Inocența și avatarurile ei

Se apropie sezonul premiilor Nobel din 2022, așa că am făcut o incursiune în proza lui Abdulrazak Gurnah, laureatul din 2021, ca o avanpremieră.

Paradis poate fi ușor catalogat drept un bildungsroman, pentru că urmărește evoluția dezvoltării somatice și psihologice a lui Yusuf, un băietan de pe coasta de Est a Africii, dat de tatăl său zălog pentru o datorie unui unchi mai bogat.

Acest simplu transfer de autoritate este cheia înțelegerii finalului cărții, dar și unul dintre motivele pentru care aprob decizia Academiei suedeze în ceea ce-l privește pe scriitorul tanzanian.

Deși evocă mirosurile și culorile și atingerile continentului și meleagurilor natale cu un estetism devotat și eficient, nu se sfiește să compună un tablou lucid al tuturor tragediilor și dramelor care îl macină.

Servitutea ca mod de viață reiese în moduri aproape neplăcute pentru un european. Chestiunile de liber arbitru sau dreptul de a răspunde la abuzuri nu mai sunt de la sine înțelese și, pe parcursul romanului, aproape te temi că inocența lui Yusuf va fi mânjită în fel și chip.

Iar atentate la ea sunt destule, dar niciodată nu sunt descrise printr-o lentilă focalizată. Abdulrazak Gurnah își deapănă povestea, cu toate aluziile și semnificațiile ei, iar noi extragem din ea cât ne lasă subtilitatea gândirii.

Dincolo de drama individului, e admirabil cum autorul reușește să redea complicata frescă a raporturilor sociale, economice și de forță dintr-o regiune puțin spus încurcată.

Avem populații indigene care sunt musulmane, altele care și-au păstrat religiile animiste, avem creditori indieni și negustori arabi, precum și spectrul implacabilei acțiuni a colonialismului european.

Din nou mă văd nevoit să o spun, nimic din toate acestea nu este înfățișat didactic. Totul răzbate din narațiunea care curge agale și ne împinge ușor și pe noi spre deznodământul cu un tâlc pe care motivația juriului Nobel l-a sintetizat bine.

Pentru abordarea fără compromisuri și plină de compasiune a efectelor colonialismului și a destinului refugiaților suspendați între culturi și continente.

Da, ader la laurii care au fost puși pe fruntea lui Abdulrazak Gurnah.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru încă o doză de Nobel dat pe bune.

Călătorind pe meridianele literaturii – Boyhood burundez

Africa este tărâmul frumuseţilor care au încă un aer imemorial.

Dar Africa este şi tărâmul care a fost şi încă mai este martorul unor orori greu de descris în cuvinte.

În Mica ţară, Gaël Faye are puterea şi înzestrarea scriitoricească să le îmbine pe amândouă.

Romanul oferă o primă treime idilică, în care naratorul urmează traseul oricărui băietan pe traseul către adolescenţă, într-un mediu cultural şi natural colorat, pe care îl descrie cu o plăcere cu care am rezonat, pentru că mi-a adus aminte de propria copilărie, delicios de iresponsabilă.

Treptat, în această existenţă fără asperităţi se strecoară tremurul războiului civil, care cuprinde întâi ţara vecină, Rwanda, şi apoi pe cea natală, Burundi.

Gaël Faye face această trecere fără a altera în vreun fel meşteşugul povestirii, însă, stilistic, se vede o metamorfoză şi nu cred că e întâmplătoare.

Dacă la început, acţiunea este un agregat de evenimente exterioare, filtrate şi îmbibate cu trările unei personalităţi în devenire, pe măsură ce hâdul conflict se apropie de protagonist, cursul întâmplărilor devine o înregistrare aproape jurnalistică.

E firesc. Confruntat cu chestiuni de supravieţuire biologică, omul lasă deoparte tot ce depăşeşte nevoile primare.

Însă rezultatul este un psihic mutilat, cu răni care persistă, chiar şi cicatrizate.

Mica ţară nu este doar Burundi. Este viaţa fiecăruia dintre noi, sfâşiată de conflicte interioare şi asaltată de ideile nocive ale celor din jur.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru un bildungsroman exotic şi dureros.