De curând am avut privilegiul de a participa la un concert care adus împreună instrumente din epoci diametral opuse ale istoriei.

Unul dintre acestea a fost flautul cu rădăcini vedice la care a cântat artistul indian J.A. Jayant cu o virtuozitate demnă de un avatar al zeiței Saraswati, acompaniat cu dedicarea unui Hanuman de percuționistul Kuchibhotla Sai Giridhar.

Celălalt a fost Cristal Baschet, manevrat de artistul Loup Barrow. O să insist nițel asupra acestui instrument, pentru că stă undeva în interstițiul dintre știință și magie.

Inventat în 1952 de frații Bernard și Francois Baschet, de care își ia și numele, este greu de descris în cuvinte. Ceva între orgă și pian, care combină tuburi de metal și de cristal, acestea din urmă fiind acționate de muzician cu degetele umede, iar sunetele astfel produse sunt amplificate de acele conuri suprarealiste care ies în evidență de îndată ce dai cu ochii de instrument.

Are o sonoritate eterică, iar combinată cu aceea tânguitoare și ancestrală a flautului, m-a condus cu gândul către singularitate, către punctul în care vechiul și noul, trecutul și prezentul se întâlnesc.

Iar când timpul nu există, ai pășit în eternitate.