Jocul ca evadare

Castelul familiei d’Este din Ferrara este un moment închinat puterii.

Este impozant, este înconjurat de apă, pentru a-l face inaccesibil, iar în interior are două mari părți.

Cea de sus încântă prin decorațiuni, atât prin realizare, cât și prin tematică (există inclusiv o sală dedicată unor sporturi din epocă).

Cea de jos tulbură, pentru că este compusă dintr-o rețea de celule care par mai înfricoșătoare decât cele din Palatul Dogilor, de pildă. Unele au încă aerul jilav și oprimant care invită la deznădejdea unei sentințe fatale.

Nu-mi imaginez cum un deținut ar fi putut scăpa de acolo. De aceea, nu e de mirare că pereții acestor hrube sunt ticsiți cu inscripții, prin care nefericiții captivi și-au exprimat furia sau resemnarea sau și-au găsit o palidă formă de evadare prin artă.

Dintre toate formele de a amăgi universul carceral care mi-au ieșit în cale până acum, aici am găsit-o pe cea mai spectaculoasă.

O aveți în imaginea de mai sus.

De menționat că niciunul dintre membrii personalului castelului, oricât de îndatoritori ar fi fost, nu m-a putut lămuri pe deplin în privința acestei creații aparte, așa că tot ce veți citi în continuare sunt presupunerile mele.

După cum se vede, este vorba despre o suprafața ca a tablei de șah, dar de formă circulară.

În jumătatea inferioară a desenului, pătratele albe conțin diverse silabe.

Citite în normal de la stânga la dreapta, par a proclama nevinovăția autorului și a deplânge ghinionul de a fi ajuns acolo.

Dar nu cred că a depus atât efort doar pentru atât. Fără a fi cunoscător la limbii italiene, cu atât mai puțin a variantei sale ferrareze renascentiste, tot mi s-a părut că, urmând diverse trasee pe tabla de joc, am putut compune diverse cuvinte. Și chiar dacă unele nu erau reale, sunau plauzibil.

Într-un cuvânt, m-am jucat.

Mă aventurez să spun că pentru asta l-a folosit și artistul necunoscut.

Și-a umplut timpul încercând să-și păstreze mintea vie.

Ca unul care îndrăgește jocurile de societate, mărturisesc că am simțit o emoție autentică simțind conexiunea cu acest om care a trăit acum sute de ani.

Și mi-a confirmat, încă o dată, că ludicul e hrană pentru sănătatea mintală.