Să ne luăm rămas bun de la Maggie Smith

Acum puțin timp ne-a părăsit Maggie Smith, o imensă actriță, o perfectă întruchipare a spiritului britanic în forma sa feminină.

Omagiile care i s-au adus au vizat mai ales imaginea sa scenică recentă, marcată de reținere sau sarcasm distilat la maxim, precum cele din seria Harry Potter sau serialul Downtown Abbey, însă cariera sa a acoperit multe decenii, a fost prodigioasă și a inclus personaje memorabile, care merită redescoperite.

Creația-i emblematică, recompensată cu un Oscar pentru rol principal, este neîndoios cea din The Prime of Miss Jean Brodie.

În Edinburghul interbelic, la o școală conservatoare, o profesoară liber-cugetătoare își construiește un cerc de eleve admiratoare, cărora le împărtășește viziunea ei romantică (a se citi în toate felurile cu putință) despre lume și dragoste.

Această atitudine o aduce în conflict cu directoare școlii, interpretată de Celia Johnson, superba actriță din Brief Encounter al lui David Lean, aici îmbătrânită cu stil, așa cum va fi și Maggie Smith în ultima perioadă a vieții.

Această Jean Brodie este deopotrivă magnifică și detestabilă, așa cum o descrie un alt personaj al filmului.

Tiradele ei despre artă sau iubire sunt minunate exerciții retorică, dar și de autoamăgire flagrantă.

Sentimental, e prinsă între doi bărbați, unul de treabă, dar pămpălău, altul pitoresc, dar agresiv, și nu dă semne că ar ști exact cum să procedeze.

Preamărește individualismul, dar și pe Mussolini sau Franco.

Jean Brodie e, de la minut la minut, adorabilă sau detestabilă.

Maggie Smith o redă pe această labirintică femeie cu un set de manierisme, dicție și afectare care ar împinge pe orice altă intepretă spre Zmeura de Aur, nu spre premiul Academiei Americane de Film.

Însă ei îi ies cu o precizie infinitezimală a dozării.

Uitați-vă numai la scena când directoarea ofuscată îi citește scrisoarea scandaloasă plăsmuită de niște eleve puse pe șotii ca și cum ar fi fost redactată de profesoara lor. Supriza și revolta se împletesc cu un inconfundabil simț al mândriei didactice, acela pe care îl are un dascăl când constată că elevii și-au însușit ce voia să le transmită.

Excelent regizat de Ronald Neame, The Prime of Miss Jean Brodie beneficiază de un scenariu spumos, dar și pătrunzător, adaptat din influentul roman al lui Muriel Spark, precum și de o suită de prestații actoricești impecabile, precum cea a adolescentei Sandy (Pamela Franklin), a cărei transformare din adulatoare în justițiară e sugestivă pentru metamorfoza acestei vârste, când idolii cad de pe piedestal, iar lumea devine din roz turbat un mozaic de griuri.

Peste această parabolă a eternului conflict dintre tradiție și inovație, dintre spirit și materie, dintre iluzie și realitate tronează Maggie Smith.

Urmărind-o aici, înțelegem că pitoreasca interpretă din producțiile de mai târziu nu făcea eforturi în a fi așa spectaculoasă.

Pur și simplu era exercițiul unui talent care duce la perfecțiune.

Dragoste intre navetisti

Nu va lasati indusi in eroare de titlul  articolului, aparent bascalios – sintagma trebuie luata ca atare pentru ca exact asta reprezinta subiectul filmului A Brief Encounter. Un barbat si o femeie, ambii casatoriti, au intalniri acidentale la inceput, deliberate mai tarziu, in gara de unde isi iau trenurile spre casa, fiecare intr-o alta directie.

A Brief Encounter are trei nominalizari la Oscar, onoruri nu intotdeauna relevante, dupa parerea unora, dar care, in cazul de fata, reprezinta taman cele trei mari calitati ale acestei pelicule exceptionale.

