să evoce antichitatea într-un mod subtil.

Luptele de gladiatori, echivalentul mai sângeros al tuturor sporturilor care fac obiectul unor mize babane în prezent, sunt pretextul unui mecanism ludic foarte complex și captivant.

Dintru început vă spun – Sponsio este un joc greu de învățat.

Să parcurgi regulamentul scris cu care vine jocul nu este suficient pentru a-i înțelege desfășurarea da capo al fine. Din fericire, există suficiente materiale video, dintre care recomand două, unul în limba română, altul în engleză.

Însă, după ce pătrunzi sensul regulilor și, mai ales, modul cum acestea fuzionează, Sponsio devine afurisit de atrăgător.

Nu doar că solicită atenția distributivă, memoria și calculul probabilistic, dar te obligă să fii un pic malițios.

În zilele noastre, e la mare preț, și pe bună dreptate, conceptul de strategie win-win.

Ei bine, în Sponsio e mai indicat să câștigi cât mai mult tu și cât mai puțin adversarul.

Aici intervine frumusețea jocului:

Cum te asiguri că îți ies pariurile, iar adversarului nu?

Simplu, îl sabotezi.

Da, dar făcând asta, e nevoie să ai grijă să nu te sabotezi pe tine însuți.

Un fir la fel de subțire precum cele pe care mergea Charles Blondin și, fiind un începător într-ale acestui joc, n-aș ști să vă spun vreo tactică universal-aplicabilă pentru a nu cădea de pe el.

De fapt, nici dacă aș ști-o, nu cred că v-aș spune-o.

Un jucător trebuie să aibă niște ași în mânecă, nu?

Cu un design elegant și chiar corect politic (avem și femei-gladiator, într-o pondere superioară celei din istorie), Sponsio nu mi-a stimulat doar latura de parior, ci și pe aceea de slujbaș al muzei Clio.

O plăcere suplimentară a fost să integrez jocul în ansamblul lecturilor despre Roma Antică.

Pentru o viziune de atunci, merge de minune un Titus Livius și a sa monumentală Ab Urbe condita.

Pentru o viziune de acum, documentată, lucidă și delicios de sarcastică, o avem pe Mary Beard și la fel de monumentala SPQR.

Facem prinsoare că o să simțiți imboldul să citiți ceva după ce jucați Sponsio?

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru niște pariuri de pe urma cărora n-am pierdut bani, ci am câștigat un pic de inteligență și multă plăcere.

Masă pentru noi (2)

Printre evenimentele care mi-au atras atenția spre sfârșitul lui 2020, un an bogat în de toate, combinate, era și un proiect foarte frumos, intitulat Masă pentru doi, prin care Betano România și-a propus și a reușit să ajute atât personalul medical din linia întâi, cât și afacerile mici din domeniul HoReCa.

Ambele aveau nevoie de ajutor, iar noi toți de speranță.

Și, uitându-mă la cifrele oficiale ale proiectului, simt cum îmi înflorește un zâmbet pe buze:

În perioada 17 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, cu ajutorul Asociatiei CSR Nest, 15 restaurante au livrat 15.000 de meniuri calde catre 5 spitale, din 4 orașe din România.

În Craiova, timp de treizeci de zile, meniurile calde ale celor care au luptat cu pandemia la Spitalul Județean de Urgență au fost asigurate de Garden Pizza, Ribs House și Sas Catering.

Și, cum în spatele unor statistici sunt de fapt oameni în carne și oase, care au muncit și au beneficiat de inițiativa celor de la Betano, iată câteva imagini grăitoare și două mărturii de o parte și de alta a mesei.

Una este celor de la Sas Catering și poate fi urmărită aici.

Cealaltă este a unor membri ai personalului medical și poate fi urmărită aici.

Iar mai jos aveți un excelent exercițiu de concizie, iar dacă urmați link-ul de pe imagine, veți vedea o prezentare completă a proiectului Masă pentru doi.

La acestea adaug și eu o expresie simplă, dar din adâncul inimii, adresată tuturor celor implicați în Masă pentru doi:

Mulțumim!

