Așa cum îmi place să merg pe malurile Senei pe lângă standurile buchiniștilor, îmi place și să cotrobăi în tezaurul uitat al cinematografiei.

Îm ambele situații am deseori norocul de a descoperi mici giuvaieruri care nu și-au pierdut valoarea în ciuda anilor și uitării care le acoperiseră până atunci.

Cea mai recentă descoperire încântătoare din lumea filmului este He Walked by Night, un noir scurt, dar captivant întru totul, regizat de Alfred L. Werker și Anthony Mann.

Pelicula e definită de regulă ca docudramă, căci pornește de o poveste reală și își propune să redea eforturile poliției din Los Angeles de a prinde un asasin în serie, care e inteligent și total lipsit de scrupule.

Ancheta e construită cu mare precizie, dar narațiunea, altminteri foarte consistentă procedural, nu e exclusiv spusă din punctul de vedere al oamenilor legii, ci îl urmărește și pe tâharul cel impacabil și înzestrat intelectual, jucat cu reținere întunecată de Richard Basehart, pe care ni-l aducem mai degrabă aminte prin rolurile mai luminoase din Il bidone sau La strada ale lui Fellini sau ca Ishamel în Moby Dick al lui John Huston.

Aici întrupează un personaj atât de neînduplecat și înzestrat, încât transmite un disconfort similar cu acela al unui Hannibal Lecter, fără artificiul canibalismului.

Grație acestei interpretări formidabile, cursa între el și poliție devine pasionantă și culminează cu o secvență intensă, care demonstrează că Hollywoodul știa încă din 1948 să iasă din butaforie și să se aventureze cu stil în spații reale.

Aș vrea să pot avea încrederea în organele legii pe care o inspiră He Walked by Night.

Aș vrea să cred că printre polițiștii de azi mai sunt oameni dedicații prinderii celor care comit fărădelegi.

Tehnologia au la dispoziție din belșug.

Perseverență, rigoare și cap le mai trebuie.