Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (36)

E frumos să călătorești vara, chiar și când destinația vine la tine.

Asta s-a întâmplat la cea mai recentă ediție a reuniunii sibaritice Brânzeturi cum se… cuVin, când am primit cazare de cinci stele la primitorul local 12Doișpe și la care am avut plăcerea de a lua parte alături de colegii creatori de conținut (cică bloggeri e depășit) din Craiova de ceva anișori.

Acum am ajuns până peste Prut, în Republica Moldova, mai precis în satul Vorniceni, raionul Strășeni, unde se găsește Divus Winery.

O cramă care s-a născut în perioada aceea aparte a pandemiei, când mulți dintre noi și-au regândit prioritățile în viață.

Fondatorii sunt Elena și Vasile. Într-o lume a marketingului excesiv și a expunerii de sine omnprezente, e remarcabil că proprietarii cramei nu doresc să fie cunoscuți decât prin intermediul produselor lor.

Pentru aceasta, au avut deosebita înțelepciune de a apela la doi consăteni, Viorica și Vasile Bratu, care, după ce au învățat meserie oenologică în Bordeaux (un gând bun pentru acest oraș superb greu încercat de incendii acum), au prins câteva trucuri inedite și prin îndepărtată Nouă Zeelendă, întorcându-se pe meleagurile natale cu știință, dar și cu pasiune pentru tot ce are terroirul local de oferit.

De aceea, vinurile pe care le-am încercat purtau pecetea unicității soiurilor din care erau făcute.

Au fost multe cupaje interesante, însă eu, unul, am fost sedus de dansul gustativ elegant dintre Floricica și Camembert Ile de France.

Floricica este un soi specific zonei satului Vorniceni (să fi fost oare moșia vreunui vornic odinioară?) și, pe lângă aportul considerabil la alte licori ale serii, a dansat exclusiv într-un exuberant vin alb.

De la eticheta realizată de artistul Mihai Munteanu, la gustul care a fost surprinzător de la primul nas la postgust, m-a trimis cu gândul la o Isadora Duncan dezlănțuită și sfidătoare de convenții.

Orice dans are nevoie și de momente mai lente, mai unduitoare, iar aici a intervenit brânza Camembert Ile de France, cu textura ei molatecă și cremoasă, care invită la o vremelnică relaxare.

Urma încă un iureș oenologic și tot așa zi de vară până-n seară.

C-așa îi șade bine olteanului.

Cu vinul moldovenesc la dreapta și cu brânza surorii noastre mai mari de gintă latină la stânga.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (20)

A fost odată ca niciodată o degustare de vinuri împerecheate cu brânzeturi la care a participat autorul acestor rânduri.

Anii au trecut, fire albe s-au mai strecurat în părul său și al comesenilor, dar această tradiție a evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin a continuat neabătută, înfruntând pandemii și izolări și războaie.

De data aceasta am reușit să îmi potrivesc prezența cu a cramei Liliac, care, acum ceva timp întinsese la maxim limitele colegilor mei, printr-o gamă de nouă reprize de sorbiri bahice.

Sesiunea de acum a fost mai cuminte și a avut o configurație echilibrată, a început cu un spumant, a sfârșit cu un vin desert, trecând prin cele trei culori pe care le cunosc pe lume, alb, roze și roșu.

Dintre toate aceste asocieri, preferata mea a fost cea care a adus împreună Liliac Sauvignon Blanc și Camembert Ile de France de la Delaco.

Experiența mea anterioară cu Sauvignon Blanc îmi întipărise senzația unui vin liniștit, răcoritor, caracteristici pe care le-a avut și acesta, plusând cu o aciditate plăcută, ca zâmbetele pe care ți le smulge un introvertit cu simțul umorului, care aruncă în discuție câte o vorbă de duh.

Combinația cu brânza Camembert, la rându-i generatoare de trăiri gustative calme, dar în niciun caz anodine, a fost desăvârșită.

Nu explozivă, nu invazivă, nu sforăitoare.

Dar memorabilă.

A contribuit la asta și o amplă metaforă pe care mi-am construit-o mental și care a pornit de la spusele lui Alexandru Zeca, reprezentantul cramei, potrivit cărora prin acest Sauvignon Blanc, cei de la Liliac au vrut să facă apel la gusturile copilăriei, în special la socul cules primăvăratic și transformat estival în acel suc răcoritor pe care încearcă (fără succes) atâtea companii să îl imite.

Acest recurs la amintiri m-a aruncat cu gândul la Persistența memoriei, tabloul lui Salvador Dali, inspirat, după cum el își relata, din imaginea unor bucăți de Camembert prelingându-se de o masă.

Vinul este ghid prin tezaurul format de circumvoluțiuni.

Din tot ce s-a glăsuit la această relatare, m-a încântat și povestea numelui Cramei Liliac.

Fiind din Transilvania, nu s-a sfiit a exploata mitul pe care ni l-a azvârlit Bram Stoker în ogradă, dar acest animal atât de interesant nu este doar un simbol vag amenințător, dimpotrivă. Liliecii aciuați în clădirile vechi din preajma podgoriei sunt neîntrecuți vânători ai insectelor care dăunează viței de vie, așa că proprietarii le-au adus astfel cel mai semnificativ prinos de recunoștință.

Dacă nu v-am convins încă de amploarea deliciilor acestei seri, aflați și că în festinul, frugal în aparență, spectaculos în esență, s-au regăsit și pufoase felii de Focaccia, pregătite de cei de la C House Milano Craiova, peste care a curs uleiul de măsline desăvârșit al celor de la Eliada.

Vin, pâine, brânză, ulei de măsline, prieteni, voie bună.

Un symposium a la Platon, nu neapărat pe filosofie, ci pe eudemonie.