Cand te cheama George Clooney, iti da mana sa iti satisfaci orice moft, inclusiv sa fii regizor si actor intr-o drama alb-negru, cu cele mai pure trasaturi ale unei pelicule din anii ’30 – ’40, adica vorbit mult si miscat putin.
Good Night, and Good Luck este povestea din culisele luptei mediatice pe care omul de televiziune Edward Murrow a dus-o impotriva detestatului si temutului senator McCarthy. De ce era acesta spaima tuturor? Sa nu va asteptati sa pricepeti mare lucru din film, decat ca facea ceva rau, care ii supara pe protagonisti.
Producatorii s-au chinuit in asa hal sa respecte atmosfera aceea vetusta, incat am atipit in unele momente. Ca sa preintampin acuzatia ca „uite, ba, de-aia n-ai priceput despre ce era vorba”, am sa va spun ca eu si prietenul impreuna cu care am vizionat Good Night, and Good Luck am adormit cu randul si ne-am completat unul altuia lacunele de fir narativ astfel survenite.
Ceea ce n-am putut sa uit insa a fost seria discursurilor televizate ale interpretului principal. David Strathairn face uz de o retorica, pe cat de originala, pe atat de convingatoare: placid, fara inflexiuni ale vocii sau grimase sugestive, demonstreaza ca nu trebuie sa fii expansiv si spectaculos ca sa schimbi ceva. Trebuie sa fii doar sincer si dedicat cauzei pentru care lupti. Acestea sunt momentele in care nu numai ca nu m-a mai luat somnul, dar am fost de-a dreptul captivat.
Good Night, and Good Luck este cel mai bun film plictisitor pe care l-am vazut vreodata.