Celia Johnson este protagonista, iar, din punct de vedere emotional, filmul ii apartine, fara doar si poate. E o sotie interbelica, fara serviciu, deci cu mult timp liber, pe care cauta sa si-l umple, calatorind in orasul mai mare din apropierea celui in care traieste, pentru a vedea filme si a shopingui™.

Monotonia si insistentele personajului lui Trevor Howard (foarte ambiguu si pe care il voi detalia imediat) o vor impinge incet, incet spre o idila, pe care o va parcurge prin niste stari induiosator si impecabil redate: incredere in casnicie, apoi neincredere, nehotarare, faimosii fluturi in stomac, uimitoarea decoperire a abilitatii de a minti, remuscari ardente, disperare. Fara a fi o frumusete, Celia Johnson este fermecatoare prin versatilitatea cu care trece prin aceste stari si chiar n-ai cum sa-i gasesti vreo vina, decat daca privitorul (mascul) s-a gasit vreodata in ipostaza sotului aproape incornorat si isi simte orgoliul zgandarit.

Vorbeam de Trevor Howard si de personajul sau ciudat. Din punct de vedere fizic, se potriveste cu Celia Johnson, pentru ca nu este niciun Brad Pitt, nici macar vreun Robert Pattinson, insa, mai ales in prima jumatate a filmului, are o atitudine si un comportament de curvar cu experienta, care stie sa preseze o femeie pe care o simte disponibila in adancul sufletului. In partea a doua, il vezi suferind cel putin la fel de mult ca protagonista si atunci incepi sa-ti pui intrebari. Eu unul, as vrea sa stiu parerea unei fete sau femei dupa ce vede A Brief Encounter, ca mie cele doua ipostaze nu prea mi se leaga.

Totusi, neclaritatea partii masculine a idilei nu mi-a provocat in niciun moment impresia ca scenariul (si el nominalizat la Oscar) ar fi stalcit. E englezesc, deci placid si spiritual, dar si universal, in sensul ca poti fi si din Papua Noua Guinee, si tot intelegi drama pe care incearca eroina. Exista un moment anume caruia nu ii pot aduce suficiente omagii: cand relatia celor doi e pe cale sa se transforme intr-un adulter standard in apartamentul unui prieten al lui, acest amic apare inoportun si, desi ea scapa rusinii de a fi prinsa acolo, isi lasa o esarfa, pe care proprietarul o vede, prilejuindu-i manifestarea nemultumirii intr-un mod pe care nu il pot defini decat in limba in care s-a produs: The epitome of British cool (priviti de la min. 5 incolo).

Regia lui David Lean (evident, nominalizata la Oscar) este elementul care intregeste triada excelentei. Fata de grandoarea celorlalte productii pe care cineastul englez le-a oferit omenirii (Lawrence of Arabia, The Bridge on the River Kway, Doctor Zhivago, A Passage to India), A Brief Encounter e foarte discret din punct de vedere regizoral si nu simti atingerea celui din spatele camerei decat prin niste unghiuri aparte sau prin montaje subtile, de prim planuri cu voci ale altor personaje decat cele din imaginii.

Ca si in cazul scenariului, exista un amanunt asupra caruia vreau sa insist: spre finalul filmului, deznadejdea amoroasa o impinge pe protagonista aproape de a face un gest necugetat; Lean reda asta intr-un mod absolut stralucit: prim plan cu Celia Johnson care strange toate expresivitatea de care e in stare, suierat de tren si aburi, iar camera incepe sa se incline. Un truc ieftin, s-ar repezi unii, pe care il poate face orice student mediocru din zilele noastre. Da, dar acumularea emotionala de pana atunci face din acest truc al lui David Lean o alegere perfecta.

La fel cum ar fi si alegerea voastra de a vedea acest film, singuri sau in cuplu, curiosi sau doar iubitori de frumos.