Beethoven la puterea a treia

Cifra „trei” are o simbolistică amplă în multe culturi ale lumii, iar pentru mine a dobândit mai nou şi valenţe beethoveniene.

Ritualul de trecere a fost concertul de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova care şi-a propus să marcheze faptul că anul acesta se împlinesc 250 de ani de la naşterea lui Ludwig Van Beethoven, una dintre cele mai grandioase aranjări ale materiei umane din toate timpurile.

Programul spectacolului, condus de dirijorul Dumitru Cârciumaru, a fost compus din Concertul nr. 3 în Do minor pentru pian și orchestră, op. 37 şi Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, op. 55, zisă şi „Eroica”.

Remarcaţi, vă rog, cifra magică „trei”.

Deşi diferite pe ici, pe colo, aceste două compoziţii mi-au prilejuit aprofundarea impresiilor care mi s-au format despre stilul acestui colos al muzicii.

Bethoveen nu te lasă să te relaxezi. Nici în momentele cele mai duioase, precum acelea când solista Diana Voroneţcaia mângaia clapele pianului, nu te simţi îndemnat să visezi, ci să guşti vremelnicul răgaz, aşa cum uităm din ce în ce mai des în viaţa şi truda zilnice.

Beethoven te agită, dar, paradoxal, nu te nelinişteşte, precum o face un Haciaturian, bunăoară.

Beethoven te ţine în priză, precum un general genial, care îşi struneşte trupele care ard de dorul bătăliei, exact până la momentul propice.

Atunci dă comanda, iar rezultatele sunt eroice, aşa cum o spune şi supranumele celebrei simfonii.

Ludwig Van Beethoven n-a fost mare la stat, dar la sfat a atins înălţimi astrale prin muzica pe care ne-a oferit-o.

Au trecut 250 de ani de la naşterea sa.

Nu ştiu dacă ne vom revedea la 500, dar muzica sa tot aici va fi.