Un sancturar încă trainic

De-a lungul anilor, Filarmonica ”Oltenia” din Craiova a devenit un fel de sanctuar pentru mine.

Mă simt bine acolo.

Bine primit, bine tratat, iar calitatea spectacolelor e o constantă binevenită, într-o lume de variabile, cele mai multe neplăcute.

În cadrul acestui sanctuar, un ritual aparte este Concertul de Anul Nou, care marchează cumva debutul clar al unei noi aventuri culturale de 365 de zile.

La finele lui 2023, acest sanctuar s-a aflat sub asediul unor forțe exterioare, însă a fost salvat de o mobilizare exemplară a comunității.

Însă senzația că tot ce a fost clădit cu trudă și dedicare se poate nărui din cauza unor interese meschine mi-a strecurat în suflet îndoiala că mă voi putea bucura pe deplin de acest concert.

Speranța a ridicat rapid capul, însă, pentru că, de îndată ce m-am văzut în sala filarmonicii, am constatat că e plină ochi. Iar aceasta a fost doar prima seara din trei cu același nivel de interes din partea publicului.

Mai mult, am simțit din partea muzicienilor orchestrei o poftă de a cânta pe care aș numi-o de-a dreptul acerbă, fapt cu atât mai meritoriu, cu cât cei mai mulți dintre ei veneau după un extenuant și entuziasmant turneu în China.

În general, Concertul de Anul Nou de la Craiova urmează modelul celui faimos de la Viena, dar nu ad literam, ci împodobindu-l cu diverse compoziții suculente și nu neapărat de pe tărâmul valsurilor și polcilor.

De data aceasta, am simțit o neobișnuit de mare apropiere tematică de cel vienez, dar asta nu a fost un neajuns, ba dimpotrivă, mi-a făcut cunoștință cu unele creații savuroase și sugestive, precum Polca-Mazurcă ”Libelula” și Polca Moulinet de Josef Strauss sau Uvertura operei ”Nevestele vesele din Windsor” de Otto Nicolai (abia aștept Festivalul Shakespeare din 2024!).

Bineînțeles, nu au lipsit șlagăre consacrate ale lui Johann Strauss-Fiul, precum Polca ”Tritsch-Tratsch” sau Valsul ”Dunărea Albastră”, care a stârnit un efect de undă printre spectatori.

Pretutindeni în sală, capete se lăsau purtate dintr-o parte într-alta de valurile armonioase ale acestei capodopere.

Nu ar fi trebuit să mă surprindă această inspirată întoarcere la origini, pentru că dirijor al concertului a fost austriacul Frederic Pfeiffer (o fi neam cu preafrumoasa Michelle?)

Inițial, a arborat o mină încruntată, de parcă ar fi însăși chintesența opoziției manifestate de țara sa față de intrarea României în Schengen.

N-a fost decât o manevră, pentru că, pe parcurs, s-a destins și ne-a destins pe toți, totul culminând cu Valsul ”Sânge vienez” al lui Strauss-Fiul, când toate diferențele lingvistice și culturale s-au șters și a fost fratele nostru.

Vorba ceea: Sângele apă nu se face.

Iar la momentul emblematic concertului, adică la săltărețul Marș Radetzky, ne-a tratat pe noi, spectatorii, nu ca pe o masă de manevră, ci ca pe veritabili membri ai orchestrei.

Ca urmare, la finalul spectacolului, ne-a invitat și pe noi să ne ridicăm, în același timp cu muzicienii filarmonicii.

Așa am început noul an.

Împreună.

Credit foto: Pagina oficială a Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova.

2023 va fi un an săltăreț

Prima petrecere e mai formală, cu oameni îmbrăcați sobru, program standard, de calitate, dar neabătut în formula lui.

Un ritual util și frumos.

Acesta a fost Concertul de Anul Nou de la Viena.

A doua petrecere este mai destinsă, cu doamnele etalând culori după preferințe, cu domnii mai slăbind nodul la cravată, cu un program de aceeași calitate, dar mai exuberant, păstrând însă liniile celei dintâi.

Acesta a fost Concertul de Anul Nou de la Craiova.

Iar dacă anul va sta sub semnul programului acestui spectacol, atunci mă încumet să spun că 2023 va fi unul săltăreț.

Uvertura din Liliacul sau Polca Tic-Tac de Johann Strauss-Fiul – te îmbie să te miști.

Uvertura operetei Cavaleria ușoară de Franz Suppe – te îmbie să te miști mai repede.

Valsul patinatorilor de Emile Waldteufel – te îmbie să te miști armonios (bașca faptul că îți aduce aminte că începe campionatul european în curând).

Fragmente din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski – te îmbie să te miști metodic.

Fragmente din Carmen și Arleziana de George Bizet – te îmbie să te miști și să te învârți și să țopăi.

La boda de Luis Alonso de Geronimo Gimenez – te îmbie să pui flecuri la pantofi, ca să îi auzi când te miști.

