Ai lui Zelea Codreanu și îmbârligăturile

Mulți români încă trăiesc sub imperiul ideii că Marea Britania și SUA ne-au lăsat în ghearele rușilor la Yalta.

Dar ce uită mulți este că România a fost, în cea mai mare parte a celui De-al Doilea Război Mondial, de partea Axei și, deci, adversară a celor două mari puteri cărora le reproșăm acest abandon.

Dovezi există cu toptanul, iar una inedită este The Adventures of Tartu.

Filmul începe cu imagini reale ale bombardamentelor germane asupra Londrei, precum și cu imaginea semeață și sfidătoare a catedralei St. Paul, profilându-se pe cerul fumuriu.

Urmează o scenă în care protagonistul eponim, jucat de Robert Donat, expert în chimicale și explozibili, dezamorsează un proiectil căzut într-un spital, iar efectul de tensiune este atât de puternic, încât mi-a trezit comparații favorabile cu coșmărescul și inegalabilul The Hurt Locker.

După această expozițiune intensă, personajului i se încredințează sarcina de a se infiltra într-o fabrică din Plzen din Cehoslovacia, aflată sub controlul naziștilor, și de a sabota tot ce e demn de sabotat acolo.

Motivul pentru care această cam ingrată sarcină îi revine ne aduce la aspectul care, pentru noi, românii, este cel mai interesant. Deoarece își petrecuse copilăria în România și vorbește limba ca un nativ, britanicul se poate da drept un membru al Gărzii de Fier, mai ales că o mai rupe și pe germană, după ce și-a făcut studiile la Berlin.

Mai mult de-atât, în construirea persoanei sale fictive, agentul adoptă aerul de fante de Obor care, putem presupune, era foarte familiar contemporanilor din realitate.

Insultător?

Nu și dacă ne uităm cu ochii lucizi la perioada respectivă, așa cum o face, de pildă, Stejărel Olaru în biografia foarte documentată a Mariei Tănase.

Odată având acoperirea conturată, Robert Donat drept Jan Tartu purcede în misiunea-i primejdioasă, iar rezultatul este o înlănțuirea deloc credibilă de pățanii, însă antrenantă, amuzantă și care mi-a demonstrat că, dacă America a câștigat războiul în plan material, în cel al spiritului și inteligenței, britanicii au fost cei dintâi.

Film de studio, deci tributar unor anume limitări materiale și stilistice, The Adventures of Tartu beneficiază de decoruri foarte reușite, precum și de un montaj alert, bine construit de regizorul Harold S. Bucquet.

Probabil că posteritatea îl ține minte Robert Donat drept acela care i-a suflat în mod inexplicabil Oscarul lui Clark Gable, întinând aureola de premii acordate lui Gone with the Wind, însă rolul de aici, emfatic, bombastic și savuros, probează în mod elocvent ce actor înzestrat a fost.

Schimbările de mimică și accent sunt de o repeziciune delicioasă, iar ținuta elegantă și impunătoare reușește să ascundă faptul că actorul britanic a fost chinuit toată viața de un astm care l-a răpus înainte de vreme.

Ce mai merită menționat este că, deși făcut în 1943, deci în plin război, și deși destinat neîndoios propagandei (figurile naziștilor sunt caricaturizate la sânge), filmul e mult mai subtil decât Aleksandr Nevski al lui Serghei Eisenstein, de pildă.

Asta înseamnă că, dacă vrem să învățam să gândim nuanțat, elegant și chiar autoironic, tot spre Vest trebuie să privim.