În liceu am avut o profesoară de chimie care era spaima întregii școli – domnișoara Mitrache.

Era terifiant de exigentă.

Cele două ore de chimie din fiecare săptămână și teza din fiecare semestru erau cele mai grele hopuri pe care le aveam de trecut, eu, elevul de la profilul real, care vădea înclinații umaniste.

Era terifiant de exigentă, dar și foarte corectă.

M-a prins odată în afara băncii când intra în clasă și, de la ușă, mi-a zis:

– Fira, la tablă!

Era chitită să mă ardă la notă, dar, pentru că, bâjbâind, am mișcat ceva prin niște reacții redox, mi-a dat 5.

Peste ani, am înțeles de ce privilegiu m-am bucurat având-o profesoară.

Unul dintre momentele când am simțit asta a fost lectura cărții O să râzi, totul e chimie de Mai Thi Nguyen-Kim.

Autoarea este chimistă și jurnalistă și și-a propus să apropie tainele acestei științe de marele public, în special prin canalul său de Youtube, dar și prin lucrări de popularizare, precum cea de față.

Ca impresie de ansamblu, e de apreciat că Nguyen-Kim nu structurează cartea ca pe o colecție de capitole pe teme diverse, ci o transformă într-un fel de Ulise de James Joyce.

Pe parcursul unei zile obișnuite, pornește de la chinuitoare trezire și inevitabila cafea, ajungând până la o apetisantă cină, iar toate activitățile de pe parcurs îi oferă ocazia să ne poarte prin fascinantele lor compoziții și procese chimice.

De pildă, am fost impresionat de complexitatea spălării pe mâini, procedură în care un rol esențial îl are o substanță numită tensidă.

Vârful de osmoză a prozei științifice cu narativitatea este descrierea realizării fondantelor cu ciocolată, curat scriitură proustiană în cheie chimică.

Dar chimista germană de origine vietnameză nu vrea doar să dea lecții accesibile despre fluoruri, melatonină sau teflon, ci și să demonstreze cât de necesar (și plăcut) este modul de gândire științifică autentic.

Spun autentic, deoarece mulți se dau experți și emit sentințe (e plin la televizor de ei), însă oamenii de știință pursânge sunt exact aceia care știu că nu există răspunsuri simple, că lucrurile trebuie testate, iar rezultatele privite ca atare, nu aranjate cât să corespundă poveștii pe care deja ne-am construit-o în cap.

O să râzi, totul e chimie nu e o carte facilă, dacă ai chiulit la orele alea în liceu.

Eu n-o făceam, pentru că domnișoara Mitrache nu uita și nu ierta.

Și pentru asta îi mulțumesc încă o dată.

P.S. Mulțumesc și celor de la librăria online Libris pentru că mi-a mijlocit amintiri la nivel molecular.