Nu prea citesc non-fictiune scrisa de romani. De fapt, „prea” este doar un indulcitor. Nu citesc non-fictiune scrisa de romani, nu cred ca am mai facut-o din facultate. Mi se pare ca inca nu s-a atins un nivel de excelenta si de indispensabila simplitate care sa ma indemne in acest sens.
Stiind, totusi, ca sunt captivul unei prejudecati, am incercat sa o scutur, lecturand lucrarea lui Alexandru Bradut-Ulmanu, Cartea fetelor. Pentru ca nu folosesc diacritice, va rog sa nu interpretati titlul in cheie usor misogina.
Autorul si-a propus sa analizeze cat mai in detaliu fenomenul retelelor sociale, in general, si pe al Facebook-ului, in particular. Dat fiind ca domeniul este actual si intr-o perpetua miscare, cartea nu poate fi exhaustiva, dar e sugestiva si ofera perspective variate.
Daca sunteti aici si cititi aceste randuri, probabil ca aveti si cont de Facebook, asa ca nu o sa insist pe multe dintre ideile pe care Bradut-Ulmanu le prezinta, referitor la luminile si umbrele retelei: comunicare vs. alienare, deschidere vs. narcisism, stiti si voi.
O sa ma concentrez pe ce mi-a sarit in ochi. In primul rand, modul cum desparte imaginea fondatorului Mark Zuckerberg cel real de cea impusa de excelentul film al lui Fincher, The Social Network. Mi s-a parut foarte inspirat acest demers de a merge in spatele imaginii create de media, asa cum s-ar cuveni sa procedam de fiecare data cand ne imaginam ca am cunoscut pe cineva temeinic, urmarindu-i status-urile si pozele pe Facebook.
Apoi, m-a intrigat insistenta cu care autorul vorbeste despre o revolutie in spatiul social. S-a schimbat atat de mult lumea de cand interactionam intens in mod virtual? Parca sa zic ca si eu simt niste alteratii subtile in psihicul celor din jur (lasam deoparte excesele de botic sau muschii umflati), insa cred ca mai e nevoie de timp pana sa dam un verdict clar.
C-o fi una, c-o fi alta, ce e scris si pentru noi in Cartea Fetelor, numai cei de sus stiu (a se citi cei care administreaza datele).
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca mi-au oferit sansa sa ma conving ca si romanii pot scrie o carte de non-fictiune consistenta.