Ace in the Hole are toate ingredientele sa placa: un regizor-scenarist de clasa – Billy Wilder, un actor principal de acelasi calibru – Kirk Douglas si o idee plina de oportunitati:
Un reporter avid de notorietate, dar cazut in dizgratie din cauza caracterului conflictual si manipulator (fapt pe care il deducem rapid) ajunge intr-un orasel de provincie, unde pare a nu se intampla nimic care sa-i satisfaca ambitiile editoriale. Un banal accident – un cautator de artefacte antice ramane blocat intr-o pestera – ii ofera prilejul mult ravnit, fapt pentru care face ce ii sta in puteri sa intarzie operatiunea de salvare (nu foarte dificila, in esenta).
Circul mediatic care ia amploare il depaseste pana si pe initiatorul sau si infatiseaza, cu tuse grotesti, o panoplie ampla de tare omenesti si societale, de la slabiciunea celor care au dreptate si nu isi pastreaza convingerile la stupizenia unor cetateni mediocri, de la coruptia autoritatilor la mercantilismul si lipsa de deontologie profesionala a jurnalistilor.
Pare ca Billy Wilder sporeste nivelul concentratiei umorului sau specific acid cu peste doua duzini de procente, rezultand un spectacol aproape morbid, care iti omoara zambetele initiale si le inlocuieste cu o senzatie neplacuta, aceea de a te forta sa receptezi chestiuni neplacute si, mai grav, familiare.
Si tocmai pentru ca Billy Wilder este un cineast deosebit, calitatea executiei diatribei sale sporeste disconfortul.
Nu e de mirare ca Ace in the Hole nu a placut contemporanilor sai si nu prea are darul de a placea nici astazi, cand e la moda sa acuzi dezumanizarea mass-media.
Ii ramane, insa, meritul, de a demonstra o continuitate a cusururilor umane (filmul e facut in 1951, acum suntem in 2016) si de a ne obliga la concluzia ca a lupta pentru o lume mai buna inseamna, printre altele, a lupta pentru o lume mai blindata psihologic impotriva manipularii.
