Romania naturala

Am primit saptamana trecuta o invitatie care m-a atras si careia i-am dat curs. World Wide Fund Romania si Garanti Bank au lansat in Piata Mihai Viteazul din Craiova o expozitie de fotografie realizata de Dan Dinu, intitulata Romania salbatica si dedicata unor locuri nu foarte atinse de mana omului, din 13 parcuri nationale ale Romaniei si din rezervatia Delta Dunarii.

La mini-evenimentul petrecut in Sala Maura a restaurantului Minerva (prilej cu care mi-am adus aminte ce frumoasa e) m-am lamurit ce isi doresc organizatorii: natura e importanta; natura trebuie cunoscuta; natura trebuie protejata. Inca de la inceput am avut niste obiectii, care mi-au aparut pur si simplu involuntar in minte, nu dintr-un reflex gicacontrist.

Prima, mai degraba bascalioasa, s-a referit la numele proiectului. Romania e salbatica din multe puncte de vedere, asa ca un titlu ar fi fost mai sugestiv in privinta intentiilor celor care si-au dedicat energii si timp pentru a-l realiza. Tocmai pentru ca a existat o astfel de investitie emotionala, una dintre tipele cu care am stat de vorba nu a gustat gluma, desi eu tot consider ca e decent de amuzanta.

A doua obiectie are radacini adanci si m-a preocupat mai mult. Izvoraste din urmatorul rationament:

1. Axioma – prezenta masiva a omului dauneaza naturii.

2. Fapt – daca omul afla de un loc, devine interesat de el.

3. Fapt – daca un om e interesat de un loc, se duce sa-l vada.

4. Fapt – daca se duce un om, dupa aceea se duc mai multi.

5. Fapt – daca se duc mai multi, se axtiveaza axioma de la punctul 1.

Concluzie: Ce rost are sa faci cunoscute niste locuri cand vrei sa le protejezi de iresponsabilitatea umana?

La aceasta intrebare, pe care nu m-am sfiit s-o adresez, mi s-a raspuns pe larg, cu argumente la care o oaresice lipsa de vigoare logica a fost compensata de pasiunea cu care au fost exprimate.

Oricum, m-am linistit cand am ajuns la expozitia propriu-zisa (care, apropo, mai sta in Craiova pana pe 9 octombrie). Imaginile variaza, de la o frumusete standard, de calendar de perete, la una aparte care imbina poezia cu documentaristica intr-un mod foarte reusit, impresia intarita si de explicatiile pe care artistul insusi ni le-a oferit fara zgarcenie.

Cat timp am petrecut acolo si cat am apucat sa vad zilnic in tranzit spre serviciu, am constatat ca, desi ocupa o zona larga din Piata Mihai Viteazul, nu starnesc decat un interes sporadic din partea trecatorilor, asta in conditiile in care, la doar cateva zeci de metri, vad ochi aprinsi si glande salivare activate constant la vederea rochiilor si telefoanelor de pe A.I. Cuza. Nu-i vad pe aceia care ravnesc cu asa ardoare la bunuri materiale ostenindu-se pe versantii Domogledului, ca Dan Dinu, asa ca pot sa stau linistit.

Dragos a fost alaturi de mine la lansarea acestei expozitii.