Să ne imaginăm pentru un moment că Sir Christopher Nolan ar fi cooptat de cei de la Pixar să le facă un film în stilu-i binecunoscut.

Fire narative amestecate, inteligență și toate cele.

Dar asta n-ar fi tot.

Pentru scenariu ar fi convocat și Mel Brooks, care are deja o sută de ani.

Dar asta nu ar fi o problemă, umorul e nepieritor.

Nu vom ști niciodată cum s-ar concretiza fantezia mea în cinematografie, dar avem un substitut foarte elocvent în plan ludic.

Acesta este jocul Day of the Tentacle, realizat de Tim Schafer și Dave Grossman în 1993 și refăcut excelent în 2026.

Este continuarea unui alt produs de gen, Manic Mansion, dar legătura dintre ele nu este indispensabilă.

Povestea este cam așa (remarcați aproximarea, pentru că jocul este prea aiurit în cel mai bun sens al cuvântului, să fie rezumat adecvat):

În casa agitată care dă titlul jocului predecesor au loc experiemente dubioase, iar niște tentacule de caracatiță, devenite conștiente de sine după expunerea la niște substanțe nasoale deversate în zonă pornesc într-un amplu proiect de cucerire a lumii.

Pentru a preveni dezastrul ecologic inițial, un profesor cam țăcănit pune de-o mașină a timpului și îl trimite pe nepotu-su, împreună cu doi amici ai celui tânăr, în urmă cu o zi.

Dar lucrurile merg prost, iar dacă nepotul rămâne în prezent, unul dintre celelalte personaje ajunge în același loc în trecut, pe vremea lui Washington și Jefferson, iar celălalt, o ea, în viitor, când tentaculele deja conduc lumea, iar oamenii sunt o specie decăzută, pe care de extincție.

Și-acum începe distracția.

Urmând mecanismul oricăui joc Adventure (zis odinioară Quest), cele trei personaje trebuie să rezolve situații de tot felul, ca să revină acasă, dar și să pună capăt planului malefic al bucăților de caractiță.

O acțiune din trecut are efect în prezent, pentru ca obiectul astfel rezultat să fie folosit în trecut. Ingeniozitatea situațiilor și gagurilor astfel rezultate e demnă de un Inception haios, iar schimburile de replici au hazul și caracterul ireverențios dintr-un Spaceballs sau Robin Hood: Man in Tights.

Exemplu este partea cu personalități adulate precum Washington, Jefferson sau Benjamin Franklin, care apar ca ridicoli, dar recognoscibili.

Day of the Tentacle e un joc greu. E nevoie să gândești nu doar în afara unei cutii, ci a trei.

Eu, unul, m-am blocat de nenumărate ori, dar m-am folosit cu nerușinare de ajutorul deja omniprezent pe Internet.

Am făcut-o pentru o cauză nobilă, însă.

Mă distram prea bine să las frustrarea intelectuală să-mi stea în cale.

Și să nu uit, tentaculul ăl mai rău, ăla mov, devine șeful la lume prin intermediul funcției de președinte al SUA.

Iar un personaj contemporan cu el spune:

Well, what possible harm could one insane, mutant tentacle do?

Mov, portocaliu, care e diferența?