Încă de la primul sezon al proiectului 11plus1 independent/ contemporan, m-am prins că teatrul care întrunește cele două caracteristici are preponderent ca apucatură abordarea fragmentară a unei piese.

Nu mai e un tot care curge, e o însăilare de momente.

Așa este și O scrisoare pierdută elaborată la Tipografia Hub, dar transplantată la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova.

Nu urmează tot firul bineștiut al spectacolului caragialian, ci e mai mult o schiță prin care regizorul Cătălin Vieru și echipa lui de actori vor să apropie metehnele de-acolo cu cele din prezent.

Nu e mare dificultate, căci fondul uman e același, dar ar fi o provocare forma, iar aici băieților le iese de belea.

Cosmin Dolea, Petrișor Diamantu, Darko Huruială și Valentin Motroc se distrează și ne distrează și pe noi.

Le place textul și se bazează că ne place și îl știm și noi.

Armonia asta e o raritate pe care am savurat-o în fiecare minuțel al piesei.

Iar dacă vi se pare că lipsește Zoe cea bărbată, aveți puțintică răbdare, e și ea pe ici, pe colo, prin punctele esențiale.

Pe unde prindeți spectacolul ăsta, vedeți-l.

Le faceți lor un bine, vă faceți vouă un bine, ne faceți tuturor un bine.

Credit foto: www.tncms.ro.