A venit vara, vremea este (în general) bună, așa că e chiar indicat să ne îndreptăm către activități de exterior, care să ne recreeze și să ne dezmorțească după o primăvară cu toane.

Asta nu s-ar potrivi cu a pătrunde în sala Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova și totuși exact aceasta a fost senzația de la cel mai recent spectacol pe care l-am trăit acolo.

Așa cum exercițiile trebuie precedate de încălzire, am fost puși în atmosferă de înviorarea pricinuită de Uvertura Operei Flautul fermecat a lui Wolfgang Amadeus Mozart, care a fost, este și va fi energizant prin însăși natura sa.

Tot Mozart ne-a condus printr-o alergare ușoară, pe care am întreprins-o desculți, într-o poiană muzicală.

Concertul nr. 24 în Do minor pentru pian și orchestră, K. 491 are exact acea sonoritate relaxantă a barocului târziu și flamboiant, perioadă care a generat acele compoziții care au întreținut (și încă fac) ipotezele că astfel de muzică te ajută să dormi mai bine.

Știința mai are până să dea un răspuns răspicat, dar fiecare dintre noi a cam acumulat dovezi empirice în acest sens.

A urmat partea cea mai solicitantă și mai complexă a antrenamentului, aceea în care grupe diferite de mușchi, dar și rețele neuronale ample sunt puse în mișcare – Concertul nr. 2 în Sol minor pentru pian și orchestră, op. 16 de Serghei Prokofiev.

Multe întorsături de articulații sonore și nenumărate încordări de fibre armonioase s-au manifestat în această bucată care trebuie că e probă de foc pentru orice sportiv al pianului.

Iar atlet al acestui concert a fost Uladzislau Khandohi din Belarus, pe care mai avusesem ocazia să-l urmăresc sprintând prin muzică la memorabila finală a Concursului ”Dinu Lipatti” de acum doi ani, despre scriam aici.

Condiția sa fizică a fost de invidiat căci ne-a oferit nu unul sau două, ci trei (TREI!) bisuri și cred că nu s-ar fi oprit acolo, dar obosiseră spectatorii de atât deliciu.

Ca orice sportiv de performanță, Uladzislau Khandohi a avut nevoie de un antrenor și de un mentor, găsindu-le pe amândouă în persoana dirijorului Ovidiu Bălan.

Dumnealui însuși s-a dovedit a fi un maratonist veritabil, căci, deși avea nu mai puțin de 82 doi (OPTZECI ȘI DOI!) de ani, a condus și acea finală de ”Dinu Lipatti” de vreo patru ore pe care am avocat-o anterior, iar acum a fost protagonistul unui moment care poate fi desprins din analele sportului.

Într-un moment când tânărul pianist avea de redat câteva note lente solo, dirijorul s-a întors către el și, sprijinindu-se ușor pe pian, îl urmărea cu acea combinație de atenție, bucurie reținută și plăcere pe care trebuie să le fi simțit acei dascăli care au ghidat primii pași ai unei Nadia, ai unui Pele sau ai unui Federer.

Să mergem la sală, pentru a fortifica trupul.

Să mergem la sala de muzică, pentru a fortifica sufletul.

Credit foto: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.