Știu când la cine v-ați gândit când ați văzut prima dată acest tabou.
De fapt, la același artist m-am gândit eu însumi când mi-au căzut ochii pe Portret de femeie la Muzeul de Artă al României din București.
La Amedeo Modigliani, bineînțeles.
La stilul inconfundabil al acestui artist care, deși italian de origine, a avut o viață emblematică pentru acea parte boemă a Parisului numită Montmartre.
Chipuri schematizate, cu ochi fără pupile, înfățișări prelungi, vădit inspirate din estetica Africii negre, de care n-au rămas neatinși nici Picasso sau Matisse, nici chiar Brîncuși.
Și, totuși, autorul acestei picturi este Jean David (1908-1993), pictor român de origine ebraică, activ în Bucureștiul de avangardă în perioada interbelică, deci exact acei ani în care faima lui Modigliani, răpus prematur de tuberculoză în 1920, depășise fruntariile Franței și ale istoriei și se răspândise în lume și în legendă.
E neîndoios că Jean David, influențat de arta, dar și impresionat de sfârșitul lui Modigliani, a vrut să îi aplice, ca omagiu sau din curiozitate, stilistica, rezultatul fiind acest mic șoc plăcut pe care îl are orice vizitator al muzeului când îi vede tabloul.
Iete-te, Modigliani!
Ia să scot repede telefonul!