Joaca începe la Sumer

În cartea foarte documentată și captivantă din prim-planul imaginii de mai sus, S.N. Kramer susține că multe dintre practicile prezentului civilizat, inclusiv pusul de pile pentru elevii mai leneși, s-au născut în Mesopotamia antică.

Ar putea exista, bineînțeles, păreri care să proclame parteneriatul cel puțin egal al Egiptului, însă există măcar un domeniu în care Sumerul are întâietate – jocurile de masă.

Cel mai vechi astfel de joc a fost descoperit într-unul dintre mormintele mai-marilor orașului Ur, motiv pentru care a fost denumit Jocul regal din Ur.

Când Leonard Woolley l-a readus la lumină după 4500 de ani (da, ați citit bine), regulile erau practic necunoscute și au fost subiect de speculații timp de decenii.

Asta până de curând când, în tezaurul de tăblițe de lut de la British Museum, Irving Finkel, un cercetător cu înfățișarea și strălucirea intelectuală a unui Dumbledore, a dat peste una care conținea un set de reguli.

Mare a fost surpriza și plăcerea tuturor de a constata că se potriveau perfect acelui frumos și misterios artefact dezgropat la Ur!

Povestea și regulile Jocului regal din Ur sunt subiectul unei partide demonstrative dintre Irving Finkel și un tânăr vlogger, pe care o puteți urmări pe Youtube aici. E o experiență savuroasă și educativă.

Înainte de a trece la impresiile-mi nemijlocite, mai fac o paranteză pe care mintea mea de adept al muzei Clio a elaborat-o chiar în aceste momente.

Ca și în alte privințe, și în cea a jocurilor există o rivalitate între Egipt și Mesopotamia.

Egiptenii avea propriul joc, numit Senet, însă, pentru că era puternic îmbibat cu valențe religioase, a rămas limitat ca uz și nu a depășit fruntariile civilizației Nilului, exact cum hieroglifele n-au devenit alfabetul Orientului Apropiat și Mijlociu din Antichitate, bătute zdravăn la capitolul practic de cuneiforme.

Jocul regal din Ur deschide o poartă prin care poți călători în timp. Așa se exprimă Irving Finkel și îl susțin întru totul.

Este exact senzația pe care am trăit-o la prima partidă.

Jocul regal din Ur este o combinație de table (al cărei strămoș este întrucâtva) și Nu te supăra, frate!, însă, deși mecanismul de desfășurare este simplu, este atât de antrenant, încât înțelegi de ce s-a răspândit în bazinul mediteraneean și chiar până în India și de ce a fost ocupație de timp liber preferată până în perioada romanilor.

Utilizând un soi de zaruri mai simple, este dominat de hazard, însă modul cum îl exploatezi îți pune mintea și nervii la grea încercare.

Uitați-vă, de pildă, la imaginea de mai jos.

Cele două perechi de piese din planul mai îndepărtat stau în zone sigure. Cine face primul o mutare se expune.

Dar nu poți stă în găoace la nesfârșit, nu?

Jocul regal din Ur te pune în fața foarte omeneștii dileme de a alege când să rămâi în spate și când să gonești mâncând pământul.

Iar deznodământul nu e niciodată pe măsura succesului inițial. Poți suferi tantalic cu o ultimă piesă pe buza refugiului, precum cele din planul apropiat al imaginii, și să vezi cu jale cum norocul nu te ajută defel.

A experimenta neputința este o lecție în sine.

Jocurile de societate sunt una dintre marile mele pasiuni, pe care voi continua să o gust și 2021.

Iar așa cum în Parlament orice nouă sesiune este prezidată de decanul de vârstă al aleșilor poporului, și sesiunea mea ludică din noul an va fi deschisă negreșit de Jocul regal din Ur.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o plăcere intelectuală care m-a mai și transportat înapoi în timp!

Terapie prin sinestezie (2)

Sărbătorile de anul acest vor fi puternic văduvite din punct de vedere social.

Mai vine și tulpina a noua de Covid să dea o lovitură serenității atât de necesare perioadei.

Ce e de făcut?

Căutăm metode alternative de a pune mintea în acea stare de fină beatitudine de care am nevoie pentru a da piept cu un 2021 care rânjește de după 2020 cu un aer sardonic.

