Cand mai auzi despre cate o vedeta care a murit de la o supradoza de narcotice, incepi sa-ti pui intrebari asupra motivelor: doar avea tot ce-si dorea, nu? In Adam in Paul, astfel de intrebari existential nu-si au rostul: cei doi protagonisti sunt prosti. Ma rog, unul e mai prost ca altul, insa amandoi sunt sub linie, oricum.

Asta nu inseamna ca realizarea cinematografica este proasta. Dimpotriva, este un fel de docudrama bine decupata (regizorul Abrahamson, cel care ne-a facut Room, vadea mana buna de atunci) si decent jucata despre efectele mizerabile ale drogurilor asupra fiintei umane si a relatiilor cu societatea si cu ceilalti.

Peripetiile celor doi urmeaza practici obisnuite ale celor care vor sa evite sevrajul si au ajuns pe fundul sacului: milogeli, tentative de talharire (scena cu baiatul prilejuieste cele mai amare senzatii dintr-un film si asa amar), furtisaguri mai mult sau putin reusite. Toate acestea ne conduc prin zone sordide ale Dublin-ului si par aproape neverosimile, insa naturaletea cadrelor si lipsa de concesie fata celorlalte exemplare umane infatisate (nu foarte de soi, la randul lor) nu te lasa ca privitor sa te instalezi prea mult in confortul fictiunii. Mai razi din cand in cand, insa, cand muschii zigomatici revin in pozitia initiala, increderea in omenire e cu o,00001% mai mica.

Exista o scena cu mare incarcatura amuzant-patriotica pentru noi romanii; nu va spun despre ce anume e vorba, dar v-o semnalez, ca poate o ratati, cum ar fi fost cazul meu, daca nu m-ar fi tras cineva de maneca.

Nu stiu de ce, dar nu ma pot hotari asupra unei incheieri moraliste, asa ca va las cu un citat despre droguri din minunatul Love Actually:

Kids, don’t buy drugs! Become a rock star and you’ll get them for free!