Fetelor, aveti grija pe cine luati!

gaslight1Dintr-un film clasic precum Gaslight se pot extrage invataminte clare: cand o fata se repede sa se marite, are sanse sa dea peste un sot nu rau, ci infernal de rau, care ii va submina metodic increderea in propria sanatate mintala.

Asta e ce pateste sarmana Ingrid Bergman din partea lui Charles Boyer in excelentul thriller psihologic regizat de George Cukor. Nu e mare mister in privinta a cine si ce urmareste, insa atmosfera compusa din prestatii actoricesti magnifice, jocuri de lumini nelinistitoare si situatii tensionate se apropie de o nivel al insuportabilitatii pure. Cand incepe sa se solutioneze, insa, filmul devine cam naiv, iar deznodamantul nu e si nici n-are cum sa atinga inaltimea punctului culminant.

Cei doi protagonisti si relatia dintre ei constituie nestemata acestei bijuterii cinematografice inegale. Ingrid Bergman parcurge credibil traseul de la tanara proaspat casatorita, muncita de niste amintiri neplacute, dar dornica de fericire, la sotia care e claustrata pentru greseli pe care nu le stie, care incepe ea insasi sa se lase prada indoielii, dar care pastreaza o farama de speranta ca nu a cazut definitiv in abisul nebuniei.

Toata transformarea ei capata justificare datorita prezentei tiranice a lui Charles Boyer. Daca ar fi sa aleg un singur element prin care rafinatul actor francez isi compune personajul, cred ca as alege jocul ochilor. Chiar daca nu isi abuzeaza sotia decat psihic, privirea pe care sotul o afiseaza in preajma consoartei te face sa te temi ca, dintr-un moment sau altul, o va plesni si rani cu salbaticie. Si vocea, mieroasa in anumite moment, plina de furie retinuta mimata, contribuie semnificativ la creionarea unui antagonist memorabil.

gaslight3

Restul distributiei graviteaza inspirat in jurul celor doi:  o  foarte tinerica Angela Lansbury (eleganta detectiva de mai tarziu) intr-un reusit rol de camerista tupeista si cam toapa sau Dame May Whitty, savuroasa ca si in Mrs. Miniver, numai ca acum e in ipostaza pensionarei care stie tot ce misca in cartier; singura veriga mai slabuta este Joseph Cotten, o prezenta agreabila oricand, dar pe care nu il ajuta accentul american in rol de comisar de la Scotland Yard.

Pasionate sau nu de filme vechi, fetelor, cred ca ar trebui sa vedeti Gaslight, ca sa invatati sa aveti grija pe cine luati.

gaslight2

7 motive sa iubim Casablanca

In 2012 se implinesc 70 de ani de cand a aparut Casablanca, iar pentru fiecare decada scursa de atunci se poate gasi un motiv sa iubim acest film:

1. Sydney Greenstreet si Peter Lorre – unul mare, altul mic, doi actori deosebit de pitoresti, pe care, pe unde ii vezi, pe acolo ii indragesti.

2. Figura parca daltuita a lui Humphrey Bogart, imbibata in clarobscur. Cum ar zice englezu’: Need I say more?

3. Scenariul scriu si rescris de atatea ori, incat a naucit-o pe sarmana Ingrid Bergman, care nu a stiut pana in ultimul moment cu cine avea sa ramana, asa ca a rezultat o indecizie perfect naturala. Incredibil, daca stau si ma gandesc mai bine, cei care au facut Casablanca au atins visul sapiential al omenirii: sa afle ce vor femeile.

4. Glacialitatea lui Victor Laszlo, interpretat de Paul Henreid, diferita de cea a lui Bogart, una menita sa inspire admiratie, dar nu neaparat pasiune. Exact de ce avea nevoie acest triunghi amoros.

5. Da, ati ghicit, replicile acelea.

6. Capitanul Louis Renault, interpretat cu un absolument adorable savoir vivre de catre Claude Rains, recitand ultimele doua versuri din Invictus de William Ernest Henley: I am the master of my fate/ I am the captain of my soul.

7. Rezonanta insasi a numelui Casablanca; nu ar fi fost la fel, daca totul se intampla in Rabat sau in Marrakesh, nu? Casablanca trimite la exotism, la cosmopolitism, la idile, la mister.

Casablanca este camera de asteptare pentru lumea viselor.