Actriță de o grație desăvârșită, Deborah Kerr a avut o carieră care se confundă cu Epoca de Aur a Hollywood-ului și aparține unei ilustre și triste galerii, a oamenilor de film remarcabili (Richard Burton, Peter O’Toole, Alfred Hitchcock sau, mai recent, Amy Adams sau Glenn Close) care, în ciuda unui puhoi de nominalizări, nu au câștigat niciodată un Oscar.

Aș petrece mult timp rememorând fiecare rol deosebit al său, însă acesta din The Innocents îi relevă în mod suprem talentul imens.

Inspirat din povestirea The Turn of The Screw a lui Henry James și sursă de inspirație la rându-i pentru The Others al lui Alejandro Amenabar, filmul regizat de Jack Clayton o urmărește pe o guvernantă a unor orfani dintr-un conac englezesc un pic izolat, care observă treptat imagini stranii, comportamente stranii și apariții stranii.

Superbă ilustrare cinematografică a romanului gotic al secolelor trecute, The Innocents îi bifează canoanele din punct de vedere audio-vizual (umbre, zgomote, ferestre deschise), însă îl depășește cu mult în ceea ce privește latura umană.

Aproape fiecare cadru o urmărește pe Deborah Kerr, iar interpretarea pe care o vedem este magia artei actorului în două manifestări fundamentale.

Pe de o parte, vedem transformarea din entuziasm sfios și maniere indulgente înspre o mai pronunțată asprime, hotărâre și chiar un dram de duplicitate. Nimic strident, evoluția este lină și niciodată definitivă.

Pe de altă parte, deoarece filmul nu trenează și nu slăbește ritmul suspansului și al ororilor reale sau închipuite, panoplia de reacții ale protagonistei este atât de vastă, încât s-ar putea face un catalog al expresiilor figurii omenești doar cu chipul său.

Cei doi copii, jucați de Pamela Franklin și Martin Stephens, întregesc prin înfățișările și prestațiile excelente ambiguitatea acestei pelicule, la al cărei scenariu a contribuit și Truman Capote.

Indiferent cum îl apuci, The Innocents îți fuge printre degetele înțelegerii ca o nalucă.

Îl poți recepta exclusiv prin prisma supranaturalului, dar nu e suficient.

Îl poți recepta exclusiv prin prima psihologicului, dar nu e suficient.

Mai ales că poți bifurca atenția – ori spre guvernantă, ori spre copii.

În oricare dintre aceste cazuri, pentru cinefilul care nu își reprimă emoțiile și știe să le savureze, The Innocents este un deliciu.

Care mă întoarce iar la vorbele nemuritorului Will:

There are more things in heaven and earth, Horatio,

Than are dreamt in your philosophy.