Boț de humă însuflețit

E adevărat că Pământul e leagănul omenirii, dar un om nu poate sta în leagăn la nesfârșit.

Acesta era crezul lui Konstantin Țiolkovski, savantul rus care a crezut în menirea omului de a se avânta spre stele.

Iar acest traseu de la pământesc la spațial a fost și al celui mai recent concert de la Filarmonica ”Oltenia” Craiova, marcat la fiecare pas de gestul dirijorului Walter Hilgers, care orienta bagheta către înalt la fiece final de secțiune.

A început cu Poemul simfonic, op. 7 de Serghei Rahmaninov, o lucrare numită foarte sugestiv și Stânca.

Mi-a evocat într-adevăr o stâncă de pe marginea unei mări, martor imuabil al intemperiilor de tot felul, al vijeliilor naturii și istoriei, al șoaptelor de iubire trădate și nemărturisite, al reflecțiilor hamletiene și al sudălmilor neputincioase adresate unor stăpâni nedrepți.

Ca să te îndrepți spre cer trebuie întâi să te ridici de la pământ, iar această luptă cu propriul sine a fost povestea Concertului în Fa diez minor pentru pian și orchestră, op. 20 de Alexander Scriabin.

Ascultând-l, mi-am imaginat un rus înstărit, dar neurastenic din Sankt Peterburg, retras din cauza neîmplinirilor interioare și exterioare pe o moșie cehoviană la țară. Acolo, străbate păduri de mesteceni, le zgârmă scoarța ca expresie a furiei pe care nu și-o poate înțelege, apoi, într-un moment de revelație, începe să vadă și să simtă.

Să simtă cântecul păsărilor.

Să simtă diluviul de culori de pretutindeni.

Să simtă mireasma florilor din poieni.

Și așa, reușește să scuture teluricul din suflet, să se uite spre azurul infinit de deasupra.

Și să zâmbească.

Pentru o astfel de transformare, era nevoie de o profundă înțelegere a instrumentului central al compoziției, pianul, iar aceasta a venit de la solistul Csiky Boldiszar Jr., al cărui mod lejer și liniștit de a stăpâni claviatura nu putea fi decât expresia unei personalități care a câștigat deja bătălia pe care am evocat-o mai sus.

Eliberați de cătușele teluricului, am trecut în spațiu, ultima frontieră.

Pulsari, supernove, găuri negre ni s-au deschis percepțiilor noastre prin Simfonia nr. 6 în Si minor, op. 74, „Patetica” a lui Piotr Ilici Ceaikovski.

E ultima creația înainte de accederea către stele a acestui titan și nu e greu să deslușești în ea faptul că autorul contempla necunoscutul vast al unei alte dimensiuni.

Un necunoscut care te înfioară și te atrage, un necunoscut potențat de muzicienii de la corn ai filarmonicii prin sunetul în surdină, realizat prin utilizarea unui con introdus în instrument și având efecte sonore deosebite, care au nedumerit în mod plăcut întreaga audiență.

Când forțe cosmice de o complexitate de necuprins cu simpla minte omenească vor întâlni Pământul, ce vor descoperi?

Iaca un boț de humă însuflețit de un zumzăit sublim căruia îi spun muzică.

Credit foto: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.