Enigme eduardiene

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Cel mai recent spectacol de la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova a prezentat (dar nu și descifrat, ce farmec ar avea?) enigme, mai precis unele formulate muzical de compozitori cu prenume de Eduard.

Cea mai mare parte a concertului a fost dedicată Variațiunilor ”Enigma”, op. 36 ale lui Edward Elgar.

Nu știu, e încă o enigmă pentru mine, dar acțiunea combinată a titlului și a sonorității mă presdispune deseori spre a explora mental acel domeniu al culturii universale pe care o bucată muzicală clasică îl evocă subtil.

Varietatea acestei selecții m-a purtat, astfel, prin fel și chip de mistere neelucidate ale omenirii, iar gazdă a tuturor acestor episoade de documentar cel puțin la fel de bun precum cele ale BBC-ului a fost dirijorul Radu Zaharia.

O secvență a avut ceva de zbor, de incursiune în văzduh, așa că am admirat grandioasele contururi de la Nazca, al căror rost e încă discutat între specialiști.

O altă secvență, jucăușă, m-a purtat cu gândul la Manuscrisul Voynich, ale cărui desene pitorești și scrieri ciudate încă sunt o provocare pentru istorici și criptografi. Iar acea sonoritate glumeața despre care vorbeam a inclus și ipoteza că e o farsă erudită din partea celui căruia îi poartă numele.

Niște pasaje muzicale mai tensionate m-au purtat pe coridoarele încă neexplorate așe Mormântului Primului Împărat al Chinei, același despot genial care și-a făurit o armată de soldați de teracotă, ca să îl slujească în viața de apoi.

Iar momentele astrale ale acelorași Variațiuni ”Enigma” au exprimat sugestiv acea tendință pur umană de a privi către stele și a le înțelege, aspirație și necesitate care au dus atât la monumentalul Stonehenge, cât și la concisul Disc Nebra.

N-a lipsit, însă, cea mai mare enigmă dintre toate, adică întortocheatul labirint al sufletului omenesc, redat în complexitatea Concertului în La minor pentru pian și orchestră, op. 16 al lui Edvard Grieg, care a avut-o în prim-plan pe artista Maria Diana Petrache.

Când duioasă, când exaltată, când discretă, când decisă, această compoziție n-a oferit răspunsul definitiv a ce anume ne face oameni, dar a fost un îndemn în a nu abandona niciodată această enigmă.

Iar prin muzică avem o posibilă cheie a descifrării ei.

Sursă imagini din timpul concertului: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

Șase fete dezghețate și Peer Gynt

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Dacă am ajuns cu cele șase fete dezghețate la teatru, atunci era neîndoios că voi ajunge cu ele și la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova.

Cu un pic de noroc și de sincronizare, această incursiune pe tărâmul muzicii s-a produs prin intermediul compoziției Peer Gynt a lui Edvard Grieg, bazată pe piesa cu același titlu de Henrik Ibsen.

Încă dinainte de ajunge la spectacolul cu pricina, le-am avertizat că există șanse mari ca unele dintre ele să nu rezoneze cu astfel de muzică, ba chiar să se plictisească, așa că le-am îndemnat să considere totul un exercițiu de răbdare sau un experiment.

Astfel de reacții negative au fost reduse, așa cum veți putea citi mai jos.

Înainte de ajunge la părerile lor, o să sintetizez eu însumi impresia produsă de ceea ce s-a desfășurat în ochii, urechile și mintea mea.

Nu cred că se poate găsi vreo pledoarie mai convingătoare că muzica este o neîntrecută însoțitoare a unei povești. Este precum Sam pentru Frodo, neabătut și statornic sprijin, chiar și în cele mai delicate momente.

Tot ceea ce declama Demeter Andras își găsea o minunată expresie în muzica interpretată de orchestră, astfel că până și unor fetițe de vârsta lor nu le-au scăpat semnificațiile emoționale ale episoadelor din spectacol, chiar dacă anumite subtilități interpretative sau arhaisme din limbaj le-au fost greu accesibile.

Referitor la prestația actorului, mă declar profund impresionat de dicția și expresivitatea sa, pe care le-aș vrea regăsite și pe scenele craiovene pe unde se practică arta dramaturgică.

Și, fiindcă orice concert simfonic are întotdeauna un protagonist în persoana dirijorului, amicul Daniel le-a recomandat fetelor să îl urmărească atent pe Sliven Simeonov, pentru a-i vedea reacțiile.

Așa cum mi s-a întâmplat și mi se întâmplă și mie, au fost fascinate de efortul pe care l-a depus, întrebându-mă cu acel scepticism sănătos pe li-l încurajez:

– Auzi, el chiar făcea ceva sau se prefăcea?

Am încercat să le explic, cu limitele-mi de profan, cum anumite părți ale orchestrei ridicau sau reduceau intensitatea sonoră la gesturile sale.

– Ahaaaa!

Dar destul despre mine, hai să vedem cum au receptat fetele cele istețe Peer Gyunt de Edvard Grieg.

Ca și la Năpasta, după încheierea spectacolului, le-am dat să completeze o fișă cu anumite întrebări, pe care le-am centralizat mai jos.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la spectacol și de ce?

Totul, pentru că a fost frumos.

Mi-a plăcut cel mai mult doamna de la final, pentru că e foarte talentată.

Mi-a plăcut atunci când a cântat frumos doamna la final, pentru că avea un ritm care era uneori tare, uneori încet.

Mie mi-a plăcut contrabasul, pentru că se auzea frumos la cântecele triste.

Mi-a plăcut cel mai mult când a intrat doamna.

Mi-a plăcut muzica (de pe fundal), pentru că era faină.