Având la dispoziție aroma difuzorul de la Aroma Land, m-am prefăcut într-un fel de alchimist intelectual și pornind de la câteva uleiuri parfumate, am scornit niște experiențe sinestezice de mai mare frumusețea.

Cu aroma de portocale m-am lăsat cuprins de nostalgia din superba povestire Mandarinele de Ryūnosuke Akutagawa, un autor japonez deosebit, care merită descoperit dincolo de capodopera sa, Rashōmon, căreia i-a fost asigurată nemurirea de ecranizarea strălucită a lui Akira Kurosawa.

În tot acest timp, pe fundal a rulat Dragostea celor trei portocale de Serghei Prokofiev, operă satirică, dar nu lipsită de lirism.

Altă zi a fost dedicată mărului, fruct pe care eu îl ador, dar căruia episodul petrecut în Grădina Edenului i-a conferit o faimă cam proastă. Mântuirea a venit de la unul dintre aceste uleiuri volatile, care și-a combinat izul cu lectura cărții lui Emil Rebreanu, Adam și Eva, pe care unii o pun mai prejos decât marile sale romane, dar pe care eu o apreciez în mod deosebit pentru tușele rapide prin care scriitorul redă fiecare dintre epocile istorice pe care le parcurge o dragoste nemuritoare.

Deoarece Pasărea de Foc se hrănea cu mere de aur, creația de neuitat a lui Igor Stravinski a fost alegerea firească pentru partea sonoră a acestei experiențe multisenzoriale.

Printre uleiurile aromaterapie pe care mi-a fost dat să le încerc s-a numărat și cel de scorțișoară, una dintre acele mirodenii care i-am împins pe europeni la a înfrunta necunoscutul și mările pentru a o procura. Așa m-am reîntors la un minunat album editat de Larousse, Mari exploratori, și am lecturat capitolele despre Columb, Vasco da Gama sau Magellan, legănat de 1492: Conquest of Paradise, album de excepție al lui Vangelis, pe care Oscarurile l-au ocolit, dar nu și prețuirea posterității.

Un mare păcat al oricărui final de an este că unii se îmbată și se îndoapă.

Am făcut-o și eu, dar altfel:

M-am îmbătat cu arome diverse și m-am îndopat cu bunătățile culturii universale.

Sărbători fericite și sigure tuturor!

Ecologie cu stil

Lupta mea pentru a promova reciclarea este una continuă.

Și nu e deloc lipsită de momente de deznădejde.

Nu mai eu știu câte persoane am încercat (în van) să conving că Primăria Craiova chiar reciclează o parte din plasticul și hârtia adunate în containerele pentru colectare selectivă.

Chiar mai deunăzi m-am confruntat cu eterna ripostă:

– Bă, i-am văzut cu ochii mei cum le pun la grămadă și le aruncă la Mofleni, nici gând să le recicleze!

În atare condiții, a afla despre o inițiativă atât de frumoasă precum a celor de la Virgin Green este ca o gură de oxigen pe care o primesc eu însumi și un argument forte în strădaniile de convingere a celorlalți.

Fondată de Ionuț Tihulca, Virgin Green este construită în jurul conceptului de upcycling, adică reutilizarea creativă a materialelor a căror viață merită să nu se sfârșească la groapa comună și în marasmul miilor de ani necesari descompunerii pe cale naturală.

Atenția acestor minunați adepți ai reciclării creative se îndreaptă asupra aparent deloc glorioaselor sticle de bere, pe care le transformă în obiecte utile sau decorative de mai mare frumusețea.

Am destule seturi de pahare acasă, dar, când pandemia ne va permite să ne întâlnim și îmi voi putea manifesta din nou ospitalitatea, îi voi servi negreșit pe musafiri cu paharele de la Virgin Green, nu doar pentru a le promova superba idee, ci și pentru a milita pentru un anume mod de viață pe care mulți încă îl văd ca pe un sacrificiu.

Mai jos aveți câteva imagini care înfățișează procesul fizic prin care au suferit metamorfoza aceste recipiente trainice, foarte reușite din punct de vedere estetic și pe care le-am inaugurat în cel mai adecvat mod cu putință.

