Prevenția Salvează Vieți la Craiova

Când îți iese în cale o știre bună și utilă tuturor, e musai să o transmiți mai departe, așa că iat-o pe cea mai recentă care mi-a ajuns la urechi.

Campania națională „Prevenția Salvează Vieți”, inițiată de Fundația Renașterea, cu sprijinul NEPI Rockcastle, continuă la Promenada Craiova după ce a fost în Sibiu și București.

În perioada 2 – 13 noiembrie 2026, femeile din Craiova și localitățile din împrejurimi vor avea acces gratuit la investigații pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin și a cancerului de sân. Unitățile medicale mobile ale Fundației Renașterea sunt amplasate în parcarea Promenada Craiova, unde vor fi realizate 200 de teste HPV și 200 de mamografii gratuite.

Investigațiile sunt oferite în cadrul campaniei naționale prin care ne propunem să aducem prevenția mai aproape de femei și să contribuim la creșterea accesului la screening. Mulțumim pentru sprijinul acordat Rețelei de Sănătate Regina Maria,care susține campania prin intermediul specialiștilor și al laboratoarelor.

Programările se pot face, online, pe platforma www.fundatiarenasterea.ro sau prin telefon la numarul 0373.760.261, iar testările sepot efectua în perioada 2 – 13 noiembrie, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:30.

De ce sunt importante aceste teste?

Testul HPV poate depista infecția cu tipuri de HPV care pot duce, în timp, la apariția cancerului de col uterin. Dacă infecția sau modificările celulare sunt descoperite la timp, acestea pot fi urmărite și tratate înainte să evolueze către cancer. Cu cât este depistat mai devreme, cu atât șansele de prevenire a cancerului de col uterin sunt mai mari.

Mamografia este o investigație imagistică utilizată pentru depistarea precoce a cancerului de sân și poate identifica modificări suspecte înainte ca acestea să fie observate prin simptome sau prin palpare. În cadrul campaniei, mamografiile sunt oferite femeilor cu vârsta de peste 40 de ani, în baza unei recomandări de la medicul de familie sau medicul specialist.

Înainte de a ajunge la Craiova, unitățile medicale mobile ale campaniei au fost prezente în județul Sibiu la Shopping City Sibiu, la București la Promenada Mall și la Vulcan Value Centre, iar numărul investigațiilor gratuite efectuate până acum se ridică la 2789.

Campania se va desfășura pe parcursul unui an și va ajunge în mai multe mall-uri din portofoliul NEPI Rockcastle: Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanța, Shopping City Ploiești, Brăila Mall, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare și Shopping City Târgu Mureș.