Inca un regizor chinez de calibru greu mi s-a dezvaluit printr-o creatie de tinerete. De data aceasta este vorba despre Wong Kar Wai – un virtuoz al imaginii si al montajului, caruia nu ii lipseste nici subtilitatea psihologica, desi aceasta se manifesta altfel decat cea a lui Ang Lee.

Do lok tin si (Fallen Angels) este un film care are mai degraba personaje decat poveste: un asasin platit blazat care colaboreaza pe nevazute cu o tipa care il adora de la distanta, un mut care fura afacerile oamenilor in timpul noptii si alte cateva mai putin importante.

Fata de restul peliculelor lui Wong Kar Wai pe care le-am vazut, in cazul de fata am simtit excese: de bizarerie, de stridenta, de unghiuri de filmare, de aici si deductia ca ar fi o creatie de tinerete, in care cineastul experimenta, explora, indraznea peste masura, tocmai pentru a vedea pana unde isi poate duce stilul.

Asta nu inseamna ca este un film mai slab decat celelalte. Trebuie doar receptat un pic altfel, intr-un mod mai senzorial.

Daca in anumite privinte Ang Lee si Wong Kar Wai difera enorm, un aspect ii aduce impreuna: profunda intelegere a trairilor si relatiilor umane si a barierelor care se ridica in calea acestora. Dupa ce Do lok tin si se termina si ti se mai estompeaza putin brutala poezie audio-vizuala la care ai fost supus, intelegi ca toata aceasta constructie rocambolesca a fost despre a suferi din iubire si a te mantui prin iubire.

Mai si razi la filmul lui Wong Kar Wai; nu in hohote, mai degraba pufnind pe nas cand si cand. Nu poti sa ceri, insa, mai mult, si asa, cu fiecare scena, primesti un cadou estetic aparte.