În caz că ați uitat, Tom Cruise alias Omul Care Face De Toate La O Etate Neverosimilă face parte din FMI, adică Forța Misiune Imposibilă (IMF în engleză, în original), o organizație care rezolvă chestiunile care până și meseriașilor din CIA li se par greuțe.

Iar acum e groasă rău.

Inamicul care planează asupra mapamondului este o Entitate de Inteligență Artificială, care a devenit conștientă de sine și nu prin postare de selfie-uri la fiecare colț de stradă, ci prin infiltrarea tuturor sistemelor vitale ale lumii moderne.

Ca urmare, s-a născut și o cursă între marile puteri de a pune mâna pe cheile care o controlează.

Blockbuster de vară, blockbuster de vară, dar Mission Impossible – Dead Reckoning Part One are meritul că procedează așa cum se cuvine oricărui produs de cultură.

Reflectă angoasele contemporanilor și ne atrage astfel atenția asupra provocărilor viitorului.

Orice film din seria Mission Impossible funcționează după o schemă bine definită, aproape hegeliană.

Acțiune – Interacțiune – Reacțiune.

Nici acesta nu face excepție, dar n-am putut să nu remarc o pondere superioară a acțiunii în raport cu interacțiunea.

E drept, încă există schimburi de replici simpatice în Tom Cruise și colaboratorii săi, dar, în general, personajele apar grăbit în scenă și nu prea apucăm le deslușim motivațiile.

Un neajuns minor, pentru că e vară, iar filmul regizat de Christopher McQuarrie e ce trebuie, adică turism potențat de adrenalină și inventivitate.

Dacă nu vă ajunge urmărirea bipedă din Abu Dhabi sau cea motorizată din Roma, aveți răbdare până la secvența trenului care străbate Alpii austrieci.

E senzațională.

Cred că în următoarea producție, Ethan Hunt se va înhăma la suprema provocare – să călătorească de la Timișoara la București cu o garnitură de CFR Călători și să dezamorseze bomba biochimică dintr-un WC fără încuietoare.

Rămas același atlet desăvârșit și credibil, Tom Cruise își îngăduie aici să își arate vârsta. Nu fizic, ci mai degrabă emoțional, printr-o melancolie a anumitor momente, când veteranul care apără lumea de proprii demoni se întreabă oare unde vor duce toate acestea.

Îmbătrâniți, dar la fel de simpatici sunt tovarășii de peripeții Ving Rhames și Simon Pegg. Lor li se adaugă Rebecca Ferguson cu același aer misterios care i-a servit atât de bine în Dune, Pom Klementieff (Mantis din Guardians of the Galaxy, în caz că n-o recunoașteți fără antene) și privirea ei psihotică, Esai Morales și alura de arhanghel arătos al morții sau Vanessa Kirby și dedublările ei iscusite.

Cea mai simpatică achiziție a distribuției este experta în furtișaguri interpretată de Hayley Atwell. Nu doar că îi dă de furcă serios protagonistului în anumite momente, dar îi și ține isonul în cele mai solicitante scene fizice. În plus, accentul britanic e irezistibil la o femeie ochioasă.

După Indiana Jones and the Dial of Destiny, și Mission Impossible – Dead Reckoning Part One mă îndreptățește să îndemn Hollywoodul să înscrie în patrimoniul imaterial UNESCO meșteșugul acesta de a construi o narațiune estivală care să te ajute să evadezi din cotidian.

Nevoia e veche de când lumea.