Am fost la teatru dimineața, la prânz și seara

Cum ședeam eu aproape tolănit în scaun și priveam unul dintre numerele Hektomeronului, iaca vine un tânăr cu o cameră în mână și mă întreabă dacă vreau să spun câteva cuvinte despre proiectul aista.

– Este pentru un viitor documentar despre tot ce s-a întâmplat aici, îmi explică.

Ce i-am spus atunci vă spun și vouă acum:

Hektomeron este un proiect gigantic și nebunesc, pe care eu, unul, nu l-aș fi făcut.

Dar mă bucur că l-au făcut cei de la Teatrul Național din Craiova, mai ales că mi-a relevat un Decameron de impresii:

I. Tehnologia asta e incredibilă, oricât s-ar oțărî unii împotriva ei; cum altfel mai colaborau actorii craioveni cu regizori de te miri unde?

II. Unii sunt în stare să lucreze 25 de ore în continuu; eu nu m-aș putea lipsi de somn, așa că îi admir și îi compătimesc.

III. Când textul e bun, iar Boccaccio, cu tot misoginismul și anacronismul care i s-a reproșat pe parcursul spectacolului, exact asta ne oferă, actorii de aici au în ce să își înfigă colții și ne dezvăluie laturi interpretative nebănuite. Oameni buni de la Teatrul Național din Craiova, așa să vă fie alegerile stilistice de acum încolo, nu Inimă să alte preparate din carne, da?

IV. Apropo de actori, le știam destule manifestări din versiunile digitale care le-au precedat, dar contactul nemijlocit cu vocea și gestica și mișcare scenică este neprețuit; așa m-am bucurat pe deplin de grohăiturile lui Nicolae Vicol, de dereglarea Corinei Druc, de delirul andreeamarinian al Alinei Mangra, de revolta autentică a lui Geni Macsim, de icnetele Costinelei Ungureanu sau de vocea de povestitor hâtru a lui Nicolae Poghirc.

V. Recunoscând nume printre regizorii care au contribuit la această manifestare colosală, precum Philip Parr sau Fred Abrahamse, am mai îndreptat un gând de adâncă recunoștință către maestrul Emil Boroghină, care, prin Festivalul Shakespeare, a adus teatrul mare la Craiova și l-a făcut pe al nostru la fel de mare.

VI. Au fost momente când în sală erau doar vreo câțiva spectatori risipiți prin cele patru colțuri; dar nu m-am simțit singur, dimpotrivă.

VII. Am văzut oameni ațipind la Hektomeron și mi-a fost drag, înseamnă că rezistau pe baricade de ceva vreme.

VIII. Ca bărbat, am fost scuipat, dar și mângâiat ideatic de variațiile feministe ale unor povestiri adaptate prezentului; mulțumesc, Monica Ardeleanu, în sfârșit o voce lucidă dinspre urmașele Evei!

IX. Craiova e tare pe cultură, nu și la infrastructură (dacă locuiți aici, știți ce și cum).

X. Au curs felicitările către cei de la Teatrul Național din Craiova, așa că alătur și eu un strop în acest diluviu binemeritat și le adresez mai jos o provocare.

Mai există o colecție de povestire deocheate și șugubețe datând din perioada Renașterii, intitulată Heptameronul, de data aceasta din Franța.

Ce-ar fi să mai puneți de-un maraton teatral mai la toamnă?