Aici este întâlnirea dintre paharele de la Virgin Green și niște măceșe pe care le-am cules chiar eu din Parcul Romanescu cu prețul unor înțepături feroce.

Iar aici este un moment de beatitudine, cu un joc de Bohnanza, hilar prilej de negociere și chiar aburire a adversarilor (cuplurile sunt savuroase cu precădere), și ceai de măceșe pur naturale în pahare upcycled.

Fără televizor, fără știri nasoale, fără politicieni.

Viața e frumoasă uneori.

Terapie prin sinestezie

O chestiune care îi preocupă pe craioveni cu o mai mare intensitate de ceva vreme încoace este calitatea aerului.

Multe și diverse sunt probleme în această privință. Și atât de apăsate, încât eu însumi recunosc că au fost momente când smogul care s-a așternut asupra orașului mă descuraja să mai deschid fereastră și să aerisesc.

Știind că, în ciuda eforturilor crescând și meritorii ale comunității, situația nu se va ameliora prea curând, am început să analizez metode a-mi purifica aerul dinăuntru.

În ajutor îmi vine un dispozitiv mic și cochet – aroma difuzorul de la Aroma Land.

Sinestezia este îndeobște asociată cu poezia, însă nu mică mi-a fost surpriza (și plăcerea) de a constata că se poate aplica și tehnologiei.

Avem așa: un difuzor de aromaterapie (așadar olfactiv), care funcționează și ca umidificator, dar și ca difuzor cu ultrasunete (auditiv) și pe deasupra își mai și schimbă culoarea în timpul funcționării (vizual).

Această conjugare a simțurilor m-a ispitit să sting lumina, să picur câteva uleiuri hidrosolubile (produse tot de Aroma Land) în vasul acestui difuzor de parfum, să caut niște muzică indiană la sitar și să mă las transportat în lumea Vedelor.

Cred că am trăit astfel un crâmpei din senzațiile pe care le descria Michael Wood în superbul său documentar The Story of India, referitor la atmosfera primordială din templul Meenakshi din Madurai.

Asta fără măcar să mă dau jos de pe canapea.

Despre utilizarea în scop romantic a proprietăților acestui aroma difuzor nu mai e cazul să vorbesc, e aproape de manual.

Deși risc să stârnesc dezaprobarea celor prin bunăvoința cărora am primit acest dispozitiv, nu îl recomand pentru birouri (nu că acum ar mai fi mulți pe-acolo).

Ar contribui la un aer de plăcută leneveală, iar asta ar dăuna productivității.

Iar angajatorii nu vor asta, cred.

Și că tot am pomenit de mama tuturor civilizațiilor, India, gama largă de uleiuri parfumate (57 la număr) pe care le găsiți la cei de la Aroma Land mi-a adus aminte de piața de mirodenii din Jaipur, despre care se spune că ar fi cea mai mare din lume, un loc unde simțurile sunt zdrobite de varietate și trimise în Nirvana direct.

12 pepite de AUR

Avem un nou partid în Parlament – Alianța pentru Unirea Românilor a.k.a. AUR, iar filonul de glume e atât de bogat, că era păcat să nu extrag și eu puțin din el.

***

Meseria e brățară de AUR.

Tăcerea e de AUR.

Ce să mai, Epoca de AUR.

***

De-asta au purces conchistadorii către Lumea Nouă.

Pentru AUR.

***

Sediul partidului nou-intrat în Parlament are porți hAURite.

***

Știți cine e finanțator la AUR?

El Dorado.

***

Printre dentiști deja se discută că va reveni moda dinților de AUR.

***

Intrarea AUR în Parlament este aur curat pentru calamburiști.

***

Următorul film James Bond va fi un remake de Goldfinger, în care un geniu al răului vrea să pună mâna pe AUR.

***

Rusia nu ne-a înapoiat tezaurul, dar ne-a dat AUR.

***

La Casa Poporului, celor de la AUR li se va repartiza seiful din bunker-ul lui Ceaușescu.

***

Românii, săraci, dar au inimă de AUR.

***

De mâine toate partidele vor începe goana după AUR.

***

E bine, totuși, că la AUR numărul de parlamentari nu e egal cu numărul atomic.