Exista filme care au displacut multora (critici si public larg, deopotriva) si carora le-a fost contestata si aprecierea venita din alta parte. E cazul lui Gentleman’s Agreement care a castigat Oscarul pentru cel mai bun film in 1948 si care e acuzat a fi una dintre cele mai plictisitoare pelicule care au primit statueta cea mare.

Pot sa inteleg de ce e considerat astfel, pot sa inteleg si acuzele ca ar fi prafuit ca realizare si depasit ideologic, insa imi permit sa nu fiu intru totul de acord cu ele.

Ideea filmului e inedita, asta nu poate contesta nimeni: un jurnalist trebuie sa scrie un reportaj despre antisemitism si pretinde a fi el insusi evreu, simtind pe propria piele efectele atitudinii celorlalti.

La vremea respectiva, imediat dupa Holocaust, antisemitismul era neindoios un subiect delicat, insa acum ar trebui sa traim intr-o alta epoca, nu?

Dar haideti sa inlocuim antisemitism cu termenul mult mai vag de discriminare si filmul regizat de Elia Kazan devine un studiu chiar foarte subtil asupra acestui fenomen, pentru ca nu vizeaza actiunea salbatica a vreunor neonazisti apucati, ci taceri ale unor oameni respectabili sau mici decizii de la persoane altminteri animate de cele mai bune intentii.

Mult criticata a fost si idila dintre personajele principale, interpretate de Gregory Peck si Dorothy McGuire; intr-adevar, chiar si fiind indulgenti cu lentoarea sau candoarea acelei perioade, relatia dintre ei nu prea are darul sa suscite vreun interes emotional din partea privitorilor, insa tot atat de adevarat este ca evolutia ei slujeste mesajului. In aceste universuri intime se petrec fracturile cauzate de discriminare, aici se schimba destine datorita unor vorbe scapate inconstient.

Cu toate ca nu pare a fi depus vreun efort special, Gregory Peck este totusi cea mai potrivita alegere pentru acest rol grav, iar McGuire, desi patetica, se inscrie acceptabil in partitura ce ii este rezervata. Personajele secundare par mai dezghetate: Celeste Holme contureaza excelent o personalitate complexa, exagerat extrovertita, John Garfield penduleaza intre serenitate si impulsivitate, Anne Revere e captiva in limitele de mama suferinda, dar inteleapta, insa reda corect ambele ipostaze. Si, bonus, in rolul fiului, Dean Stockwell pustan. Nu stiti cine e? Holograma din Quantum Leap! Da, si eu m-am pocnit peste frunte de uimire.

In Gentleman’s Agreement, divertismentul pare secundar in fata moralei, insa asta nu e o scuza sa nu il vedeti.