25 reasons the Rock still rocks

By Iulian in Filme 0 Comment

The Rock al lui Michael Bay a apărut acum 25 de ani și, din marea masă a filmelor de acțiune specifice anilor ’90, încă prezintă numeroase motive de a fi catalogat ca divertisment de calitate, cu scăpărări de umor și inteligență.

1. Sean Connery cu plete dalbe exclamând mirat: ”The Rock ish a tourisht attracshon?!”.

2. Alcatraz – insula și închisoarea care o adăpostește au un farmec lugubru aparte și un aer de inaccesibilitate perfect adecvate gravității evenimentelor în desfășurare.

3. Aerul nevrotic și stângaci al unui Nicolas Cage aflat la apogeul carierei.

4. Discuția de pe hol dintre oficialii jucați Philip Baker Hall și John Spencer, excelent mecanism narativ de a introduce personajul lui Sean Connery în scenă.

5. Cadrul fugitiv prin care ni se arată că Sean Connery citea Shakespeare și Sun Tzu.

6. Nicolas Cage prezentându-se drept Stanley Goodspeed, iar Sean Connery replicând ”But of courshe you are”.

7. Sean Connery murmurând citatul ”Timeo Danaosh et dona ferentesh”, iar Nicolas Cage traducându-l cu o satisfacție exagerată.

8. Nicolas Cage sugerându-i lui Sean Connery o noua tunsoare.

9. Dăruirea profesională a frizerului care o realizează.

10. Strângerea de mână dintre Sean Connery și John Spencer.

11. Urmărirea din San Francisco, un oraș pitoresc, ale cărui coline sunt ideale pentru temporare decolări de mașini puternice.

12. Senzația de neliniște de fiecare dată când vezi bilele alea de sticlă conținând gazul ucigaș.

13. Psihopații interpretați de Gregory Sporleder și Tony Todd, adevăratele pericole din film.

14. Confruntarea verbală dintre Michael Biehn și Ed Harris.

15. Sean Connery ținându-i lui Nicolas Cage discursul motivațional: ”Your <<besht>>! Loshersh alwaysh whine about their besht. Winnersh go home and fock the prom queen!”.

16. Orice scenă intensă, indiferent de cât de ridicolă ar fi.

17. Nicolas Cage desfăcând baierele enervării asupra lui Sean Connery.

18. Sean Connery spunându-i cu seninătate lui Ed Harris: ”Pershonally, I think you’re a focking idiot”.

19. Superbul zâmbet abia schițat al lui Ed Harris, jumătate amuzat, jumătate impresionat, auzind asta.

20. Duelul de citate dintre cei doi.

21. Modul cum e folosită sau menționată melodia Rocketman a lui Elton John pe parcursul filmului.

22. Coloana sonoră de excepția (oare a câta?) a lui Hans Zimmer.

23. Faptul că filmul are onestitatea de a arăta că autoritățile americane nu ezită să îți bată joc de veterani sau să mintă populația cu nerușinare.

24. Multe alte replici ale lui Sean Connery și Nicolas Cage.

25. Un domn apropiat mie urma să viziteze San Francisco, l-am bătut la cap să nu care cumva să rateze Alcatrazul, iar la întoarcere era încântat de experiența de a fi fost pe…

THE ROCK.

Un film care a îmbătrânit ca vinul

By Iulian in Filme 0 Comment

Există filme care se acresc odată cu trecerea timpului, însă The Truman Show nu este unul dintre ele.

Când a apărut, acum mai bine de douăzeci de ani, avea un gust tare şi înţepător, de Tămâioasă cu un grad ridicat de aciditate, recomandat pentru consum imediat, ca orice vin alb.

După două decade în care tehnologia şi mentalităţile au evoluat (sau involuat, după preferinţe), filmul, regizat de Peter Weir cu măiestria unui oenolog de cea mai înaltă clasă şi îmbogăţit precum minunata licoare de Porto de scenariul strălucit al lui Andrew Niccol, se prezintă precum un vin roşu grandios, cu un buchet de sensuri atât de actuale şi pregnante, încât te înfiori ca şi cum taninurile ţi-ar invada nemilos cavitatea bucală.

Dezgolirea existenţei cotidiene, publicitatea insidios integrată acesteia, irezistibila atracţie faţă de vieţile altora, dispariţia intimităţii, bugete incomensurabile alocate divertismentului sunt arome foarte familiare, nu-i aşa?

Trăirile gustative imediate sunt potenţate de antiteza celor doi actori principali: nevrotismul hilaro-trist al lui Jim Carrey şi caracterul demiurgic reţinut al lui Ed Harris, la care adăugăm subtila manifestare a Laurei Linney.

Post-gustul este acela care copleşeşte, însă. Să simţi că, şi după o perioadă de maturare considerabilă, o peliculă a intuit cu atâtă înfricoşătoare claritate mecanismul iluziilor care ne compun existenţa este un gând care persistă, nu pe limbă, ci direct în cortex.

Latinii aveau o vorbă mare:

In vino veritas.

The Truman Show este un astfel de vin.

Scoateţi-l din beciul uitării, lăsaţi-l să respire pe noile ecrane şi delectaţi-vă cu gustu-i vizionar.