Robert Wilson.

Maria de Medeiros.

Fernando Pessoa.

Trei nume care m-au atras la spectacolul Pessoa – Since I’ve Been Me de la Theatre de Ville din Paris.

Robert Wilson îmi era o mai veche cunoștință, îi știam stilul jucăuș, uneori agasant de caricatural, alteori exasperant de ermetic.

Aici, însă, toată arta sa a funcționat minunat.

Minimalismul mizanscenei, desăvârșita exploatare a luminii sau, mai bine, zis, a absenței ei, impecabilele alegeri muzicale, lucrul cu actorii.

Toate au mers cu o finețe serafică, chiar și când trăirile scenice erau cele mai apăsate.

Maria de Medeiros nu vă sună, poate cunoscut, însă vă veți aduce aminte imediat de ea, dacă vă spun că este gagica lui Bruce Willis din Pulp Fiction.

Chiar dacă rolul ei este secundar spre episodic, exotismul accentului și prezența minionă o fac remarcată între peliculă unde găsești interpretări legendare la tot pasul.

În acest spectacol, ea preia rolul central, cel al lui Fernando Pessoa însuși (explicații nițel mai jos).

Cântă, dansează, declamă și, mai ales, construiește un ansamblu de manierisme care captivează prin cele mai mici gesturi, chiar și cele pregătitoare care preced ridicarea cortinei, pe care am avut privilegiul de a i le studia destul de îndeaproape.

Nu vreau să fiu nedrept față de restul distribuției (Aline Belibi, Klaus Martini, Sofia Menci, Gianfranco Poddighe, Yure Romao), care sunt de o înaltă calitate, însă prezența Mariei de Medeiros ridică spectacolul către culmi demiurgice.

Fernando Pessoa (1888-1935) a fost un poet portughez aparte, care pare a-și vedea popularitatea renăscută în prezent, căci a fost (și este) apostolul supremației simțirii față de alte forme ale cunoașterii existenței.

Dincolo de lirica sa, ce l-a impus posterității a fost că folosit o sumedenie de heteronime, adică a scris sub diverse nume, de fapt, veritabile personalități, cu vederi ideologice diverse și, nu rareori, scandaloase.

Această multiplicare a eului trebuie să-i fi plăcut lui Robert Wilson, care își pune actorii să întruchipeze pe cele mai cunoscute heteronime ale sale și să recite din scrierile sale în diverse limbi – portugheză, franceză, engleză sau italiană.

Publicul n-a mai fost astfel doar parizian, ci universal.

Iar printre spectatori s-a aflat și un craiovean care n-a încetat niciun moment să-și blagoslovească privilegiul de a fi parte a unui asemenea manifestări subtile a creativității umane.