Cand regia se bate cu actorii

iluziiLa Teatrul National din Craiova se lucreaza intens. Spun asta pentru ca piesa pe care tocmai am vazut-o, Iluzii, e clar rodul unor stradanii pasionate din partea tuturor celor implicati in realizarea ei.

Subiectul e ales astfel incat sa raspunda unor cerinte contemporane. N-are frivolitatea excesiva din Dimineata de dupa, insa vizeaza tot relatiile de cuplu, mai precis o proportie de doua perechi, in care mezii si extremii (sau extremele) se combina intr-un mod aiuritor. E clar ca omul care vine acum la teatru vrea sa-i fie gadilate interese mai concrete, nu doar abstractiuni.

Regia este stralucita. Bobi Pricop (si echipa scenografica pe care s-a sprijinit, nu vreau sa ii aloc merite exclusive) lasa deoparte minimalismul foarte inspirat din Profu’ de religie si exploateaza spatiul scenic in fel si chip, il combina cu miscarea si, culmea, cu audio-vizualul. Iluzii nu este un spectacol de teatru stricto senso, ci unul eclectic, osmotic, in care descoperi modalitati nebanuite de transmite mesaje si emotii.

Actorii sunt patru la numar (Ioana Manciu, Romanita Ionescu, Catalin Baicus si Vlad Udrescu) au de lucru pentru a se individualiza in confruntarea cu mizanscena cea inedita. Lupta e grea, iar de la jumatatea piesei incolo, fiecare se va fi evidentiat cu ceva, cu o grimasa, cu o postura, cu o intonatie. Trecut-au vremurile cand aveam binomul actor-rol, acum scenariul este metempsihotic, ele rostesc si replici de barbati, iar ei si replici de femei.

La Teatrul National din Craiova se lucreaza intens.

Si se lucreaza bine.

iluzii2

Sursa imagini: www.tncms.ro.