De vreo cativa ani incoace, dupa ce se da premiul Nobel pentru literatura, ma reped sa citesc ceva de autorul respectiv, mai ales ca de cele mai multe ori e vorba de nume de care habar n-aveam. Anul acesta nu a facut exceptie in aceasta privinta, castigatoare fiind belarusa Svetlana Aleksievici, care e mai degraba jurnalista decat scriitoare, ceea ce n-a facut decat sa-mi sporeasca interesul.

Cartea care a constituit pledoarie pentru decizia suedezilor a fost Dezastrul de la Cernobil. Marturii ale supravietuitorilor. Inca din titlu mi s-a intrezarit o dilema:

Daca e vorba despre declaratii ale unor persoane reale, unde mai e contributia scriitoarei?

Daca nu sunt spusele unor oameni in carne si oase, de ce li se mai spune „marturii”?

Aceasta dilema s-a accentuat pe masura ce am inaintat prin acest amalgam tulburator de voci. Detalii tehnice despre explozia reactorului de la Cernobil se gasesc cu duiumul, ca si statistici si studii despre efectele nocive ale radiatiilor, insa nu cred sa fi avut vreodata parte de o paleta atat de patrunzatoare de reactii psihologice dupa vreun dezastru, de orice fel, nu neaparat dupa acest groaznic eveniment.

Sunt voci multe in aceasta carte, diferite din punct de vedere al educatiei, perspectivei sau intensitatii traumei. Cateodata sunt incoerente, tocmai pentru ca nu stiu decat franturi, cateodata sunt cinice, tocmai pentru ca s-a pierdut speranta in umanitate, cateodata sunt ridicole, pentru ca nu mai stiu pe ce lume traiesc.

Ce le uneste, insa, este tonul soptit. N-am simtit niciodata vreo revolta din aceea arzatoare, o patima a diatribei, ceva sa arate ca oamenii sunt gata sa stranga de gat pe nenorocitii datorita carora s-a intamplat dezastrul, sau pe cei care au incercat sa-i musamalizeze urmarile. Am detectat un fatalism, o resemnare, care, prin nu stiu ce procese mentale, mi-a adus aminte de Miorita.

Si revenind la dilema de la inceput, poate ca exact asta e meritul Svetlanei Aleksievici: a slefuit niste marturii reale, asa cum a facut Vasile Alecsandri cu poemul descoperit de Alecu Russo, si le-a dat stralucirea poetica sinistra care te tine lipit de paginile cartii pana la final.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca mi-a plecat urechea la soaptele durerii.