Să privim pictura! (CXL)

Fecioara cu pruncul

Dacă aveți copii mici sau care erau de curând așa.

Dacă aveți nepoței.

Dacă sunteți un adult în care un copil mic a căpătat încredere.

Atunci o să înțelegeți senzația tactilă și emoțională pe care am încercat-o de la prima ocheadă aruncată acestei picturi din cadrul expoziției Splendori baroce de la Muzeul Jacquemart Andre din Paris.

Se intitulează Fecioara cu pruncul, iar autor îi este Bartomole Murillo.

Tabloul are un subiect religios, chiar și numai prin faptul că provine dintr-o perioadă când exaltarea catolicismului devenise politică de stat în regatul spaniol, însă frumusețea operei de artă depășește cu mult fruntariile ei ideologice.

Ceea ce vede oricine, oricând, este o mamă care își liniștește copilul care, mic fiind, are o vagă reacție de teamă și se agață de cea care îi este principală sursă de protecție.

Gesturile sunt elocvente, atât al micuțului, cât și al femeii, care adoptă postura universală a liniștirii materne.

Murillo le redă pe toate cu o desăvârșită eleganță a proporțiilor și cu o paletă foarte redusă de culori, potențate de discreta aureolă care înconjoară ambele chipuri, singura referință sacrală dintr-o realizare artistică profund umană.

Să privim pictura! (CXXXV)

Hoinărind prin sălile Muzeului Jacquemart Andre din Paris, am descoperit două superbe picturi renascentiste care au mai multe în comun decât faptul de a fi fost realizate aproape în același timp.

Una este Fecioara cu Pruncul, Ioan Botezătorul și un bătrân de Luca Signorelli.

Cealaltă este Fecioara cu Pruncul, înconjurată de trei sfinți de Andrea Mantegna.

După cum se poate observa, ambele sunt variante de Maesta și impresionează prin frumusețea și pitorescul cu care artiștii o înfățișează pe Fecioara Maria.

Ambele ipostaze atrag atenția prin chipul și psihologia discretă și melancolică a acestui personaj feminin.

Ceea ce nu se poate spune despre Pruncul Iisus, care este reprezentat destul de nenatural, iar eu unul am în minte și alte exemple când bebelușul era de-a dreptul ridicol.

Și nu uitați că aici vorbim de două lumea mari ale lumii artei.

De ce nu le mergea penelul atât de bine când venea vorba de copii?

Să fie oare pentru că în acea perioadă rolul bărbaților în gestionarea bebelușilor era minim spre inexistent, iar ei aveau astfel prea puține repere estetice în această privință?

Posibil.

Să fi fost oare preocuparea pictorilor pentru figura feminină un mod de a aduce un compliment vreunei reprezentante a Evei la care râvneau mai mult sau mai puțin cast?

Nu este exclus.

Să fi fost oare aplecarea către complexitatea chipului Fecioarei Maria un mod de a depăși preocuparea strict dogmatică a comanditarilor tablourilor?

Tot ce se poate.

Multe întrebări, puține răspunsuri clare.

Ceea ce face a le căuta cu atât mai plăcut.