Dansul ungar nr. 5 al lui Johannes Brahms – dacă nici ăsta nu te îmbie să te miști, atunci ai probleme cu sistemul locomotor (porcușorii și lupul, bineînțeles!).

Dunărea Albastră de Johann Strauss-Fiul – te îmbie să te miști legănat, acceptând fluxurile și refluxurile vieții cu grație.

Marșul Radetzky de Johann Strauss-Tatăl – te îmbie să aplauzi și să te pui în mișcare, lumea și anul 2023 au nevoie de tine.

Iar dacă toate aceste argumente nu vă sun suficiente în a-mi accepta previziunea, atunci trebuia să-l fi văzut pe dirijorul Tiberiu Soare și energia sa debordantă, care m-a pus pe gânduri:

Parcă nu reușisem să inventăm un perpetuum mobile, nu?

Iar dinamismul său s-a împrumutat în mod vizibil și membrilor orchestrei Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova, iar de la ei, la noi, publicul care a umplut sala de concerte nu doar într-o seară, ci în trei la rând.

Credeți-mă când vă spun.

2023 va fi un an săltăreț.

Imaginile sunt surprinse de Daniel Botea, neabătut cronicar vizual al evenimentelor frumoase din Craiova.

Primul pas la Viena, al doilea la Craiova

De ceva timp, conștientizarea mea întru faptul că Pământul a mai efectuat o mișcare de revoluție în jurul Soarelui are loc în doi pași.

Primul este Concertul de Anul Nou de la Viena, care e ca senzația acea tare pe care o încerci deschizând geamul într-o dimineață de iarnă. După ce mintea a fost îmbuibată de petarde cu o seară înainte, eleganța de a colo e ca o purjare sufletească.

Însă trezirea definitivă, dușul rece, contactul nemijlocit cu muzica, are loc la Concertul de Anul Nou de la Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

Ca masa de Revelion a românilor, spectacolul este garnisit cu de toate, iar ediția din debutul lui 2022 nu a dezmințit această tradiție a îmbelșugării artistice.

N-au lipsit compozițiile ca o punte cu evenimentul de la Musikverein, precum Polka Tristsch-Tasch sau Marșul Radetzky ale dinastiei Johann Strauss, dar nici unele neaoșe și săltărețe, precum Hora staccato de Grigoraș Dinicu sau hora din Trei dansuri românești de Theodor Rogalski.

Să ridice mâna cine n-a făcut niciodată confuzia între Dunărea Albastră a lui Johann Strauss Fiul și Valurile Dunării de Iosf Ivanovici (a mea e sus deja). Cei de la Filarmonica din Craiova au avut înțelepciunea de a ne ajuta să lămurim acest minunat duel, incluzându-le pe amândouă în program.

Au fost momente când am simțit împunsătura lui Eris, zeița discordiei, încercând să-mi dau seama care îmi place mai mult, dar m-am prins rapid că sunt în dilema lui Paris și că n-are sens să încep un Război Troian în propriu-mi cap, mai ales când în schemă a apărut și superbul Vals nr 2 din Suita a II-a de jazz a lui Dmitri Șostakovici.

Dacă e să trimitem semnale în Univers, menite să demonstreze altor posibile forme de viață că nu suntem doar o specie belicoasă și consumistă, cu acest triumvirat avem șanse să căpătăm până și bunăvoința klingonienilor.

Desertul se servește de obicei la final, dar acum a fost presărat pe tot cuprinsul concertului și a constat din porții gustoase precum Uvertura operei Coțofana hoață de Gioacchino Rossini, Can Can-ul din Orfeu în Infern al lui Jacques Offenbach (e veselie mare acolo jos, nu credeți?), Intermezzo din opera Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni, Bacchanale din opera Samson și Dalila de Camille Saint-Saens sau Uvertura operei Ruslan și Liudmila de Mihail Glinka.

Câteva cuvinte despre dirijorul Bogdan Vodă.

Că dă dovadă de o admirabilă dăruire, știam.

Că la un astfel de concert special consumă și mai multă energie, știam.

Dar, având în vedere că, la cererea unui public flămând și însetat de muzică bună, spectacolul se ține trei seri la rând, nu pot să nu trimit un gând de îngrijorare față de soarta acestui om care slujește arta muzicală cu o așa abnegație.

Dintre multiplele suplimente smulse orchestrei filarmonicii craiovene de un public entuziast s-a numărat și Polka Pizzicato a lui Johann Strauss Fiul, o compoziție redată pe bază de ciupituri.

Așa să fie și acest val 5 al pandemiei de Covid.

Față de mușcăturile hulpave ale precedentelor ofensive ale virusului, sper ca acesta doar să ne ciupească și să ne lase să trăim frumos și bine.

Că motive avem.

Vezi tot ce am scris mai sus.

Imaginile sunt surprinse de tovarășul meu de audiții și aplauze, Daniel Botea.