Ce ți-a plăcut cel mai puțin la spectacol și de ce?

Nimic, mi-a plăcut tot.

Mi-a plăcut cel mai puțin când nu cântau tare, pentru că era plictisitor.

Mi-a plăcut tot.

Mi-a plăcut totul.

La început nu mi-a plăcut, apoi a devenit din ce în ce mai interesant.

Nu mi-a plăcut domnul acela, adică vocea.

Ce instrumente ai remarcat?

Violoncel, contrabas, trianglu, vioară, tobă, vocal.

Trianglul.

Vioară, tobă, talgere, contrabas.

Contrabasul mi-a atins inima.

Vioara.

Trianglul, vioara, contrabasul și microfonul (dacă se pune).

Scrie o poveste de o frază sau două care să aibă drept coloană sonoră spectacolul acesta.

Mama sa a murit. Apoi s-a îmbogățit.

A fost odată ca niciodată o femeie care și-a pierdut iubitul.

Era un băiat și i-a murit sora, n-avea slujbă și a rămas singur, fără nimeni.

A fost odată un băiat care era fericit cu mama lui, dar timpul a trecut și ea s-a stins. El a fost trist, dar după aceea s-a îmbogățit.

A fost odată ca niciodată un prinț care încerca să își găsească prințesa perfectă. Și îi era greu să își găsească prințesa, pentru că el nu avea mulți bani, era un văcar.

A fost odată un văcar care a devenit prinț și a întâlnit o prințesă, au fost împreună și apoi s-au despărțit.

Se pot extrage și niște concluzii din aceste răspunsuri.

Soprana Renata Vari are de ce să fie mulțumită, intrarea în scenă și prestația sa nu au trecut neobservate, dimpotrivă.

Faptul că trianglul, acest instrument atât de umil în sine, a fost remarcat de cele mai multe dintre ele este ca o fabulă despre contribuția fiecăruia dintre noi, indiferent de cât de importanți suntem sau credem că suntem.

Și nu e o întâmplare că trianglul a fost vedetă în așa mare măsură, pentru că are contribuție esențială în bucata muzicală dedicată banilor. Clinchetul său reda impecabil acea rostogolire a gologanilor care a sucit minți de milenii încoace. Pe mine, unul, m-a trimis cu gândul și la Ka-Ching! a Shaniei Twain.

Însă, ce mai important aspect pe care l-am desprins din mărturiile fetelor celor istețe, cel care mă impresionează și mă încântă, este modul cum au putut să aprecieze un spectacol, care, în esență, este foarte trist.

Grecii antici numeau asta catharsis.

Eu o numesc simțire.

Cu o excepție, imaginile au fost surprinse de colegul Daniel Botea, care ne-a fost și vecin de audiere.

Travelling on music notes

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

De regulă, a găsi un titlu pentru articol este o provocare aparte, una menită a armoniza concizia cu exprimarea plastică.

Acum, însuși proiectul sub egida căruia s-a desfășurat cel mai recent concert de la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova mi-a furnizat exact ce aveam nevoie – Travelling on Music Notes.

Aducând împreună orchestra craioveană și Sinfonietta din Vidin a vecinilor de peste Istru, spectacolul s-a ridicat la înălțimea declarației sale turistice.

A debutat cu „Codex Brassoviensis” pentru orchestră de coarde de Dan Dediu, căci merită să ne cunoaștem în primul rând patria, nu-i așa?

Apoi, ca dintr-un cufăr de poveste, scena a înflorit auditiv, cu Suitele op. 46 și op. 55 pentru orchestră din capodopera Peer Gynt a lui Edvard Grieg. Încă de la expozițiunea muzicală, exploatată copios de cinematografia animată, am simțit că, dacă Vladimir Propp ar fi ales să își ilustreze muzical ideile despre structura basmului, așa trebuie să o fi făcut.

Fiecare bucată îmi trezea asocieri ample, ca o carte dintre acelea care m-au fascinat în copilărie, care, deschizându-se, lăsau să răsară o formă tridimensională, sugestivă pentru momentul acțiunii.

Însă, aș fi ipocrit să nu recunosc că Boleroul lui Maurice Ravel a fost motivul cel dintâi care m-a purtat către sala filarmonicii prin ploaia măturând străzi deprimant de pustii.

Pentru că era prima dată când l-aș fi ascultat pe viu.

Am crescut cu această compoziție, cu legenda care o înconjoară, cu Torvill și Dean la Sarajevo în 1984, cu Maya Plisețkaia și dansul ei frânt sau cu posibilele conotații sexuale pe care mi le-a sugerat domnul V., cel mai mare cunoscător de muzică clasică pe care mi-a fost să îl întâlnesc.

Prin toate acestea și prin multe altele mi-a călătorit mintea în timp ce mă bâțâiam ușor pe ritmul muzicii și urmăream cum plenul reunit al celor două orchestre, condus de dirijorul Bogdan Vodă, adaugă strat sonor peste strat sonor și clădește această spirală către apogeul ei.

Ce mi-a oferit în exclusivitate expunerea directă la Bolero a fost desenul clar al adăugirilor muzicale.

Acum e un flaut, apoi sunt două.

Acum intră o trompetă, mai târziu e o cohortă întreagă.

Acum apare fugitiv xilofonul, pentru a deveni ulterior o prezență constantă.

Un exercițiu ca de IKEA muzicală, care a făcut din calea de întoarcere pe aceleași străzi deprimante, măturate de ploaie, o plăcere indescriptibilă.

Imaginile sunt surprinse de amicul Daniel Botea, pe care m-am bucurat să îl revăd la acest concert superb și desfășurat în condiții de siguranță sanitară.