In cautarea identitatii

Dintre filmele lui Zhang Yimou pe care le-am vazut pana acum, Sorgul rosu (Hong gao liang in original) nu este nici cel mai emotionant, nici cel mai cursiv. Dar ofera destule, prin vizualul impresionant, prin caracterul frapant al unor scene si prin umorul aparte pe care il emana.

Povestea e franta ca omogenitate, dar are un fel de logica morometiana, in sensul ca reda viata unei comunitati, cu trasaturile ei specifice si apucaturile ei ancestrale, precum si dezintegrarea cauzata de forte exterioare adverse.

O tanara (Li Gong, cu frumusetea inca necoapta) este trimisa sa se marite cu un fabricant de alcool, batran si lepros, care traieste izolat, tocmai din acest motiv. Salvata de unul dintre servitori, cand lectica este atacata de un bandit la trecerea printr-un lan de sorg*, viitoarea mireasa se cam inamoreaza de acesta si, refuzand sa indeplineasca datoria nuptiala cu sotul cel slut, ajunge chiar sa se dedea la dragosteli cu salvatorul, in acelasi lan de sorg.

La scurt timp, sotul moare si protagonista se vede proprietara distileriei si patroana celor care lucreaza in ea. Ca hâr, ca mâr, se inhama la munca si ajunge chiar sa-i placa. Intre timp, servitorul care se bucurase de fecioria ei si care isi trambitase triumful cat putuse, reapare, incepe sa emita pretentii si sa se poarte ca un nesimtit: se imbata ca porcul si face ca toti dracii, reusind sa enerveze pe toata lumea, inclusiv pe cea pe care o numeste „femeia lui”.

Pana acest punct, filmul are izul unei povesti de dragoste contorsionat-rurale, concluzionata printr-un mare gest de vitejie al protagonistului, care il ia de gat pe banditul care ii cam terfelise „femeia”, si printr-un ritual de imperechere care pare rupt din epoca pietrei, dar foarte de efect: isi marcheaza teritoriul si o ia pe sus ca pe un butoi cu vin; ea se zbate, il zgarie un pic, pentru ca, apoi, sa i se agate cu dragalasenie si supunere de gat.

Totul pare a avea rabdare cu oamenii din aceasta ciudata, dar vesela comunitate, care insoteste procesul de fabricare a vinului cu simpatice incantatii. Apar, insa, invadatorii japonezi, iar lanul de sorg, simbol al libertatii si continuitatii, este calcat in picioare chiar de bastinasi, sub amenintarea baionetelor. Tot in lanul de sorg se va consuma un act de eroism absurd si inutil al celor care isi vad viata distrusa fara sa aiba vreo vina decat ca exista atunci si acolo.

Violenta acestei bucati a filmului contrasteaza pregnant cu anterioarele pasiuni marunte ale personajelor, efectul este astfel sporit, iar pentru modul impecabil in care a pus la punct acest mecanism psihologic nu pot decat sa il laud pe Zhang Yimou.

Per ansamblu, Sorgul rosu mi-a produs o impresie similara cu Empire of the Sun, regizat de Steven Spielberg. Ambele filme arata efectele distructive ale invaziei japoneze din AL Doilea Razboi Mondial, ambele puncteaza masiv la capitolul vizual si ambele sunt creatiile unor regizori inzestrati, care isi cautau identitatea artistica si urmau sa dea, nu peste mult timp, adevarata masura a valorii lor.

*sorg = planta furajera anuala din familia gramineelor, rezistenta la seceta, cu frunze lungi, mari si cu inflorescente in forma de ciorchine.

(Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar eu chiar nu am stiut pana acum ce e acela „sorg” :P)